Minciuna în care trăim (Lie We Live, 2015) este un videoclip scris și creat de Spencer Cathcart, pe care l-a publicat inițial în ianuarie 2015. A primit peste 26 de milioane de vizualizări, însă o companie de muzică a depus o cerere de drept de autor asupra unei mici porțiuni de muzică de fundal. A licențiat muzică nouă pentru a evita această problemă. În noua versiune, acesta este același videoclip și cuvintele sunt exact aceleași.
În acest moment ai putea fi oriunde, făcând orice. În loc de aceasta stai singur(ă) în fața unui ecran.
Deci ce ne oprește să facem ce vrem? Să fim unde vrem să fim? În fiecare zi ne trezim în aceeași cameră și urmăm același drum, ca să trăim aceeași zi ca şi ieri. Totuși într-o vreme fiecare zi era o nouă aventură. Pe drum ceva s-a schimbat. Înainte zilele erau fără timp, acum zilele noastre sunt programate.
Asta însemnă să fim adulți? Să fim liberi? Dar suntem cu adevărat liberi?
Mâncare, apă, pământ. Chiar elementele de care avem nevoie pentru a supraviețui sunt deținute de corporații. Nu este hrană pentru noi în copaci, nu-i apă proaspătă în pârâuri, nici pământ pentru a construi o casă. Dacă încerci să iei ceea ce-ți oferă pământul, vei fi închis. Așa că ne supunem regulilor lor.
Am descoperit lumea printr-o carte. Ani de zile am șezut și am regurgitat ce ni s-a spus.
Testați și etichetați ca subiecte într-un laborator. Crescuți să nu aducem nici o schimbare lumii, crescuți să nu fim diferiți. Îndeajuns de inteligenți pentru a ne face treaba, dar nu pentru a întreba de ce o facem.
Așa că muncim şi muncim, lăsați fără timp pentru a trăi viața pentru care muncim. Până când vine o zi când ni se spune că suntem prea bătrâni să ne facem treaba. Aici suntem lăsați să murim. Copii noștri ne iau locul în acest joc.
Pentru noi calea calea este unică, combustibil. Dar împreună nu suntem altceva decât Combustibilul care înputernicește elitele. Elitele care se ascund în spatele corporațiilor. Aceasta este lumea lor. Și cea mai valoroasă resursă a lor, nu este terenul. Suntem noi. Le construim orașele, le conducem mașinile, le luptăm războaiele lor. La urma urmei, nu banii îi conduc. Ci Puterea.
Banii sunt doar unealta pe care o folosesc, pentru a ne conduce. Bucăți de hârtie fără valoare de care depindem pentru a ne hrăni, a ne mișca, a ne întreține. Ne-au dat bani, și în schimb, noi le-am dat lumea.
Unde erau copaci care ne curățau aerul, acum sunt fabrici care-l otrăvesc. Unde era apă de băut, sunt deșeuri toxice ce put. Unde animalele alergau libere, sunt acum ferme industrializate, unde sunt crescute și măcelărite la nesfârșit, pentru satisfacția noastră.
Peste un miliard de oameni flămânzesc, deşi avem destulă mâncare pentru fiecare. Unde merge toată? 70% din grânele pe care le cultivăm sunt folosite pentru îngrășarea animalelor, pe care le mănânci la cină. De ce să ajuți flămânzeala ? Nu poți profita de ele. Suntem ca o plagă măturând Pământul, sfâșiind chiar mediul care ne permite să trăim.
Vedem totul ca pe ceva ce poate fi vândut, ca pe un obiect ce poate fi deținut. Dar ce se va întâmpla când vom fi poluat ultimul râu? Otrăvit ultima gură de aer? Nu vom mai avea petrol pentru camioanele care ne aduc mâncare? Când vom înțelege că banii nu pot fi mâncați, că nu au valoare? Noi nu distrugem planeta, noi distrugem toată viața de pe ea. În fiecare an, mii de specii dispar. Și timpul se scurge, înainte ca să urmăm noi.
Dacă trăieşti în America, sunt 41% șanse să faci cancer. Bolile de inimă vor omorâ 1 din 3 americani. Luăm medicamente prescrise pentru aceste probleme, dar îngrijirea medicală este a treia cauză majoră a morții, după cancer şi boli de inimă. Ni se spune că totul poate fi rezolvat aruncând bani oamenilor de știință, pentru ca ei să poată descoperi o pilulă, care să ne rezolve toate problemele. Dar companiile farmaceutice și asociațiile anticancer, se bazează pe suferința noastră pentru a face profit.
Credem că alergăm pentru un leac, dar de fapt fugim de cauză. Corpul nostru este un produs a ceea ce consumăm şi mâncarea pe care o mâncăm, este concepută doar pentru profit. Ne umplem cu chimicale toxice. Corpurile animalelor infestate cu medicamente şi boli. Dar noi nu vedem aceasta. Grupul mic de corporații care dețin publicarea informațiilor (media), nu vor să știm.
Înconjurându-ne cu fantasme, despre care ni se spune că sunt realitatea. E amuzant să gândești că oamenii credeau odată, că sunt centrul universului. Dar din nou ne vedem pe noi înșine, ca centrul planetei. Arătăm către tehnologie și spunem că suntem cei mai deștepți. Dar computerele, mașinile și fabricile ilustrează cu adevărat cât suntem de inteligenți? Sau arată cât de leneși am devenit.
Ne punem această mască a ,,civilizației'. Dar când o dăm jos, ce suntem? Cât de repede uităm că numai în ultimele sute de ani le-am permis femeilor să voteze, le-am permis negrilor, să trăiască ca egali. Ne purtăm de parcă am fi ființe atot-știutoare, dar atât de multe scapă vederii noastre. Mergem în josul străzii ignorând toate semnele mărunte.
Ochii care se holbează. Poveștile pe care le spun. Vedem totul ca pe un fundal pentru ,,mine''. Poate ne e frică, că nu suntem singuri. Că suntem o parte dintr-o imagine, mult mai mare. Dar ne scapă să facem conexiunea.
Suntem în regulă când omorâm porci, vaci, pui, străini din țări străine. Dar nu vecinii noștrii, nu câinii noștrii, pisicile noastre, acelea pe care am ajuns să le iubim și să le înțelegem. Numim alte creaturi proaste și totuși arătăm spre ele pentru a justifica acțiunile noastre. Dar uciderea doar pentru că putem, pentru că am putut întotdeauna, o face corectă? Sau arată doar cât de puțin am învățat.
Continuăm actul primar de agresiune, în locul gândirii și al compasiunii. Într-o zi, acestă senzație pe care o numim viață, ne va părăsi. Trupurile ne vor putrezi, bunurile se vor redistribui. Acțiunile de ieri, singurele care rămân.
Moartea ne înconjoară permanent, deși pare atât de îndepărtată de realitatea zilnică. Trăim într-o lume pe muchia prăpastiei. Războaiele de mâine, nu vor avea câștigători. Pentru că violența nu va fi niciodată răspunsul corect, va distruge orice soluție posibilă.
Dacă toți privim cea mai mare dorință interioară a noastră, vom vedea că visele noastre nu sunt diferite. Împărtășim un țel comun. Fericirea. Sfâșiem lumea căutând bucurie, fără să o căutăm în noi înșine. Mulți dintre cei mai fericiți oameni, sunt cei care au cel mai puțin. Dar suntem noi cu adevărat atât de fericiți cu I-phone-urile, casele noastre mari, mașinile noastre de lux? Am devenit deconectați.
Idolatrizăm oameni pe care nu i-am întâlnit. Suntem martorii extraordinarului pe ecrane, iar a obișnuitului pretutindeni altundeva. Așteptăm pe cineva care să aducă schimbarea, fără să ne gândim vreodată să ne schimbăm noi înșine. Alegerile prezidențiale pot fi la fel de bine, o aruncare cu banul. Două fețe ale aceleiași monede. Alegem ce faţă vrem și iluzia alegerii, a schimbării ... o creăm. Dar lumea rămâne la fel.
Eșuăm în a înțelege că politicienii nu ne servesc, îi servesc pe cei care îi finanțează la putere. Avem nevoie de lideri, nu de politicieni. Dar în lumea noastră de persoane ce stau la rând supuse, am uitat să conducem noi înșine.
Nu mai așteptați schimbarea, ci fiţi schimbarea pe care vreți să o vedeți. N-am ajuns până aici, șezând pe fundurile noastre. Rasa umană a supraviețuit nu pentru că suntem cei mai rapizi sau cei mai puternici, ci pentru că am lucrat împreună. Am învățat actul uciderii. Să învățăm acum bucuria de a trăi.
Aceasta nu este despre salvarea planetei. Planeta va fi aici chiar dacă noi vom mai fi sau nu. Pământul există de miliarde de ani, fiecare dintre noi suntem norocoși dacă ajungem la 80 de ani. Suntem o clipită în timp, dar impactul nostru este pentru totdeauna.
Deseori mi-am dorit să fi trăit într-o eră înaintea calculatoarelor, când nu aveam ecrane care să ne distragă. Dar am înțeles că există un motiv pentru care acum este singurul timp când vreau să fiu în viață. Pentru că aici, astăzi, avem o șansă pe care nu am mai avut-o vreodată. Pentru că Internet-ul ne dă puterea să împărtășim un mesaj şi să ne unim milioane din toată lumea. Cât mai putem trebuie să ne folosim ecranele pentru a ne aduce împreună, în loc să ne îndepărteze.
Fie bine, fie rău generația noastră va determina viitorul vieții pe această planetă. Putem fie să continuăm să servim acest sistem al distrugerii, până când nici o amintire a existenţei noastre nu va mai rămâne. Sau ne putem trezi. Putem înțelege unindu-ne eforturile, sau mai degrabă cădem. Avem doar ecrane în față și nu vedem încotro ne îndreptăm.
La acest moment prezent ne-a condus fiecare pas, fiecare respirație și fiecare moarte. Suntem fațada tuturor celor ce-au fost înaintea noastră. Și acum este rândul nostru ! Puteți alege să sculptați propria cale de urmat, sau să urmați drumul pe care ceilalți nenumărați l-au luat deja.
Viața nu este un film. Scenariul nu este deja scris. Noi suntem scriitorii. Aceasta este Povestea Ta, Povestea Lor, POVESTEA NOASTRĂ.
Un film de Spencer Cathcart
= Pe Curând ! =
Vizionare Plăcută !
Link 1
Link 2
Linkuri alternative : AICI 1 și AICI 2
Distribuie dacă crezi că poate fi util și pentru semenii tăi !
Cu Lumină în Pace și Iubire !
Paul Marian PolMar
