duminică, 19 ianuarie 2014

David Steindl-Rast : ” Vrei să fii fericit ? Fii recunoscător ! ”

    Călugărul benedictin David Steindl-Rast ne împărtășește în rândurile de mai jos viziunea sa despre recunoștință.
  Deși cuvintele sale sunt ușor de înțeles, poate că mulți dintre noi vom considera că practicarea acestor sfaturi va fi destul de dificilă. Cu toate acestea, el ne oferă pași concreți pentru a acționa în direcția fericirii noastre, pornind de la simpla experimentare a fiecărui moment prezent.
   “Există ceva ce voi știți despre mine și este foarte personal și există ceva ce eu știu despre voi. Există ceva ce fiecare dintre noi știe despre oricine pe care îl cunoaște oriunde în această lume și anume faptul că vrem să fim fericiți.
   Existăm cu toții în acest scop comun.





   Desigur că felul în care privim fericirea depinde de fiecare în parte, însă este deja destul de mult faptul că tindem cu toții spre fericire.

   Subiectul despre care vreau să vă vorbesc este recunoștința.
Cum arată conexiunea dintre fericire și recunoștință? Poate că mulți veți spune că răspunsul este foarte ușor. Atunci când ești fericit, ești recunoscător. Dar ce-ar fi să ne mai gândim o dată?

  Oare oamenii fericiți sunt cei cu adevărat recunoscători?

  Fiecare dintre noi cunoaștem câțiva oameni care dispun de toate lucrurile de care au nevoie pentru a fi fericiți, dar care nu sunt fericiți deoarece vor altceva sau vor ceva mai mult din ceea ce au.
  Și mai știm că toți oamenii care au parte de necazuri pe care nici unul dintre noi nu ar vrea sa le aibă sunt adesea fericiți. Ei radiază de fericire.
  Sunteți surprinși. De ce? Pentru ca ei sunt recunoscători.
Deci nu fericirea este cea care ne face să fim recunoscători. Ci recunoștința este cea care ne învață să fim fericiți. Dacă voi credeți că fericirea vă ajută să fiți recunoscători, mai gândiți-vă o dată.   Recunoștința vă ajută să simțiți fericirea.
  Acum mă puteți întreba: ce înțelegem cu adevărat prin recunoștință? Și cum funcționează aceasta?
Vă rog să faceți apel la propria experiență.
  Fiecare cunoaște acest lucru din propria experiență. Experimentăm ceva care este valoros pentru fiecare dintre noi. Câteodată acest lucru valoros ne este dat și devine un dar.
  Aceste două lucruri vin întotdeauna împreună. Trebuie să fie ceva valoros și este un adevărat dar. Nu l-ați cumpărat. Nu l-ați moștenit. Nu ați muncit pentru el. Pur și simplu v-a fost dat. Iar în momentul în care conștientizez că aceste două lucruri vin împreună, ceva ce este cu adevărat valoros și care mi-a fost dat, atunci recunoștința răsare în inima mea. Așa apare recunoștința.
   Cheia acestui moment este că îl putem experimenta din când în când.

  Nu putem avea întotdeauna experiențe pentru care să fim recunoscători. Nu putem trăi întotdeauna cu recunoștință.

  Însă putem fi oameni care să experimenteze recunoștința. O viață trăită cu recunoștință, aceasta este cheia. Și cum putem trăi cu recunoștință? Experimentând, devenind conștienți că fiecare moment este un moment care ne-a fost dăruit.
  Că este un dar.
Nu l-am câștigat și nu l-am cumpărat.
  Și nu avem siguranța că ni se va mai dărui un astfel de moment și cu toate acestea, este unul dintre cele mai valoroase momente care ne-a fost dat. Dacă nu am avea acest moment prezent, nu am avea oportunitatea de a experimenta.

  Mai departe, putem spune că darul din interiorul darului este adevărata oportunitate.

  Motivul pentru care suntem recunoscători este oportunitatea, nu lucrul în sine care ne-a fost dat deoarece dacă acel lucru ar fi fost cu totul altceva și nu ar fi existat oportunitatea de a ne bucura de el, nu am fi recunoscători pentru el.
  Oportunitatea este darul din interiorul darului.
Cu toții cunoaștem zicala: “Oportunitatea bate la ușa noastră o singură dată”.
  Ei bine, ne mai putem gândi încă o dată.
Fiecare moment este un nou dar, iar dacă ratăm oportunitatea acestui moment, un alt moment va veni în întâmpinarea noastră și așa mai departe. Ne putem bucura de această oportunitate sau o putem ignora.
  Dar oare acest lucru înseamnă că putem fi recunoscători pentru tot?
Cu siguranță nu. Nu putem fi recunoscători pentru violență, pentru război, pentru exploatare. La un nivel personal, nu putem fi recunoscători pentru pierderea unui prieten, pentru înșelăciune sau pentru necredință.

  Însa nu am spus că ar trebui să fim recunoscători pentru tot. Am spus că putem fi recunoscători în orice moment pentru oportunitățile din dezvoltarea personală a fiecăruia. Chiar și atunci când ne confruntăm cu ceva extrem de dificil, putem privi care este oportunitatea din spatele acelui lucru. Nu este chiar atât de greu pe cât pare.
  De fapt, atunci când experimentăm ceva, putem observa că în spatele trăirilor noastre, se ascunde oportunitatea de a ne bucura, oportunitate pe care o pierdem din cauza ritmului grăbit al vieții pe care o trăim.
Însă din când în când, viața ne oferă o dificultate.
  Această dificultate este adesea provocarea care apare pentru a vedea oportunitatea și adesea o putem simți prin experimentarea a ceva dureros. Un exemplu în acest sens poate fi învățarea răbdării.
  Ni s-a spus că drumul către pacea interioară nu este o săritură, ci un întreg maraton. Acest lucru presupune răbdare. Și este destul de dificil. Dar poate că se va întâmpla pentru a ne menține propria opinie, pentru a ne menține propria convingere.
  Este o oportunitate care ni s-a oferit. A învăța, a suferi, a rămâne pe poziții – toate aceste lucruri sunt oportunități care ne-au fost date. Iar cei care eșuează primesc o altă ocazie. Deoarece întotdeauna ni se oferă o altă ocazie. Aceasta este frumusețea și bogăția vieții.

  Oare putem găsi o metodă pentru a fi fericiți, pentru a trăi în recunoștință?

   Oare cum putem face acest lucru? Este o metodă foarte simplă. Este atât de simplă încât se regăsește în ceea ce am fost învățați atunci când eram mici pentru a trece strada. Oprește-te. Privește. Du-te. Asta e tot.
  Dar oare cât de des ne oprim? Ritmul vieții ne grăbește. Pierdem oportunități deoarece uităm să ne oprim. Trebuie să ne oprim. Trebuie să rămânem tăcuți. Și trebuie să construim semne de oprire în viețile noastre. Și după ce ne oprim, următorul lucru este să privim. Pentru a privi, trebuie să deschidem ochii. Însă trebuie să ne deschidem și urechile și nasul. Trebuie să ne deschidem toate simțurile pentru a primi bogăția care ni se oferă.
 De asemenea, este nevoie să ne deschidem și inimile pentru toate aceste oportunități; pentru oportunitatea de a-i ajuta pe ceilalți, de a-i face fericiți deoarece nimic nu ne face mai fericiți decât momentul în care toți suntem fericiți. Iar atunci când ne deschidem inimile către oportunități, ele ne invită să acționam. Oprește-te, privește și apoi mergi, fă ceva cu adevărat. Și ceea ce putem face este ceea ce viața ne oferă în momentul prezent. În majoritatea cazurilor, este oportunitatea de a ne bucura, însă alteori poate fi vorba de ceva mai dificil.
   O lume recunoscătoare este o lume plină de oameni veseli.
 Oamenii recunoscători sunt oameni veseli, iar pe măsură ce oamenii vor fi mai veseli, pe atât lumea va fi mai veselă.
   Avem oportunitatea de a aprinde o lumânare atunci când suntem recunoscători pentru ceva. Au fost aprinse 15 milioane de lumânări în ultimul deceniu.
  Oamenii devin din ce în ce mai conștienți că o lume recunoscătoare este o lume fericită și că fiecare dintre noi are oportunitatea de a se opri, de a privi și de a porni în transformarea acestei lumi. Acesta este lucrul pe care îl sper pentru noi, iar dacă acest discurs v-a determinat măcar un pic să vă doriți să faceți același lucru, atunci opriți-vă, priviți și acționați.”

   Sursa : damaideparte.ro/  . . . . LinkTuPCVideo

Linkuri căzute

- Am rugămintea, în cazul linkurilor căzute, să scrieți despre aceasta în rubrica de comentarii, la acea postare. Astfel aflu și eu, și îl pot înlocui pe cât de repede pot. Ok ? Mulțumesc.
- Wow ! ... , foarte multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri, puțin câte puțin, și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc!
* Și continuă ... actualizarea linkurilor ... Nu știu cât durează ...
Sunt multe ...
* Ultima actualizare linkuri căzute: 8.09.2017 *