De-a lungul vremii, exeperiențele prin care am trecut și poveștile de viață pe care le-am urmărit sau le-am ascultat mi-au arătat că niciodată un om nu poate știi despre un alt om ce potențiale stau ascunse în el.
Oameni care nu au
iubit deloc școala sau care trecut prin ea fără să acumuleze cunoștințe,
catalogați de profesori drept mediocri sau chiar mai rău, au ajuns peste doar
câțiva ani să aprofundeze opera lui Platon și să termine facultatea de
filozofie printre primii sau să ajungă cu succes în cadrul studiilor
postdoctorale. Și exemplele care mi-au ieșit în față nu sunt puține.
Asta m-a făcut să renunț încă de acum câțiva ani
renunț la a mai atenționa/avertiza pe cineva despre riscurile pe care le
presupune alegerea unuia sau altuia dintre drumuri și la sfaturile de rigoare.
Însă oamenii care țin să te avertizeze cu privire
la riscurile unei acțiuni sau ale unor alegeri personale nu sunt puțini. Desigur
ni s-a întâmplat tuturor de multe ori ca atunci când am vrut să facem ceva
altfel să fim atenționați de mulți prieteni sau cunoștințe cu fraze gen: "nu
cred că o să poți", "nu-i timpul/locul potrivit, poate în altă parte/țară", "lasă
tu prostiile", etc. toate fiind urmate de zeci de argumente care aveau sau nu
aveau de-a face cu situația dată. Dacă nu astfel, atunci desigur vi s-a
întâmplat să vină prieteni să vă întrebe îngrijorați "dar dacă nu îți iese,
atunci ce vei face?", "te-ai gândit la planul B?" etc. - întrebări menite parcă să
scoată neapărat din noi, fie că sunt fie că nu-s, temeri cu iz de groază.
Este evident că în astfel de momente curajul unui
om scade oricât de puternic ar fi și oricât de "pregătit" ar fi pentru astfel de
momente.
M-am întrebat o lungă vreme de ce se întâmplă asta.
De ce unii oameni țin cu tot dinadinsul să taie aripile altor oameni? Oare dacă
am trecut cu toții prin astfel de momente și cunoaștem gustul amar al acestora
de ce încă se întâmplă astfel de situații?
Elimin cazul cum că ar fi vorba despre capra
vecinului, cunoașteți desigur vorba. Elimin cazul în care ar face asta
intenționat. O dată, cineva mi-a spus că îmi spune astfel de lucruri nu din
motiv de pesimism ci pentru că e realist. Ok, așa se vede lumea prin unii ochi.
Însă dacă este așa, atunci e de la sine înțeles că temerile sunt proiecția
persoanei care avertizează.
Oricare ar fi situația, oricare ar fi motivația
cuiva, pentru mine un lucru este clar: a taia aripile unui om, a încerca să-l
descurajezi în vreun fel - sunt lucruri egale cu orice agresiune psihică sau
fizică. Visul fiecărui om este sacru. Pentru că visul locuiește în sufletul OMULUI.
Cum ar arăta lumea noastră dacă ne-am încuraja mereu unii pe ceilalți?
Ce-ar fi să "practicăm" încurajările măcar o zi pe săptămână? Așa ca pe o
terapie.
Am întâlnit astăzi un discurs extraordinar care
descrie o situație similară și modul în care atenționările de genul de mai sus
pot naște temeri ce distrug creativitatea. Este vorba despre
Elizabeth Gilbert - autoarea best-seller-ului "Mănâncă, roagă-te, iubește". E minunat și amuzant, merită fiecare minut din cele 18. Vizionare plăcută!
Sursa : http://adinaamironesei.blogspot.ro/2013/05/curajul-creativitatea-si-avertizarile.html
Sursa : http://adinaamironesei.blogspot.ro/2013/05/curajul-creativitatea-si-avertizarile.html
