LUMEA DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA TA

                                                       Cum arată lumea ta, aceea în care trăiești zi de zi, povestea în care tu ești personajul principal?
 Ce îmi poți spune?

  E frumoasă, e urâtă, e ternă sau veselă, e populată de oameni buni sau de răi, e o lume împlinită sau nu? 
Și care sunt criteriile după care o construiești și o apreciezi?... Viața ta și a celorlalți?

 Pornește, te rog, muzica postată la finalul materialului, pentru a nu te simți singur printre rânduri.

           Binețe, cititorule !

Fiecare din noi reprezentăm ceva în viața cuiva. 

Indiferent că este pentru o secundă, un an, 10 ani sau alt interval de timp, persoanele care ne ies în cale lasă o amprentă în viața, traiul și sufletul nostru, așa cum și noi lăsăm urme în existența altora.
 Bucurie, supărare, revoltă, iubire, iritare, încântare, râs, plâns, furie, calm, împlinire, dezamăgire, etc. Acestea sunt reacții la fiecare persoană sau situație care ne calcă pragul vieții. Sau reacții pe care noi le creăm celor ce vin în contact cu noi.

 Ce anume diferențiază aceste trăiri și de ce nu sunt identice la fiecare om? Pentru că reacționăm în funcție de  plusul sau minusul din noi, de experiențele plăcute sau mai puțin plăcute pe care le-am asimilat până în acel moment. 

  Creierul nostru compară în permanență situația creată cu ceea ce are înmagazinat de-a lungul timpului în memoria genetică. Fotogramă cu fotogramă, totul e trecut prin filtrul amintirilor, în căutarea unei asemănări, a unui reper cunoscut, lăsat în trecutul mai recent sau mai îndepărtat.
  Atunci când este identificată o situaţie din trecut care se potriveşte cu cea actuală, mintea "scoate" din rafturi modelul deja trăit și încercat odată, punându-ni-l la dispoziţie azi spre rezolvare. 
Dacă nu identifică niciun tipar bun de aplicat, prietenul nostru -conştientul- e nevoit să improvizeze, să "croşeteze" rezolvări instant pentru a ne ajuta să ieşim din impas.
  Iar în faţa necunoscutului reacționăm, de multe ori, cu multă frică şi reţinere, care pot "vira" către nuanța de panică, furie, agresivitate, isterie, etc.

                                        *    *    *    *    *    *    *    *    *    *

  Fiecare am venit aici, în această viață, pentru a ne împlini pe noi înșine, pentru a ne plăti datorii vechi, pentru a evolua, și pentru a transmite mai departe, urmașilor noștri, experiențele noastre de viață, înregistrate cu strictețe în memoria de bază, ADN-ul. Punct. 

  Nu pentru a involua. Nu pentru a ne zbate în mlaștina neștiinței, necunoașterii și ignoranței crase. 

  Ci pentru a îmbunătăți programul de viață. Acela care asigură perpetuarea speciei, care dă undă verde apariției unui urmaș mai puternic și mai înțelept decât noi.
  Ce faci în acest timp și cum procedezi, este strict problema ta. Important este să înveți lucruri noi. Tu exiști deja, deci nu are rost să te multiplici cu aceleași date de bază și structuri comportamentale. Dar dacă știi cum ești, poți adăuga revizuiri și corecturi, astfel încât urmașul tău să fie varianta ta mai bună, mai puternică, mai înțeleaptă, mai aptă pentru a participa la procesul evolutiv.

  Că ți-ai ales un anumit tip de corp care să te ajute la ce ți-ai propus să experimentezi în această viață, o anume religie ca formă de manifestare de grup, un anumit tipar de comportament și o anume tipologie a indivizilor din familie sau imediata ta apropiere, este doar o opțiune de formă care să fie un ajutor pentru marea ta misiune : FONDUL.

  Te enervează proștii, tâmpiții, neamurile proaste, cocălarii, pițipoancele, ratații, frustrații, cei care doar cicălesc, care comentează întruna, cei care nu ascultă, rebelii, nesimțiții și alții care nu corespund chipului și asemănării tale?

 Simți o revoltă puternică după ce vii în contact, sub o formă sau alta, cu ei?

 I-ai șterge de pe fața pământului?    Bine!

  
  Asta înseamnă că mai ai o șansă să-ți revii, să te aliniezi la ceea ce este preconizat pentru tine, în funcţie de cum ai ales chiar tu să te manifești în această viață.

  Pentru că acelea sunt imaginile tale în oglindă, fețele pe care nu vrei să ți le vezi, părțile din  tine pe care le renegi pentru că sunt rebuturi, sunt scursuri, sunt mizerii de neconceput pentru lumea pe care mintea ta, ego-ul, a creat-o.

  În cazul în care te-a luat revolta pe sus la citirea ultimelor rânduri, îți sugerez să respiri adânc, să-ți faci vânt cu evantaiul și să șezi blând(ă). 
 Reacționezi la ceva doar dacă acel lucru are un corespondent nerezolvat în interiorul tău. Altfel ai trece mai departe, neafectat(ă), dar mai ales neimplicat(ă) emoțional într-o situație ce nu ar fi a ta.

   Să-ți explic. Hai să luăm un exemplu banal.
Să presupunem că citești o carte sau urmărești un film. Dacă ești prea implicat în acțiune, s-ar putea să te trezești personificând, în mintea ta, eroul sau eroina principală. Te deranjează orice zgomot și orice acțiune care îți distrage atenția de la micro-viața pe care tocmai o savurezi pentru o oră sau două. Dacă cartea sau filmul conțin situații și personaje după care tânjești și în viața reală, te trezești că plângi, râzi, închizi ochii în momentele se suspans, ești indignat(ă) de nedreptăți, etc, cu toate că tu ești bine, merci, acasă în fotoliu cu o înghețată sau pufuleți în dotare, sau la cinema cu punga de popcorn în brațe. 

   De ce ţi-ar păsa ţie că don Alfonso a părăsit-o pe inocenta Juanita şi a ales să se căsătorească cu Mirandolina cea rea, intrigantă, dar posesoare de avere? De ce plângi atunci când un animal sau un copil se îmbolnăveşte, sau cineva moare în film? Tu eşti doar în faţa unui ecran privind o poveste redată de o mână de actori, care sunt bine-merci sănătoşi şi voioşi în viaţa reală?

  Pentru că te identifici în întregime cu situaţiile de viaţă sau personajele de poveste. Cu toţii facem acest lucru mai mult sau mai puţin, în funcţie de raportul realitate/imaginaţie din viaţa fiecăruia.

  Identificarea cu imagini, situaţii sau personaje duce la implicarea emoţională, deşi nu ție ți s-a întâmplat acel lucru.
Dar de ce anumite aspecte și personaje te afectează iar altele te lasă rece?

 Te afectează, îți creează reacții emoționale acele situații și persoane cu care sufletul tău rezonează, care ți-au „populat” trecutul și au rămas acolo, undeva, în adâncul ființei tale în așteptarea rezolvării, a acceptării lor și închiderii acelui capitol din viața ta.

  Dacă ai avea puţină răbdare şi ai încerca să te detaşezi puţin de tine însuţi pentru a te privi din exterior, ai constata cu surprindere că situaţiile nerezolvate sunt mai multe decât cele conştientizate, şi că tu eşti compus(ă) din mai multe "eu"-uri, rămase în câte o perioadă a trecutului tău. În tine există şi fetiţa speriată care s-a pierdut de mama pentru câteva minute când avea 4 ani, sau băieţelul de 5 ani care suferă după tatăl ce a plecat de acasă pe nepusă masă, chiar dacă acum eşti la vârsta maturităţii. Iar exemplele pot continua.

   De ce suntem atât de "plini" de situații nerezolvate?

  În primul rând pentru că ele ne iau prin surprindere, sunt neaşteptate şi, de cele mai multe ori, dramatice.
În al doilea rând pentru că nu ne învaţă nimeni să povestim despre ceea ce simţim cu adevărat, să descriem emoţia şi nu nervii sau piticii pe creier apăruţi pe nepusă masă datorită altora.

  Şi aşa ajungem să adunăm în noi, de-a lungul întregii vieţi, un număr impresionant de personaje nemulţumite, cu situaţii "în coadă de peşte", cu trăiri alambicate, fiecare rămas la vârsta la care a avut loc evenimentul neplăcut. 
În tine se află încă adolescentul care a fost batjocorit de ceilalți colegi sau juna luată peste picior că este înaltă ca un cocostârc. Acolo e și persoana respinsă de prima dragoste, dar și cea care a primit primul sărut într-o seară magică.
Iar fiecare moment de reamintire revine cu toată „recuzita” de trăiri, emoții, mirosuri, imagini, gusturi și comportamente specifice vârstei de demult. Atunci ai din nou 3 sau 5, sau 15 ani din punct de vedere emoțional, cu toate că buletinul te-ar contrazice.

  De obicei, aceste "personaje" convieţuiesc fără probleme în fiecare din noi, nebăgate în seamă şi neconştientizate. Ajung la suprafaţă şi se manifestă doar atunci când cotidianul aduce sau crează condiţii pentru a se repeta o anumită situaţie. Iar Universul are grijă să ne creeze periodic momente la indigo pentru a ne da posibilitatea să rezolvăm ceea ce e nerezolvat. Depinde de noi ce reacţie vom adopta.
 Dar oare ce este de rezolvat în aceste fotograme din trecut care revin obsesiv?
 Trecutul e trecut, lasă-l acolo... Așa se spune. 
Un trecut asumat și înțeles nu revine pentru că nu are de ce. De ce nu îți amintești perioade mari din viață, ci doar situații notabile?
 De ce te frământă la 45 de ani că mama te-a dat bunicii spre îngrijire pe când aveai 5 luni, în loc să observi ce om puternic ai devenit?
 De ce te deranjează la 56 de ani că prima femeie cu care ai făcut sex te-a batjocorit, făcându-i acum tu același lucru fiecărei nou întâlnite, în loc să observi că providența ți-a făcut un serviciu, obligându-te să te cizelezi pentru a putea cuceri orice femeie dorești tu?
Și exemplele pot continua...

  Modalităţile de avertizare ale Universului sunt multiple, de la banalele situaţii din filme sau din cărţi, amintite mai sus, la care te manifeşti de parcă despre tine ar fi vorba în propoziţie, la întâlniri şi reîntâlniri obsesive cu personajele pitoreşti care îţi crează reacţii mai mult sau mai puțin plăcute. 
  Apoi urmează faza în care trăieşti ca într-o buclă : acelaşi tip de şef impotent cerebral ca şi înainte, acelaşi partener beţiv, afemeiat sau violent, aceeaşi soaţă nevrotică, isterică şi frigidă.
  Şi în loc să stai să te gândeşti "oare unde greşesc? ce anume nu înţeleg? de ce mă devalorizez atât încât refuz să schimb ceva în bine?", alegi varianta în care eşti victima perfectă a celor din jur, a Universului şi chiar a lui Dumnezeu. E mai uşor, mai convenabil şi nu implică cheltuială emoţională.

   Iar starea de victimă te îndepărtează încet, dar sigur, de lumea reală, logică, rațională, plină de lumină, emoții și sentimente pozitive, și îți crează, cu fiecare conflict nerezolvat, o lume în care să îți găsești rostul, în care să fii sigur că ai dreptate. Pentru că sufletul tău nu mai acceptă să fie în permanență rănit. Îți vei căuta persoane care să rezoneze cu durerile și nemulțumirile tale, în loc să le înfrunți și să te rupi de situațiile de viață care te fac să te simți mic-nimic.... 
E greu să-ți înfrunți demonii și să faci lumină.

  E mai ușor să te minți și să îți creezi o lume după chipul și asemănarea ta!

  Îți vei găsi grupuri, grupulețe, cete, pâlcuri de oameni care să gândească la fel ca tine. Așa poți avea iluzia că ai făcut ceva însemnat cu viața ta anostă și distorsionată, că i-ai dat un nou sens, o nouă nuanță.

  Până și pe Dumnezeu îl re-creezi după chipul și asemănarea ta!
E răzbunător cu păcătoșii, dacă și tu ești așa. 
E nedrept cu tine, dacă și tu ești așa cu ceilalți.
Doar pe tine nu te aude, dacă și tu ești surd la problemele celor din jur.

   Doar așa ai senzația că ți-ai recăpătat controlul. Puterea. Valoarea.

                                        *    *    *    *    *    *    *    *    *    *

 Te enervează proștii, tâmpiții, neamurile proaste, cocălarii, pițipoancele, ratații, frustrații, cei care doar cicălesc, care comentează întruna, cei care nu ascultă, rebelii, nesimțiții și alții care nu corespund chipului și asemănării tale?

 Simți o revoltă puternică după ce vii în contact, sub o formă sau alta, cu ei?

 I-ai șterge de pe fața pământului?

  Bine!

  Asta înseamnă că mai ai o șansă să-ți revii, să te aliniezi la ceea ce este preconizat pentru tine, după ce ai făcut tu alegerea cum să te manifești în această viață.

   Pentru că acelea sunt imaginile tale în oglindă, fețele pe care nu vrei să ți le vezi, părțile din  tine pe care le renegi pentru că sunt rebuturi, sunt scursuri, sunt mizerii de neconceput pentru lumea pe care mintea ta, ego-ul, le-a creat.

   De aceea, fiecare din noi reprezentăm ceva în viața cuiva. Indiferent că este pentru o secundă, un an, 10 ani sau alt interval de timp, persoanele care ne ies în cale lasă o amprentă în viața, traiul și sufletul nostru, așa cum și noi lăsăm urme în existența altora.

  Fiecare am venit aici, în această viață, pentru a ne împlini pe noi înșine, pentru a ne plăti datorii vechi, pentru a evolua, și pentru a transmite mai departe, urmașilor noștri, experiențele noastre de viață, înregistrate cu strictețe în memoria de bază, ADN-ul. Punct. 

Nu pentru a involua. 

      Am vrut doar să-ți reamintesc.

  Binețe, cititorule!

dr. Edith Kadar

 Cu Lumină în Pace și Iubire !

Preluare din http://vibratiavindecarii.blogspot.com.es/2013/11/dupa-chipul-si-asemanarea-noastra.html