duminică, 15 martie 2015

Filmele de Duminică : Documentarele de la „GALACTIS” (linkuri actualizate)

    După ce am venit într-un „prim contact” cu Echipa de la Galactis și filmele lor, prin documentarul despre Cometa ISON și despre Eveniment, ulterior am descoperit că ei nu doar au venit, după acest documentar, cu alte câteva filme din ce în ce mai interesante, dar nici până atunci „nu stătuseră degeaba” – astfel că, în acest moment (Martie 2015) s-au adunat vreo 7 filme documentare, de mare valoare aș putea spune eu, acum.

  Și, pentru că la un moment dat nu mai știam care sunt acestea și le mai încurcam, am decis, după ultimul documentar prezentat de ei zilele acestea, să le pun pe toate la un loc şi în ordinea apariției lor, pentru ca oricine dorește să poată accesa unul dintre acestea sau, dacă nu a făcut-o până acum, să le poată „savura” în liniște, dar și în ordinea apariției lor, prin accesarea acestui articol...

    Pentru că am tot scris şi vorbit despre GALACTIS și despre primele inter-acţiuni ale noastre, care, iată, încep să devină tot mai strânse – prin organizarea, prin Asociaţia „CESAN”, a următoarei conferinţe GALACTIS la Bucureşti, pe 22 martie 2015acum nu mai insist, ci vă las ca să studiați în liniște, dacă „ați sărit” cumva vreunul din foarte interesantele filme documentare marca GALACTIS :
  (Notă: Subtitrările în alte limbi sunt vizibile numai atunci când filmul este vizionat pe YouTube - şi nu direct de pe site-ul Galactis. Pentru aceasta, click pe rotiţa dinţată din partea dreapta-jos a ecranului și alegeți subtitrarea.)




1. „PORTALUL

  Filmul documentar „Portalul” dezvăluie descoperirea unei zone de acces şi comunicare cu o civilizaţie extraterestră benefică.

  Filmul prezintă un jurnal de călătorie în această zonă, care a fost dezvăluită în urmă cu 15 ani de către o rasă de fiinţe extraterestre benefice.

  Mărturiile celor care au perceput influenţa subtilă a locului, precum şi documentarea video se corelează în mod captivant pentru a elucida, într-o anumită măsură, misterul zonei.






2. „BLACK PROJECTS
şi Tehnologia ENERGIEI LIBERE

Un film care prezintă sintetic, din felurite puncte de vedere, problema proiectelor neguvernamentale şi operaţiunile secrete ale Guvernului Mondial Ocult.

 Aspectele de ordin militar sunt îmbinate cu cele despre istoria organizaţiilor ezoterice din secolul trecut şi cu elemente ştiinţifice despre tehnologia energiei libere.

  Un accent deosebit este pus asupra tehnologiei prezentate de Fundaţia Keshe, care prin metoda MAGRAV poate să revoluţioneze din temelii concepţia ştiinţifică actuală şi viaţa societăţii umane.






3. „TERRA GALACTICA – Misterele dezvăluite ale unor contacte cu extratereştrii benefici” (ep.1)

  Documentarul face parte dintr-o serie de cinci episoade care prezintă aspecte nedezvăluite până în prezent despre civilizaţiile extraterestre benefice ce interacţionează cu anumite fiinţe umane de pe planeta noastră.

  Țelul principal al seriei este acela de a transforma modul în care lumea percepe existenţa şi modul de acţiune al acestor civilizaţii extraterestre.

  Primul episod revelează informaţii, corelaţii şi mărturii ale unor fiinţe umane care au fost contactate de reprezentanţi ai civilizaţiilor extraterestre benefice, într-o prezentare ce creează o ambianță specială.






4. „Cometa ISON. EVENIMENTUL. Adevărul despre ele



   Filmul prezintă în mod sintetic și corelat informații uluitoare primite în mod DIRECT de la reprezentanții civilizatiei siriusiene (sistemul Sirius A), despre câteva subiecte de interes major pentru omenire la momentul actual.

   Este prima expunere detaliată a ceea ce este de fapt cometa ISON și prima descriere „tehnică” a ceea ce va însemna EVENIMENTUL care va avea loc pe Pământ, corelat cu acțiunea cometei.

  Aceste aspecte sunt completate de asemenea cu anumite date despre civilizațiile extraterestre care contribuie la realizarea giganticului plan divin de ascensiune a planetei Pământ și a omenirii într-o dimensiune superioară a manifestării.

   În finalul documentarului sunt prezentate unele elemente importante despre ceea ce va urma în anii de după EVENIMENT.




5. „Conflictul din Spaţiu



  Noul film realizat de Esoteric Golden Spirit prezintă detalii uluitoare despre bătălia cosmică teribilă ce a avut loc între siriusieni şi reptilieni în apropierea Pământului ; sunt analizate de asemenea implicaţiile ei spaţio-temporale şi complexitatea situaţiei actuale pe planeta noastră.





                     6. „CRONOVIZORUL Eteric



  Filmul descrie în principal un dispozitiv siriusian de înaltă tehnologie, denumit „cronovizor”, prin intermediul căruia pot fi accesate informații din „memoria universală” sau Akasha.

  Detaliile oferite sunt uimitoare ; ele implică, printre altele, modalitatea de deplasare a navelor-mamă siriusiene în spațiul cosmic și conceptul de informație și de stocare a ei, la siriusieni.

  În partea finală a filmului sunt făcute unele predicții despre evoluția evenimentelor la nivel mondial în următoarea perioadă, așa cum au fost ele revelate de către siriusieni.


 
                        7. „NAVA Lenticulară



  Elementele prezentate în acest documentar sunt bulversante atât pentru gândirea oamenilor, cât și pentru cea a științei contemporane.

  Viața cosmică și tehnologiile foarte avansate sunt prezentate într-o manieră care depășește cu mult ideologia materialistă limitată.

  Construcția navei lenticulare, efort al câtorva zeci de civilizații extraterestre, este menită să producă în anii ce urmează o transformare de proporții în mentalitatea și cunoașterea omenirii.

  Filmul prezintă de asemenea unele aspecte despre viitorul tehnologic al societății, care vor determina un salt major în experiența psiho-mentală a umanității.


  Cu Lumină în Pace și Iubire !


Preluare din http://noul-univers-christalin.blogspot.com.es/2015/03/maryan-filmele-documentare-de-la.html


SURSE :  http://www.galactis.net
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

ȚINE MINTE:

Sunt răspunzător pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce tu crezi că ai înțeles ... Nu mă crede! Cercetează, investighează și crede-te pe tine însuți.

Despre Publicitate :

Vă cer scuze pentru agresivitatea și conținutul publicității, în unele cazuri, dar este o practică generalizată în acoperirea cheltuielilor și generarea de venituri, ale hostingurilor video.


Linkuri căzute

- Wow ! ... , foarte multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri, puțin câte puțin, și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc!
* Și continuă ... actualizarea linkurilor ... Nu știu cât durează ...
În funcție de timpul disponibil pentru aceasta ...

* Ultima actualizare linkuri căzute: 10.10.2019 *

*********************************************************************
* Proiectele Cunoașterea este Universală & Cunoaște și Conștientizează vor fi inaugurate în perioada 2018-2019. Acestea vor avea prioritate de atenție, energie și timp, pentru traducerile din engleză și spaniolă în română ce vor fi postate acolo. Fac ceea ce pot în armonie cu mine însumi. Mulțumesc pentru înțelegere. *
*********************************************************************