Anotimpurile Vieții

      Cele cinci anotimpuri din titlu corespund celor cinci capitole ale filmului și celor cinci stadii ale vieții (sau, dacă preferați, ale „carierei”) unui călugăr budist; așadar, anotimpurile nu se succed imediat, ci au un interval de ani buni între ele.

    Toate evenimentele de pe ecran au loc într-un peisaj edenic. În mijlocul unui cristalin lac montan se află un templu plutitor, la care se ajunge pătrunzând printr-o poartă și apoi lăsându-te purtat de o barcă. La început aici, indiferenți la lumea din jur, trăiesc un bătrân călugăr budist și foarte junele său discipol. Ei nu au nume (la fel ca și celelalte personaje importante din film, dintre care unul nici măcar nu-și arată fața), deoarece iluminarea religioasă, în budism, se manifestă și prin extincția sinelui: aspiranții abandonează ideile de identitate și individualitate, percepându-se doar ca parte a unui întreg.
   Primăvara corespunde inocenței copilăriei, aflată în contact nemijlocit cu natura. Micul discipol face rău unor animale – și chiar le provoacă moartea – fără a-și da seama, apoi cunoaște prima dată suferința.
   Vara, protagonistul adolescent  cunoaște un alt fel de durere. Sosirea la schitul lor a unei tinere în suferință sufletească (Ha Yeo-jin) îi provoacă deșteptarea instinctului sexual. Iar pofta carnală duce la dorința de a poseda și apoi la intenția de a ucide, cum îl învață maestrul său. Iar acesta nu poate greși…
    La sfârșitul verii, discipolul trebuie să-și găsească propriul drum, așa că pleacă în lume. Se întoarce toamna, după ce a savârșit păcatul omuciderii. Nu zăbovește mult timp, căci justiția umană ajunge până și în colțul lor de paradis (însă pentru asceți contează mai mult justiția divină…). 
    În fine, iarna este anotimpul izbăvirii, pentru că primăvara să aducă un nou început, un nou discipol care să refacă traseul inițiatic.