Februarie a fost cea mai
intensă lună din punctul de vedere al schimbărilor și transformărilor
Energetice. Acesta pare a fi un nou tipar, având în vedere că și Februarie 2014
a fost la rândul ei intensă și puternică. Energia s-a intensificat în această
lună, culminând în 22 februarie 2015. Acesta nu a fost un fenomen Solar
singular, deși Soarele a fost în procesul activării unei noi structuri a
Corpului de Lumină, dar sursa principală a acestor transmisiuni este Sistemul
Stelar Sirius.
Sirius a luat parte la
crearea și evoluția Pământului pentru mai multe cicluri stelare. Există un
”parteneriat” între Consiliul Siriusian al Luminii și Consiliile Pământului,
care a fost reînnoit pentru a permite Maeștrilor și Învățătorilor Siriusieni să
continue să-și ofere experiența și îndrumarea în materie de evoluție și proiectare
a Corpului de Lumină. Învățătorii și Maeștrii Siriusieni, acționând prin Școlile
Sacre Atlantidiene și Egiptene, au împărtășit Pământului o înțelegere a naturii
tehnicilor de creație folosite de către Elohimi și Arhangheli, precum și despre
proiectarea și funcționarea Corpului de Lumină Angelic Uman și relația sa cu
Timpul și Spațiul în diferitele Cadre Dimensionale.
În acest cel mai recent parteneriat, Maeștrii Siriusieni au ajutat în transmiterea în Rețelele de Diamant ale Noului Pământ a Codurilor de Lumină pentru prima actualizare Majoră a Corpului de Lumină Diamant. Această actualizare are drept scop reglarea fină a Corpului de Lumină pentru noua sa funcție de Vehicul de Lumină Multi-Dimensional. Astfel, de pe Sirius sunt transmise intense valuri de lumină care poartă tiparele și frecvențele pentru calibrarea noului Corp de Lumină.
În acest cel mai recent parteneriat, Maeștrii Siriusieni au ajutat în transmiterea în Rețelele de Diamant ale Noului Pământ a Codurilor de Lumină pentru prima actualizare Majoră a Corpului de Lumină Diamant. Această actualizare are drept scop reglarea fină a Corpului de Lumină pentru noua sa funcție de Vehicul de Lumină Multi-Dimensional. Astfel, de pe Sirius sunt transmise intense valuri de lumină care poartă tiparele și frecvențele pentru calibrarea noului Corp de Lumină.
Acesta a fost unul dintre
motivele pentru care a fost atât de multă zăpadă în emisfera nordică. Codurile
de Lumină sunt deținute și transmise în formele cristaline ale cristalelor de
zăpadă. Această vibrație și tipar sunt apoi transmise în Pământ unde ele devin
parte a Băncii de Memorie a Pământului care este deținută în ”Banca de Date” Cristalină
Diamant aflată în centrul planetei. În principal, informația este transmisă și
recepționată prin Porțile Stelare Polare Arctice și Antarctice. Acest lucru
înseamnă că prima dată aceste transmisii sunt primite de către Laponia și
partea de Nord a Rusiei, precum și de Canada, și de către țările Sudice: Noua
Zeelandă, Australia, Argentina și Africa de Sud. Puternicele valuri de Coduri
de Lumină care intră sunt înpământate de către Războinicii Luminii și de
Lucrătorii în Lumină în aceste locuri, precum și de către alții în Orașele și Locurile
Sacre strategice de pe Pământ.
Simțirea Efectelor
Toată lumea va simți într-o
anumită măsură efectele acestei transmisii primite, mai ales cei care sunt
sensibili la radiațiile Solare. Dar efectele valului Siriusian vor fi resimțite
numai în măsura în care Glanda Pineală este activă și funcționează pentru a
putea primi informația. O persoană la care Glanda Pineale este inactivă, va
simți valurile ca și instabilitate și mânie și ca o ”iritare” colectivă. Dacă
Glanda Pineală este angajată și lucrează ca să transmită energiile, atunci
simptomele vor fi diferite.
Glanda Pineală va primi
puternicele Coduri de Lumină și apoi le va transmite în Corpul de Lumină și în
structurile ADN ale corpului fizic. Pentru că ”voltajul” codurilor de lumină
este atât de înalt, pot exista efecte secundare cum ar fi amețelile, greața,
insomnia, spasmele musculare, anxietatea și coșmarurile. Aceste simptome vor fi
temporare în timp ce Corpul și Corpul de Lumină se reglează la noile frecvențe
care să permită experimentarea conștiinței Multi-Dimensionale drept o
experiență ”reală”.
Aceasta este o imagine a simbolului Siriusian ”Ochiul lui Horus”, simbol care a fost predat inițiaților în Școala Antică Egipteană a Misterelor de către Maeștrii Siriusieni. Imaginea arată cum Glanda Pineală din Creierul Uman a fost locul principal pentru Creație și Manifestare, care era, de altfel, înțelesul și scopul simbolului ”Ochiul lui Horus”.
Deci, atunci când Ochiul
lui Horus sau Glanda Pineală este puternic activată de către Lumina
transmisiilor din Sistemul Stelar Sirius, înseamnă că o puternică energie a
Creației și a Manifestării este în desfășurare. Consiliile Pământului primesc
Noile Șabloane pentru Forme Mai Înalte de Viață și Conștiință pe Pământ.
Deci, veți înțelege că cu
cât mai puternic simțiți efectele, cu atât mai mult sunteți o parte a acestui
val de creare a Realității Noului Pământ. Cei care nu primesc transmisiile își vor
continua viața în cadrul Realității pe care o cunosc, până când sunt pregătiți
să fie apți pentru cadrul Multi-Dimensional care este pus în aplicare chiar
acum.
Sunt mulți Gardieni și
Spirite Ajutătoare ocupate chiar acum, în primul rând Arhanghelii și Îngerii
Delfini/Cetaceeni.
Îngerii Delfin sunt Ființe
de Lumină care vin din Galaxia Andromeda prin Sirius pentru a lucra cu
Pământul. Ei poartă Frecvența Luminii Aurii a Conștiinței Christice precum și
Frecvența Luminii Diamant care este necesară pentru călătoriile
Multi-Dimensionale. Ei sunt Gardieni și Maeștri ai Buclelor de Timp și ai
Spiralelor de Timp care sunt baza pentru o Stăpânire a Călătoriilor în Timp și
a Creației în Frecvențele Mai Înalte. Energia
lor Iubitoare ajută Umanitatea să înceapă Stăpânirea Călătoriilor în Timp și a
unei Conștiințe Mai Înalte.
Noul Corp de Lumină și Recalibrarea Timp/Spațiu
Actualizarea Noului Corp
de Lumină crează un vehicul Geometric Multi-Dimensional de Lumină Aurie și de
Diamant. Acest vehicul este format din nivele ”Rețea” și nivele ”Curgere” care
îi permit Ființei să comute între diferitele dimensiuni de Lumină și Conștiință
în timp ce rămâne împământată în Inima/Pământ Stea/Pământ Conexiunea Inimii
care este vitală pentru viață în Noua Realitate.
Nivelele ”Rețea” sunt
structuri geometrice care crează Șabloanele pentru o anumită dimensiune, iar
Corpul de Lumină îi permite persoanei să se conecteze în acele dimensiuni dacă rețelele
sunt la locul lor.
Nivelele ”Curgere” sunt
formate din energie pură care curge între rețele și și care poate fi
experimentată ca mișcare și emoție/sentimente.
Aceste două aspecte ale
Corpului de Lumină lucrează împreună pentru a crea vehiculul Multi-Dimensional.
Acest vehicul este centrat pe Inimă, și acesta este locul în care își are
originea toată Creația Conștientă ca și centru de Echilibru. Când sunteți în
Centrul Inimii, atunci sunteți în Spațiul Fără Timp și Fără Spațiu, al Conștiinței
Divine a Iubirii și Compasiunii. Când începeți o Creație, începeți să lucrați
cu Timpul și Spațiul, în funcție de nivelul pe care l-ați ales și de creația pe
care vreți să o realizați.
Pe măsură ce vă obișnuiți
cu această ”recalibrare” veți elibera vechea noțiune 3D legată de timp ca și o curgere
liniară de la trecut la prezent și la viitor și veți începe să vedeți că Timpul
este o Spirală sau o energie circulară care se poate mișca în orice direcție în
orice moment în funcție de alegerea individuală și colectivă.
Această imagine oferă cea
mai clară expresie a ideii de Curgere a Timpului și Spațiului într-un context
Multi-Dimensional. Trecutul și Viitorul sunt întotdeauna în Curgere și puteți
să vă mișcați în orice moment fie înspre ”trecut” fie înspre ”viitor”, sau
înspre amândouă în același timp.
Puteți exista în multe
realități și linii temporale în același timp, iar alegerile pe care le faceți
vă vor afecta esența și ființa în fiecare dintre ele. Alegerea pe care o faceți
vă definește Realitatea în Momentul Acum ... Punctul de sprijin al întregului
Timp și Spațiu.
Pe măsură ce lucrați cu
aceste noi actualizări și începeți să întrupați noul Corp de Lumină, vă veți
deschide înțelegerii și percepției Multitudinii experienței și ființei. Unii
dintre voi vor deveni Călători în Timp pe deplin conștienți și veți începe să
vă mișcați între viețile paralele în mod conștient. Veți începe să înțelegeți
modul în care viitorul conturează trecutul din prezent și veți fi împuterniciți
să participați la această creație continuă de Lumină și Iubire. Veți îmbrățișa
tot ceea ce voi sunteți și ”Magia” Ființei voastre la toate nivelele creației
și luminii.
Meditația și Activarea pentru a Întrupa Actualizările Noului Corp
de Lumină venite de pe Sirius
Pe măsură ce întrupați
această nouă lumină de pe Sirius, Maeștrii Siriusieni ne informează că este
foarte important să faceți respirații profunde în timp ce concentrați
energiile. Centrul Inimii se află sub presiune pentru a integra întreaga putere
a Codurilor de Lumină, așa că respiratul în plămâni ajută la expansionarea și
echilibrarea acestei zone a Corpului și a Corpului de Lumină.
Găsiți un loc liniștit în
care să stați. Este mai bine să stați așezați pentru această meditație decât să
vă întindeți deoarece este necesar ca aceste energii puternice să curgă de-a
lungul coloanei voastre vertebrale și în Pământ.
Focalizați-vă pe centrul
Inimii voastre și începeți cu o respirație profundă ... inspirați și expirați
și permiteți-i respirației voastre să încetinească până când corpul vostru este
destul de relaxat. Deschideți-vă canalul vostru personal în Pământ prin Chakra
Rădăcină în jos prin Chakra Steaua Pământului și mai departe până în Inima
Pământului. Respirați în armonie cu pulsațiile Inimii Mamei Pământ așa cum ea
se aliniază cu Inima Cosmică.
Aduceți acea Energie
înapoi în Inima voastră și respirați profund. Acum, deschideți canalul în sus
prin Chakra Coroană și prin Chakra Steaua Sufletului până sus în Inima Cosmică
și respirați în armonie cu Inima Divină. Aduceți-vă înapoi focalizarea în Inima
voastră. Acum sunteți aliniați și împământați. Puteți chema acum Maeștrii
Siriusieni, Îngerii Delfin, Arhanghelii și Elohimii, dacă doriți, să lucreze cu
voi, sau orice alt Maestru Stelar care doriți să vă asiste în acest moment.
Deschideți-vă Glanda
Pineală pentru a primi transmisiile Codului de Lumină de pe Sirius. În timp ce
Lumina vă inundă Glanda Pineală și se mișcă prin Corpul vostru, continuați să
respirați profund și împământați energia prin corpul vostru și în Pământ.
Continuați ca pur și
simplu să respirați și să împământați, până când corpul vostru se simte echilibrat
și calm. S-ar putea să trebuiască să continuați să faceți acest lucru pe tot
parcursul zilei până când Codurile de Lumină sunt integrate.
De asemenea, s-ar putea să
fie nevoie să vă odihniți, să dormiți și să vă bucurați de un timp liniștit
singuri. Beți multă apă și rămâneți hidratați.
Faceți baie sau duș în mod
frecvent. S-ar putea să vă facă plăcere o baie cu Cristale Roz de Sare de
Himalaya.
Cristale recomandate cu
care ați putea lucra sunt Diamantele și Diamantele Herkimer, Cuarțul
transparent, Tanzanitul, Lapis Lazuli, Azeztulitul, Turmalina Galbenă și Turmalina
Neagră și Obsidianul. Sau orice cristale care simțiți că vă atrag în acest
moment.
link catre articolul original
Traducere Monica Poka
Cu Lumină în Pace și Iubire !
Sursa : http://dincolo-de-mine-sunt-eu.blogspot.com.es/2015/02/transmisiunea-siriusiana-si.html