sâmbătă, 26 decembrie 2015

Recomandare film: B5 (3) : Al Treilea Spațiu


 Bun găsit dragilor,
  continuăm povestea stației Babylon 5(B5) cu noi evenimente, aventuri, acțiuni și decizii inedite. Iată câteva detalii :

  Stația B5 este pusă în carantină datorită evenimentelor petrecute pe Pământ, personalul de pe B5 este obligată să-și caute metode și modalități de autosuficiență, chiar dacă alții au alte planuri și intenții. Vor reușii ? Vom vedea.
  Filmul se ocupă de un artefact enorm care este descoperit în hiperspațiu și remorcat până aproape de stația Babilon 5 pentru investigații. Xenoarchaeology Corporation Interplanetar Expeditions trimite un reprezentant, Dr. Elizabeth Trent, să preia controlul de examinare al artefactului.
  Artefactul începe să influențeze visele multor locuitori de pe Babylon 5, cu timpul chiar controlul multora dintre ei în timpul orelor de veghe, de asemenea. Acești "controlați", conduși de Deuce, întâi cer că să se accelereze excavarea, iar apoi devin tot mai violenți față de restul populației de pe Babylon 5. Dr. Trent presupune că artefactul este o Jumpgate care oferă trecerea nu la spațiul normal, nici în hiperspațiu, ci la un spațiu "al treilea" (de aici titlul filmului). Cu sprijinul reticent al colegului său, dă ordin ca aparatul să fie pornit, fără notificarea căpitanului Sheridan.
  Când dispozitivul este în cele din urmă reactivat, străinii Thirdspace intră cu fluxul de la portal în nave mici pentru a începe un atac devastator asupra Babylon 5; flota Thirdspace este atât de avansată încât luptătorii navelor cu un singur ocupant posedă tehnologie scut deflector, ceea ce le face extrem de greu de distrus. Comportamentul violent al persoanelor aflate sub controlul artefactului este destinat să perturbe apărare stației. Lupta se încheie atunci când Sheridan
intră în artefact cu un costum de zbor pentru a planta și mai târziu detona un dispozitiv termonuclear, distrugând artefactul la fel ca primul val de nave de război Thirdspace grele ce încep să apară. După distrugerea artefactului, influența telepatică se oprește și stația revine la normal. Trent, zguduită de modul în care artefactul a afectat-o, trece peste raportul său final, luându-și o pauză nedeterminată.
( ... )
  Tema centrală a Thirdspace este orgoliul. Artefactul a fost creat din cauza credinței Vorlonilor care credeau că au puteri egale ca ale zeilor, probabil o referire la povestea biblică a Turnului Babel, și are ca rezultat că orgoliu propriu, personal, individual și no-cooperare între Sheridan și Trent se activează, creând probleme celor două părți.

duminică, 20 decembrie 2015

Recomandare film : Babylon 5 (2) : Reuniunea


 Bun găsit dragilor,
   azi continuăm cu povestirea Împăratului Lando Molari, partea a doua, al doilea film dintre cele șapte propuse în această serie de prezentare. Iată câteva detaliile despre film :

  În anul 2257 terestru, o multitudine de oameni și alte civilizații se adună în spațiu neutru, la noua stație Babylon, care a devenit recent operațională.  
  Babylon 5 a fost construit ca un loc de întâlnire în zona neutră pentru discutarea și rezolvarea problemelor dintre cele cinci civilizații majore ale galaxiei: oamenii, Narn, Centauri, Minbari și Vorlonii. Comandantul Jeffrey Sinclair este responsabilul la conducerea stației. 
 Personalul stației așteaptă sosirea ambasadorul Kosh Naranek din Imperiul Vorlon; o navă de transport vine de pe Pământ, aducând pe Lyta Alexander, un telepat-uman care se alătură echipajului stației și Del Varner, un civil. Ambasadorul Kosh ajunge cu două zile înainte de termen; la puțin timp de la sosirea pe stație se îmbolnăvește; se pare că este o încercare de otrăvire. Medicul-șef de pe Babylon 5, Dr. Kyle, conduce o investigație medicală și caută soluții pentru a preveni moartea ambasadorului Kosh, în timp ce șeful securității, Michael Garibaldi efectuează o investigație 
(...)
   Lt. Takashima declară Babylon 5 deschis pentru afaceri.

duminică, 13 decembrie 2015

Recomandare film: Babylon 5 (1) : La Începuturi

 Bun găsit dragilor,
  începem azi, puțin cam târziu ca oră a zilei, dar niciodată nu este prea târziu să învățăm din lecțiile vieții; un drum lung de șapte filme ce vor prezenta diferite aspecte științifico-fantastice dintr-o poveste inedită și captivantă.
   Împăratul Londo Mollari spune povestea războiului Pământ-Minbari care  aproape a distrus umanitatea și mai târziu a inspirat ultima și cea mai bună speranță pentru pace. 
  Acest film este o introducere la serialul Babylon 5, ce are 5 sezoane și 7 filme complementare, și reprezintă sugestiv personajele și părțile participante de-a lungul serialului.

duminică, 6 decembrie 2015

Remember Duminical : Echilibrul (2002)

 Bun găsit dragilor,
  continuând cu seria remember (aducere aminte pentru reflecționare) astăzi readuc acest film
mereu actual, equilibrium în limba engleză.
  Acțiunea filmului se desfășoară într-un stat-oraș pe nume Libria. După ce un al Treilea Război Mondial a devastat Pământul, a apărut un stat autoritar a cărui ideologie a determinat că emoțiile umane au fost sursa conflictului. Orice emoție este interzisă cu desăvârșire, iar „infractorii simțurilor” sunt reținuţi și condamnați la „ardere”. Materialele ilegale sunt evaluate drept „EC-10”, care vine de la „Conținut Emoțional”, sunt incinerate. Toată lumea este obligată să facă o injecție zilnică de Prozium, un inhibitor de emoții, pentru bunul mers al economiei și societății. Libria este guvernată de Consiliul Tetragrammaton ce este condus de o figură cunoscută drept „Tatăl” (Sean Pertwee). 

duminică, 29 noiembrie 2015

Remember Duminical : Colapsul economic și prăbușirea civilizației industrializate

                  "Că iubirea de arginți este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință, și s-au străpuns cu multe dureri."         I Timotei 6:10


 Bun găsit dragilor,  filmul COLLAPSE (2009) este un interviu romanțat cu Michael C. Ruppert, un ex-polițist american cunoscut celor interesați mai cu seamă pe baza asocierii cu From the Wilderness, societate/newsletter pe care o conduce şi care se ocupă cu problemele actuale în domeniul crizei economice, sociale şi politice. Conform propriei sale vederi, Michael Ruppert nu este un teoretician al conspirației, de vreme ce ideile și dezvăluirile sale sunt deja realitate actuală, practică.

duminică, 22 noiembrie 2015

Remember Duminical : Drunvalo Melchizedek : Geometria Sacră - Floarea Vieții

  Bun găsit dragilor,
     Un adevărat explorator al conștiinței, Drunvalo Melchizedek (Melchisedec) apare ca o persoană cu inima mare, un om blând care s-a întrupat în corpul său fizic în anul 1972 (fără a mai trece prin procesul nașterii, și-a însușit un corp al unei persoane care deja trăia pe Pământ; vezi termenul de walk-in). El și-a păstrat întreaga sa memorie pe parcursul diferitelor vieți și dimensiuni variate ale conștiinței. Este om de știință, fizician, inventator, vindecător și învățător. Principalul său scop este de a ajuta oamenii Pământului să se adapteze mai bine schimbărilor viitoarei ere. El spune că cea mai importantă muncă a noastră este aceea de a ne aminti despre Merkaba (Mercaba) noastră, câmpul energetic și eteric care exista în jurul corpului nostru și care s-a aflat într-o stare de anestezie de la scufundarea Atlantidei, care s-a petrecut în urmă cu aproximativ 13.000 ani. Drunvalo și adepții lui ne învață despre sănătatea perfectă, starea de bine și transformarea spirituală care i-a naștere în urma activării Merkabei, ajungându-se la un contact mai profund cu Sine suprem și la "protecții neparalele"  … de-a lungul schimbărilor prin care va trece Pământul precum și la îmbunătățirea tuturor aspectelor vieții umane. Merkaba este activată printr-o metoda veche de respirație care a fost învățată original în Școala Egipteană a Misterelor.(Descriere preluată site AUM-Portal pentru evoluţia ta spirituală). Seminar ținut în Guadalajara, Mexic, mai 2003.

duminică, 15 noiembrie 2015

Remember Duminical : Spiritul liber

 Bun găsit dragilor,
  Spiritul liber este precum apa: blând prin prezență, destoinic prin răbdare, puternic prin forța interioară, tăcut în marea-i trecere.  
 Spiritul liber este precum gândul: nu stă o clipă locului. Pentru el mișcarea înseamnă viață, iar viața esența progresului: să ajungi de unde ești, acolo unde trebuie sa fii.
-Spiritul liber este statornic în marea-i decizie precum muntele în taina proprie-i măreții : te poți baza pe sprijinul său la orice pas, dar nu-l poți lua cu tine decât în amintire.
-Spiritul liber este precum orice copac rodnic: îți dăruiește la fel fructele sale, indiferent dacă ești un sfânt sau un tâlhar. La fel face umbra și la fel înflorește fie că lumea este în vreme de război sau de pace.
-Spiritul liber este precum timpul: trebuie să prețuiești fiecare clipă petrecută cu el pentru că fiecare clipă este deopotrivă intensă și valoroasă. El trece cu fiecare grăunte din clepsidra gândului și nu mai revine niciodată acolo. Altfel n-ar mai fi spirit liber.


duminică, 8 noiembrie 2015

Remember Duminical : Ridicarea vălului (2011)


RIDICAREA VĂLULUI (2011)


Obama and the Failure of Capitalist Democracy 

(Obama şi eşecul democraţiei capitaliste)

 Bun găsit dragilor,
  "Lifting the Veil este un film apărut cu mare întârziere, care expune puternic şi definitiv, ipocrizia mortală a politicii interne şi externe a SUA, în secolul XXI, chiar dacă imprimă spectatorului un sentiment al urgenţei extreme şi al unei speranţe actuale, de a determina schimbări sistemice reale, în timpul care i-a mai rămas la dispoziţie omenirii, pe această planetă. Priviţi acest film !"
    Larry Pinkney, Editorialist şi membru al Comitetului                               
                                      "The Black Commentator"


     Ultima creaţie Metanoia şi Scott Noble, Lifting the Veil, subintitulat "Barack Obama şi eşecul democraţiei capitaliste", este un film din 2011, care explorează rolul istoric al Partidului Democrat, de "cimitir al mişcărilor sociale", masiva influenţă a mediului financiar-corporatist asupra procesului electoral, absurdele diferenţe de avere din SUA, continuitatea şi chiar escaladarea politicilor neo-conservatoare sub administraţia Obama, insuficienta influenţă a procesului votării, privit ca o cale de reformare socială şi diferite concepţii privind însăşi "democraţia".

duminică, 1 noiembrie 2015

Remember Duminical: Dumnezeul lăuntric !

 Bun găsit dragilor, 
  Dumnezeul lăuntric ! :  " Este mai mult decât benefic că cititorii au, acum, ocazia să aprecieze, prin propria lor experiență, agonia fizicienilor acestei perioade, care au încercat să scoată ce era mai bun din teoria cuantică, nereușind decât să o ia pe ocolite, cu fețele lor lungi și triste, plângându-se înciudați că lunea, miercurea şi vinerea trebuiau să trateze lumina ca pe o undă, iar marțea, joia şi sâmbăta ca pe o particulă. Duminica n-au făcut decât să se roage !" (Banesh Hoffmann-fizician, 1906-1986)
   Savanții s-au folosit de faima și prestanța câștigate într-o anume ramură a știinţei oficiale, pentru a denatura realitatea, emițând opinii, presupuse a fi documentate, în domenii mult în afara specializării de bază, făcând oamenii să uite, prin aroganța lor, că pot fi perfect incompetenți în celelalte domenii ale vieții umane.
  Știința a dat chix în toate domeniile spirituale pe care, tocmai din pricina caracterului lor aparent subiectiv, și-a permis să le dezavueze, denunțându-le drept șarlatanii sau superstiții religioase.


duminică, 25 octombrie 2015

Recomandare film: Energia (și emoțiile) în mișcare

  Bun găsit dragilor,
astăzi, ultima parte a acestui material relativ nou, de anul trecut, cu invitați și păreri deosebite, nu toate noi, ne confirmă multe presupuneri, ne aduce completări și ne stimulează imaginația.   
  Imaginați-vă o lume în care toată lumea se manifestă din inima lor la crearea perfectă care este în interiorul fiecăruia dintre noi. Imaginați-vă o lume în care abundența, pacea interioară, longevitatea și relațiile iubitoare abundă. Imaginează, vizualizează,..., creează.
    Gândurile (mintea) și emoțiile (sufletul) sunt alte două minunate componente ale ansamblului ființei umane (alături de corp și spirit).

duminică, 18 octombrie 2015

Recomandare film: Puterea emoțiilor și a gândurilor

 Bun găsit dragilor,
   astăzi, voi continua ce am început duminica trecută și voi încheia acest material duminica viitoare. Este
o duminică minunată cu un soare strălucitor, ce-și face datoria (oferind TOT ce poate fără să ceară nimic în schimb) ne arată zilnic diferite aspecte ale vieții ce noi, de asemenea, trebuie să (ni) le amintim și să le practicăm : iubirea sinceră și dezinteresată, căldura interioară manifestată în exterior, altruismul ș.a.m.d. Chiar de cerul se va înoura, chiar de va ploua, soarele strălucește pentru noi toți ...

duminică, 11 octombrie 2015

Recomandare film: E-motion (RO, 2014, Preview)

 Bun găsit dragilor,
astăzi, o altă duminică minunată, de plouă sau e soare, recomandarea sau amintirea unui film sau documentar este o plăcere de a expune ceea ce ne oferă acesta : o informație, o lecție, un exemplu, o pildă, o sugestie ... Pentru a înțelege cu adevărat ceea ce ne oferă un film sau documentar ce ți se pare interesant, recomand vizionarea lui de câte ori este nevoie, calm, relaxat, într-un mediu liniștit, fără factori perturbatori de-a lungul vizionării-studiu.

duminică, 4 octombrie 2015

Remember Duminical : Conversații cu Dumnezeu (RO)

 Bun găsit dragilor,
  filmul "Conversații cu Dumnezeu" este povestea adevărată a lui Neale Donald Walsch, cel care a inspirat și a schimbat în bine viețile a milioane de oameni de pe tot întinsul planetei. Călătoria sa inițiatică începe cu un accident de mașină și pierderea slujbei, devenind treptat, dintr-un om obișnuit, un vagabond fără acoperiș deasupra capului, luptându-se să supraviețuiască. Iar când lucrurile păreau că se îmbunătățesc, un nou eșec. Neale, furios și amărât, îi scrie lui Dumnezeu niște întrebări fundamentale. În ciuda neîncrederii sale, Neale chiar primește răspunsurile!

duminică, 27 septembrie 2015

Remember Duminical: Cel mai important discurs pe care îl vei auzi vreodată ->>> Gary Yourofsky

  Bun găsit dragilor,
    discursul inspirațional al lui Gary Yourofsky despre drepturile animalelor și veganism, ținut în vara lui 2010 la universitatea Georgia Tech. Un vorbitor excelent, Gary spulberă mituri, îți umple mintea cu date interesante și te ajută să faci alegeri etice pentru o inimă și o conștiinţă sănătoasă. Stilul lui carismatic și direct este unic - filmulețul ar trebui să fie vizionat de toți cei cărora le pasă de animalele umane(știi tu care) și non-umane care vor să transforme lumea într-un loc mai bun.

duminică, 20 septembrie 2015

Remember Duminical: Povestea înrobirii tale (RO)

   Bun găsit dragilor, cunoașterea realității actuale depinde de cunoașterea și înțelegerea a ceea ce a generat situația actuală. Înțelegerea depinde de discernământul fiecăruia față de situația dată.
   Pe acest blog, prezint informații, situații, puncte de vedere pentru ca tu cititorule să vezi, să analizezi, să discerni și să înțelegi ... ceva pentru a-ți forma singur propria părere, aceasta este foarte importantă, despre tot ce te înconjoară; nu ceea ce cred eu, cel ce o prezintă.

duminică, 13 septembrie 2015

Remember Duminical : Masca (1994)


 Bun găsit dragilor,   
  De la zero la erou ar putea fi motto-ul filmului. Este vorba despre metamorfozarea instantanee a lui Stanley Ipkiss dintr-un timid funcționar de bancă,  în a cărui viață banală nu există decât un cățeluș simpatic și scorpia de proprietăreasă – într-un tip cu niște posibilități fizice supranaturale. Totul se va schimba pentru Stanley, când la capătul unei zile foarte urâte, el găsește o mască, pe care dacă o pune pe față, îl transformă într-un personaj destul de sălbatic și lipsit de complexe. Se îndrăgostește de frumoasa cântăreață Tina Carlyle și e decis să elimine toți gangsterii din oraș…  Acțiunea filmului este umbrită de prestația actoricească a lui Jim Carey și de machiajul și efectele vizuale extraordinare. Comedie, parodie, acțiune,  fantezie ...

duminică, 6 septembrie 2015

Filmul de Duminică : PK (2014)

 Bun găsit dragilor,    
astăzi vă recomand ca film o "comedie-SF", recomandat  de un cititor al acestui blog săptămâna trecută, o producție indiană, pățaniile unui explorator curios ce oferă un punct de vedere diferit asupra vieții umane, cu subtitrare în limba română.  
  Un extraterestru humanoid aterizează pe Pământ într-o misiune de cercetare în Rajasthan însă este blocat pe Pământ dupa ce cheia de apel a navei, aflată la gâtul său îi este furată. În aceeași zi în Bruges, Jaggu se îndrăgostește de un bărbat pe nume Sarfaraz. Tatăl lui Jaggu nu este de acord cu această relație deoarece Sarfaraz este un musulman din Pakistan. Acesta apelează la serviciile unui medium pe nume Tapasvi Maharaj care îi spune că va fi trădat de Sarfaraz.      Hotărât să îi demonstreze că se înșeală, Sarfaraz o cere în căsătorie pe Jaggu. Însă, în fața altarului, Jaggu primește o scrisoare în care este informată că nunta se anulează din cauza diferențelor dintre ei. La scurt timp, Jaggu dă peste extraterestrul rătăcit pe Pământ … , și acțiunea continuă ...

duminică, 30 august 2015

Filmul de Duminică : K-Pax Ro (2001)

Linkuri video actualizate 23.07.2017

 Bun găsit dragilor,    
continuând cu filmele SF recomandate cu drag, azi readuc la vedere, filmul  K-Pax (2001) cu subtitrare în limba română.  
  În acest film, Kevin Spacey, de două ori laureat al Premiilor Oscar, interpretează rolul unui bărbat inofensiv care sălăşluieşte în Gara Centrală din New York. Celălalt rol este interpretat de Jeff Bridges, în rolul unui psihiatru experimentat dintr-un spital public cu personal scăzut. Drumurile celor doi se întâlnesc atunci când poliţia îl predã pe Prot (interpretat de Spacey) doctorului Mark Powell (Jeff Bridges), deoarece primul pretinde că lumina este mult mai puternică pe Pământ decât pe planeta sa natală, K-Pax. Dr. Powell are suficientă experienţă cu persoane care suferă de diverse forme de paranoia şi speră să-l aducă Prot pe drumul cel bun şi să obţină adevărul de la el.

duminică, 23 august 2015

Remember Duminical : Arca Adevărului (2008)

 Bun găsit dragilor, filmul Arca Adevărului reprezintă finalul celor 10 sezoane ale serialului Stargate SG-1. Echipa compusă din Cameron Mitchell, Samantha Carter, Daniel Jackson, Teal'c și Vala Mal Doran caută în galaxia Ori o armă care îi va ajuta să învingă definitiv armatele Ori. Ei sunt însoțiți de un membru al IOA care are un plan malefic, surprinzător. În galaxia Ori se găsesc în luptă cu doi inamici puternici dar primesc și un ajutor neașteptat din partea lui Morgan le Fay, cea care i-a ajutat să găsească și Sangreal-ul, o armă construită de Antici cu ajutorul căreia îi distrug pe Ori.
   Filmul face parte din categoria SF, ce conțin unul sau mai multe mesaje pentru spectator, cu o acțiune inedită și un ritm ce-ți urcă și coboară interesul pentru a-ți verifica calmul, răbdarea, perseverența și interesul fața de  cunoaștere. Vizionare plăcută !

duminică, 16 august 2015

Remember Duminical : Războiul Stelelor (p5. Imperiul Contraatacă și p6. Întoarcerea lui Jedi )

  Bun găsit dragilor,  
astăzi postez ultimele două episoade din seria SF Războiul Stelelor : Imperiul Contraatacă și Întoarcerea lui Jedi. În decembrie 2015 va apărea pe marile ecrane partea a șaptea The Force Awakens și posibil în 2017 o a opta parte ...

  Recomand vizionarea fiecărei părți cu răbdare, fără grabă (chiar dacă durează cam două ore un episod), cu ochii larg deschiși, de preferință într-un ambient liniștit și personal; fiecare parte-episod are ceva aparte, o acțiune, o aventură, o învățătură, ..., un minunat joc de efecte speciale. 
Vizionare plăcută !  

duminică, 9 august 2015

Remember Duminical : Războiul Stelelor (p3. Răzbunarea Sith și p4. O nouă speranță)

Bun găsit dragilor,  
  continuăm și astăzi povestea galactică ce a început "Cu mult timp în urmă într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată" ce este o istorie sau o poveste sau o maestră învățătură dată nouă, aici și acum, pentru a vedea, analiza și înțelege cu scopul de a învăța din  aceste materiale video (considerate științifico-fantastice datorită tehnologiei avansate, a nivelului cultural-spiritual ceva mai dezvoltat și prezentarea vieții în splendoarea ei datorită diversității sale galactice) că există și alte planete cu viață în univers, chiar mai avansate decât noi; creșterea nivelului educațional-cultural-spiritual ne permite descoperirea și crearea de noi tehnologii spre posibilități multiple, unele de neimaginat în lumea de azi 2015; ridicarea nivelului cunoașterii interdisciplinare prin creșterea vibrațională și de conștiință. Deci orice este/devine posibil atunci când ești pregătit și/sau suntem pregătiți.   
*** " Științificul-fantastic de azi este realitatea de mâine. " - autor necunoscut.  ***

duminică, 2 august 2015

Remember Duminical : Războiul Stelelor (p1. Amenințarea Fantomei și p2. Atacul Clonelor)

Bun găsit dragilor,  
  consider interesantă și necesară aducerea în actualitate a cunoscutei și apreciatei serii științifico-fantastice  Războiul Stelelor,  ce conține șase episoade (părți) apărute până acum și o a șaptea în pregătire. Dincolo de acțiunea filmului, efectele "luptei dintre Bine și Rău", mult apreciatele efecte speciale ; această serie este specială datorită anumitor detalii : părțile implicate în conflicte, părerile și filozofia personajelor, diversitatea posibilelor specii/rase existente în univers, stimularea imaginației, deschiderea spre necunoscut și imprevizibil, călătoria prin spațiu și planete asemănătoare celor existente în Sistemul Solar, dar necunoscute nouă, încă ... etc.

duminică, 26 iulie 2015

Cum să folosești Orgonita și cureți casa ta de toxicitatea EMF

  Bun găsit dragilor,   
această ultimă postare dedicată orgonilor, orgonitei și energiei orgonice este dedicată protecției și echilibrării mediului energetic al locuinței tale.                            
 Motivul : Omul este o ființă electromagnetică. Orgonul are capacitatea de a ne pune în acord, în rezonanță, cu sursa vieții. Orgonul, ca sursă a armoniei generale, îndepărtează energiile, gândurile întunecate și creează condițiile propice manifestării celor pozitive, luminoase, bune.

duminică, 19 iulie 2015

Voinicul Orgon și Dârile Morții Chemtrail

Bun găsit dragilor,   
  așa cum am promis voi continua să vorbesc și astăzi despre orgon, dispozitive orgonice și rolul pe care îl au vis-a-vis de dârele morții chemtrails.
  Atunci când sunteți ceva mai relaxați în viața de zi cu zi, uitând sau rezolvând cel puțin parte din grijile zilnice, vă permiteți luxul să ridicați capul din coșul de probleme cotidiene și puteți vedea frumusețea cerului albastru, cu sau fără nori naturali, nu cei falși (atenție !!!). Cu sau fără nori  naturali, imaginea este o minunăție a vieții ce o ignorăm de multe ori, umblând cu capul în "sacul cu probleme și griji personale".

duminică, 12 iulie 2015

GEORG RITSCHL - Operațiunea Paradisul

Bun găsit dragilor,  
  Am început luna iulie publicând despre "voinicul" Orgon, mai puțin cunoscut în România, voi continua astăzi și următoarele două duminici cu postări și video cu/despre orgon, orgonită și energia orgonică.
   Nivelul de agresivitate la care suntem supuși este tot mai mare pe zi ce trece, dar foarte puțină lume se întreabă de unde provine aceasta agresivitate. Toată lumea vorbește despre noul război care se desfășoară, războiul paranormal, sau mai bine zis războiul din lumile invizibile. Ce pot să vă zic e că acest război are loc tocmai pentru a ne face conștienți de agresivitatea din noi și de nevoia de a ne purifica de aceasta agresivitate care ne urmărește de secole, sau poate chiar milenii întregi.
  Pentru un copil sau o ființă tânără, este dificil să proceseze aceste aspecte, deoarece ele nu se regăsesc în tiparele divine și astfel nu știm ce să facem și cum să abordam aceste aspecte. Astfel ca un prim pas în eliminarea agresivității din viața noastră ar fi bine să eliminăm agresivitatea din subconștientul nostru, pentru că această agresivitate dacă nu este eliminată, atrage la rândul ei agresivitate în planurile mai subtile ale ființei noastre. Și astfel ajungem să fim martorii sau victimele diferitelor lupte astrale, să fim victimele vampirizărilor energetice și a unui șir întreg de agresiuni energetice.
   Dispozitivele orgonice trebuiesc privite ca și un mijloc de evoluție spirituală, ca și un ajutor în elevarea conștiinței. Este bine de știut că orgonul ne ajută în ridicarea conștiinței și ne ajută să facem salturi în evoluția spirituală, dar este necesară și implicarea personală, intenția personală de evoluție și schimbare este un  factor esențial în reușita terapiei cu orgon.

duminică, 5 iulie 2015

ORGONUL, Voinicul energetic


Bun găsit dragilor,   Aduc acest documentar ca o sinteză a documentarelor anterioare despre energia orgonică, despre viața lui Wilhelm Reich, publicate în acest blog, aici1 și aici 2 , plus elemente noi despre cum se face, ce rol au și efectele lor în viața cotidiană.
Proprietățile Orgonului

  Energia orgonică este energia specifică vieții. O imagine de ansamblu despre ce este energia orgonică și cum funcționează aceasta rezultă din cercetarea lui Reich. Următoarele proprietăți ale energiei orgonice au fost deduse de Reich (fost student al lui Freud).
  1. Nu are masa. Energia orgonică nu are interție sau masa. Acesta este unul din motivele pentru care măsurarea acesteia este atât de dificilă folosind tehnici convenționale.
2. Este prezentă peste tot. Energia orgonică umple toate spațiile. Este prezentă în diferite procente sau concentrații, dar nu lipsește de nicăieri. Este prezentă pana și în vid, fie că e în spațiu sau în atmosferă.
3. Este mediul în care lumina se mișcă și câmpurile electromagnetice și gravitaționale exercită forțe.


duminică, 28 iunie 2015

NonViolența

    Nonviolența este prin definiție o negare, o negare a necesității  manifestării violenței  sub orice formă cunoscută, oriunde, oricând, de către oricine. Este înainte de toate o atitudine, bazată pe bun-simț, educație, cunoaștere, înțelegere, credință și iubire de semeni, acești oameni minunați ce ne-nconjoară, zi de zi.
 Dacă violența este o acțiune de lașitate, justificată în fel și chip; generată de frică, de nesiguranță, de teamă sau lăcomie; o altă formă de manipulare a unei persoane sau a unui grup de persoane prin cuvinte și/sau fapte pentru obținerea/impunerea unor condiții dorite de manipulator. Violența folosește și generează vibrații joase, sprijinindu-se pe frică și inducerea ei.

duminică, 21 iunie 2015

Creatori & Distrugători

                                    Există întotdeauna alegeri 
   Aveți întotdeauna liberul arbitru, acesta este o lege a tărâmului pământ. În tot ceea ce faceți, chiar și atunci când nu pare, liberul arbitru este disponibil. Când se prezintă oportunități, voi veți avea întotdeauna o alegere de făcut.

  Nu întotdeauna va fi o alegere ușoară, cu toate acestea este important să acceptați ceea ce sunteți, sunteți ceva mai mult decât sunteți acum în acest ciclu în care sunteți fără nici un plan sau direcție. Când voi vă concentrați pe o singură zonă uitați imaginea de ansamblu.

  Este important să începeți să priviți lucrurile în perspectiva mai mare a spiritului, a emoțiilor, totul vă va ajuta să priviți în inima voastră și să vedeți ca voi sunteți mai mari.

duminică, 14 iunie 2015

Hathorii : Amintiți-vă Cine Sunteți


Prin Anna Merkaba

   Ascensiunea corpului și a vehiculului ales, s-a dovedit a fi într-adevăr o provocare pentru mulți dintre voi. Și totuși din propriul vostru acord și propria voastră putere și glorie ați descins în abisul planetei pe care ați găsit-o într-o stare dezolantă atunci când ați intrat cu ani în urmă.

   Din propria voastră voință ați decis să luați parte la misiunea de față și din propria voastră voință ați hotărât să explorați, experimentați și să-i aduceți acasă pe toți cei care de-a lungul eonilor s-au pierdut. Pe toți cei care și-au pierdut calea către creatorul interior și legătura cu cine ei sunt.

   Voi toți ați coborât cu curaj în abisul planetei Pământ pentru a lua parte la experiența ascensiunii și voi toți ați influențat imens potențialul tuturor celor ce sălășluiesc pe Gaia.


luni, 8 iunie 2015

Noua Energie, Noua Lume






  E posibil să fi observat că "sfârșitul lumii" din Calendarul Maya a venit și a plecat (21/12/2012). Se presupune că acum suntem în "al doilea an" din această avansată și ilustră new age/paradigmă/Pământ.

  Poți să simți ? Sau te simți mai degrabă blocat într-un vid cu karmă fără sfârșit și drama fiind aruncată la picioarele tale?

Rădăcinile sunt Puternice

  Vestea bună este că ne aflăm într-o nouă energie și pentru ca noul să apară, ce e vechi trebuie să moară - și moare greu! Ce înseamnă asta ? Ei bine, într-o coajă de nucă, vechea energie se prăbușește lovind și țipând.

Linkuri căzute

- Am rugămintea, în cazul linkurilor căzute, să scrieți despre aceasta în rubrica de comentarii, la acea postare. Astfel aflu și eu, și îl pot înlocui pe cât de repede pot. Ok ? Mulțumesc.
- Wow ! ... , foarte multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri, puțin câte puțin, și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc!
* Și continuă ... actualizarea linkurilor ... Nu știu cât durează ...
Sunt multe ...
* Ultima actualizare linkuri căzute: 11.10.2017 *