.jpg)
Cunoașteți afirmația:” Frumusețea se află în ochii privitorului” ? Ar putea fi modificată, la fel de simplu și corect, în: “Frumusețea și urâțenia se află în ochii privitorului”.
Cu alte cuvinte vedem în funcție de modul cum ne
percepem pe noi înșine, mai exact, “dupa cum considerăm că suntem”.
Judecata : “este urătă”, ne spune imediat ca nu ne
simțim egali. Nu ne simțim bine cu noi înșine, atunci când privim acea
persoană. Dar “a nu ne simți bine cu noi înșine” nu spune nimic despre cealaltă
persoana; reprezintă propria stare emoțională. Pesemne că nu suntem conștienți că ne simțim
astfel.
Dar
când judecăm acea persoană, știm că se întâmplă ceva cu noi. Iar atunci când ne asumăm judecata, înțelegem că
problema nu este că “este urâtă”, ci că ” eu sunt urât sau neatrăgător”. Această
judecată este adevărata judecată. Este o judecată pe care o fac despre mine însumi.
Deci, pentru început, eliberez acea persoană. Spun: “Știu că nu are legătură cu tine ci cu mine”.
Problema nu este ca tu ești urâtă, ci că eu gândesc că sunt urăt”.
Cu toate acestea, asumarea judecății și eliberarea
celeilalte persoane reprezintă doar prima parte a procesului. De îndată ce simt
că problema este a mea, trebuie sa mă eliberez pe mine.
La urma urmei, judecata “sunt urât sau nu sunt
atrăgător” nu este mai adevărată decât judecata “este urâtă”. Toate judecățile
sunt neadevărate și nu pot fi justificate. Acest lucru este adevărat atât în
cazul judecății altora, cât și în al judecății de sine.
Așadar, asta mă aduce mai aproape de adevăr. Nu este adevărat că “sunt urât”. Ceea ce este adevărat e că “mă consider urât” sau “ mi-e teamă că alții mă vor considera urât”. Există o teamă sau un sentiment de nevrednicie ce se ascunde în spatele judecății mele.
Prin urmare, mă eliberez și îmi transmit compasiune.
Spun: “Văd că mă tem sau că mă simt lipsit de valoare. În spatele întregii
judecăți a celorlalți și de sine se află acea frică de a nu fi suficient de bun și de a fi respins”.
Acum mă apropi de rana mea. În spatele judecății mele
există o rană ce are nevoie de vindecare. În spatele durerii și disconfortului
se află nevoia de iubire și acceptare. Și conștientizez că trebuie să-mi ofer
iubire, chiar acum. Asta face ca traiectoria judecății să ia sfârșit. Îmi
anulează proiecția propriilor sentimente de nevrednicie asupra celorlalți. În
schimb, mă confrunt cu aceste sentimente direct și aduc iubire parții rănite
din mine.
Această parte rănită poate fi copilașul de cinci ani care este rănit, pentru că Tati i-a acordat mai multă atenție surorii sale decât lui. În general, puteți urmări aceste sentimente de lipsă de valoare înapoi către sursa lor și este, adeseori, util să identificați de unde vin, astfel încât sa fie înțelese și eliberate. Acesta este scopul lucrării de vindecare cu copilul lăuntric.
Deocamdată, parcurgeți câți pași puteți, dar nu vă
grăbiți și nu încercați să vă forțați. Dacă nu reușiți, decât să deveniți
conștienți de judecățile emise, fără să vă autodepășiți pentru că le aveți,
acesta este o realizare remarcabilă. Rămâneți la acestă porțiune a practicii,
deocamdată, și va da roade.
Cu cât deveniți mai pricepuți în aplicarea acestei practici,
cu atât veți putea aborda mai ușor unii dintre pașii avansați.
Extras din cartea : Puterea Dragostei de Paul Ferrini
Sursa : http://scanteiadivina2014.blogspot.com.es/2014/08/a-vedea-frica-din-spatele-judecatii.html
Cu Lumină în Pace și Iubire !
