Omul este o ființă complexă. Încă de la naştere şi pe parcursul întregii vieţi, în interiorul omului există nişte forţe interne care-l motivează, determinându-l să manifeste anumite conduite, să aibă anumite idealuri, aspiraţii, sentimente, repulsii. Toate aceste forţe au fost denumite trebuinţe sau necesităţi printre care se numără şi trebuinţele de hrană, explorare, joc, afecţiune maternă, nevoia de a iubi şi de a fi iubit, nevoia de libertate, nevoia de putere, etc. Renumitul om de ştiinţă Abraham Maslow a descris 6 tipuri de trebuinţe care se pot întâlni la oameni: trebuinţe fiziologice (nevoia de hrănire, somn, oxigen, sex, etc.), trebuinţe de securitate (nevoia de protecţie fizică, de securitate emoţională, siguranţa locului de muncă), trebuinţe de dragoste şi afiliere (de a aparţine unui grup de persoane, prieteni), trebuinţe de stimă şi statut (nevoia de prestigiu, nevoia de o bună reputaţie) şi nu în ultimul rând, trebuinţe de auto-realizare (nevoia de autodepăşire, de a te comporta în conformitate cu propriile gânduri şi valori). Pentru a se schimba, omul trebuie să fie motivat. El devine motivat în momentul în care vrea să-i fie satisfăcută o trebuinţă, un lucru de care are nevoie. De ce şi-ar dori oamenii să se schimbe? De ce ar avea ei nevoie? Dorinţa de schimbare apare în momentul în care în viaţa oamenilor se instalează rutina, monotonia şi lipsa de vitalitate, de trăire autentică şi originală a propriei vieţi. Astfel, munca uneori istovitoare, dificilă, ritmul alert şi activităţile birocratice pe care societatea ni le solicită, ne încarcă adesea cu mult stres şi oboseală fizică şi psihică. Trăirea zilnică a acestor experienţe duce la plictiseală, dezgust, rutină dar în acelaşi timp şi la dorinţa de evadare, de relaxare şi de a avea linişte pentru ca organismul să se poată reîncărca şi revitaliza. Iată deci o serie de nevoi pentru care omul să-şi dorească o schimbare: nevoia de diversitate şi spontaneitate în activităţi pentru a da culoare vieţii trăite şi a-şi produce satisfacţia necesară ce-i oferă confortul psihic şi nevoia de sănătate şi relaxare fizică.
Link 1 :
Link 2 :
Schimbarea se află în strânsă legătură cu procesul de adaptare al individului la ceea ce urmează a fi schimbat. Spre exemplu, îţi doreşti să îţi schimbi locuinţa cu o alta nouă, să te muţi de la casă la apartament sau invers. Însă această schimbare oricât de banală ar fi nu e atât de uşoară pe cum s-ar putea crede dacă persoana care se mută nu se poate adapta la noul stil de viaţă. Schimbarea apartamentului cu o casă poate să implice probleme în ceea ce priveşte dificultatea de întreţinere a unei gospodării mai mari, nevoi fiziologice mai dezvoltate, precum forţa şi tărie fizică pentru întreţinerea grădinii şi a animalelor, ca să nu mai vorbim de dificultatea de a părăsi locuinţa din cauza obişnuinţei şi a ataşamentului care ne-a determinat să o îndrăgim. Pe de altă parte, schimbarea casei în favoarea apartamentului, pe lângă problema legată de obişnuinţă, ar putea genera disconfort datorită spaţiului mult mai mic în care libertatea de mişcare e mai îngrădită, posibilele probleme legate de liniştea publică în cadrul blocului, vecini răuvoitori, etc. Tocmai aici este problema noastră, la faptul că nu suntem deschişi înspre schimbare pentru că ne este frică că nu ne vom putea adapta noilor situaţii. Există totuşi două categorii de oameni în ceea ce priveşte opinia lor legată de conceptul de schimbare. Prima categorie sunt aceia care îmbrăţişează schimbarea şi adaptarea la lucruri noi iar cealaltă categorie este alcătuită din indivizi care sunt mai reticenţi şi temători atunci când vine vorba de schimbarea principiilor, valorilor, atitudinilor şi comportamentelor. Din nefericire, tind să cred că numărul celor ce aparţin celei de a doua categorii este mai mare decât a celora care sunt deschişi înspre schimbare. Această deschidere spre experienţă este o trăsătură a personalităţii omului care înseamnă preferinţa lui pentru varietate, nevoia de a produce idei noi sau neconvenţionale şi de a trăi atât experienţe pozitive precum succesul, fericirea cât şi negative precum eşecul, tristeţea, etc. (de cunoaştere datorată curiozităţii intelectuale) şi nu în ultimul rând capacitatea de a susţine libera exprimare a opiniilor comunităţii fără a blama şi cenzura ceea ce nu convine cu simţul nostru preferenţial.
A fi deschis spre experienţă înseamnă a
accepta puncte de vedere diferite şi a fi capabil de a trata o problemă
sau o temă din mai multe puncte de vedere, cu alte cuvinte, a avea
deschidere spre experienţă înseamnă a nu fi limitat în gândire. Constat
adesea că ceea ce le lipseşte oamenilor este chiar această trăsătură
care cu siguranţă le-ar da o pată de culoare în viaţă şi curaj să
schimbe mentalităţile lor şi a persoanelor din jur iar astfel să
construiască o comunitate plină de armonie, înţelegere, ambiţie şi
sprijin pentru generaţiile ce le succed.
Fii tu, schimbarea pe care vrei să o vezi în comunitatea în care trăim, pentru ca mai apoi să facem şi restul la fel!
Fii tu, schimbarea pe care vrei să o vezi în comunitatea în care trăim, pentru ca mai apoi să facem şi restul la fel!