Adama |
Agarthienii vor transporta un cristal aflat acum plasat sub Islanda, către regiunea Orientului Mijlociu. Operațiunea se va încheia în 10 zile, astfel ca pe data de 26 iulie 20143, cristalul să poată fi activat. Mai precis, acest cristal va fi amplasat în subsolul unui areal cuprins între Israel și Palestina. Puterea lui va avea impact și asupra zonelor adiacente, inclusiv Egiptul.
În mesajul pe care mi l-a transmis, ADAMA cere tuturor ființelor umane care simt, intuiesc și consideră că ar putea fi dintre cele chemate să ia parte la această acțiune de amplasare a cristalului în zona fierbinte dintre Israel și Palestina, să se conecteze (n.m.; prin meditații) cu acest cristal, în perioada celor 10 zile, cu dorința de a participa la activarea lui. Operațiunea va avea loc pe 26 iulie și atunci va fi cea mai utilă conectarea energetică (prin meditație) cu acest mare acumulator de energie.
Deși unora li se poate părea o glumă, vă rugăm amintiți-vă să faceți acest lucru care, suntem asigurați, este de o mare importanță pentru încărcarea energetică a cristalului adus din subteranul Islandei. Energia care va fi radiată în Orientul Mijlociu de către acest mare cristal va avea menirea să curețe și să purifice acea zonă.
Ni se spune că acesta va fi un moment crucial pentru toți Lucrătorii întru Lumină care nu trebuie să piardă oportunitatea de a-și oferi sprijinul. Ca indicație, ni se recomandă ca, în această perioadă, cu deosebire în ziua de 26 iulie a.c., să ne aflăm într-o stare de echilibru perfect, atât fizic cât și ca intelect. (Pentru aceasta, se impune să evităm stările de stres, de nemulțumire, efortul fizic excesiv și să adoptăm un stil de viață echilibrat și fără pierderi energetice de orice fel, cum ar fi: hrană inadecvată, sex, efort fizic greu, nerespectarea timpului de odihnă etc). Acest program este cu atât mai necesar cu cât, în perioada amintită, forțele întunericului vor fi foarte active, încercând să ne destabilizeze și să ne provoace cu o mare varietate de acte rău-intenționate, care să ne pună în imposibilitatea de a participa la acțiune în deplinătatea forțelor noastre fizice, mentale, psihice.
Cei care vor observa în aceste zece zile (mai cu seamă pe 26 iulie) o schimbare evidentă a stării de spirit, trecând de la buna-dispoziție la suspiciune, neîncredere, enervare, nerăbdare și dezamăgire, sunt rugați ca, prin tehnicile de meditație cunoscute, să-și modifice în bine starea de spirit pentru a se reechilibra rapid.
În asemenea situații, analizați cu promtitudine și detașare cauza înrăutățirii stării voastre de spirit și veți ajunge repede la concluzia că ea nu este justificată. Este nevoie ca în această perioadă toți Lucrătorii întru Lumină să poată lucra la nivel maxim energetic.
Deci, vă rugăm să luați toate măsurile de precauție în ceea ce privește curățarea și purificarea energetică a ființei voastre. Încercați, de asemenea, să evitați aglomerările (Nota C.M.: în cazul în care acest lucru este imposibil, din cauza programului nostru de activitate, trebuie ca, dimineața, înainte de a ne începe programul, să ne încărcăm energetic și să ne ”construim” un halou energetic în jurul corpului, care să ne apere pe parcursul zilei de orice energie exterioară care ar vrea să ne penetreze aura).
Nota Anna Merkaba: am
scris despre asta
pe blog-ul meu, astfel
ca și cei mai noi în domeniu să afle cum se procedează: http://sacredascensionmerkaba.wordpress.com/category/health-wellbeing
Anna Merkaba
) Traducere Const. Mihăilescu
http://spirituletern.blogspot.com.es/2014/07/un-mesaj-urgent-de-la-adama-agartha-de.html
Cu Lumină în Pace și Iubire !