Candoarea
Material preluat din http://adinaamironesei.blogspot.com.es/2013/07/recomandare-film-treaz-cu-ochii-larg.html
Candoarea e un lucru despre care
este greu să vorbești. Pentru că nu sunt destule cuvinte care să o poată
descrie în totalitate. Pentru că e ceva ce poți doar să...trăiești. Și totuși,
cum ar putea ști cineva că simte candoarea, pentru că eu cred că definiția ei
este cu mult dincolo de dicționar.
Candoarea este o energie de
"dincolo". Frecvența ei poate topi fără grade Celsius și cel mai dens lucru
indiferent de structura lui microscopică. E acel ceva care te lasă fără cuvinte
și fără dorința de a mai ieși din acea stare. De aceea eu cred că ea vine de
"sus"...de foarte "sus", din cel mai în esență "acasă" al ființei noastre. Când
simțim candoarea, efectul acesteia este mai mult decât terapeutic. Nimic nu o poate
înlocui și nu poate atinge performațele ei tămăduitoare, nici un medicament și
nici o terapie cunoscută.
Candoarea e un tratament eficace
în orice neliniște, în orice stare cotropită de griji și de drame. Ea oferă o
stare spațiu-timp cu atâta pace încât ai putea rămâne acolo pentru totdeauna și
nimic din toate celelalte nu te-ar mai atrage înapoi în lumea zbuciumată în
care alegem să petrecem timpul acesta al vieții noastre.
Destul de mulți oameni nu-și dau
voie să simtă candoarea de teama de a nu-și topi zidurile sufletești într-un
mod definitiv. E prea vizibil că asta s-ar putea întâmpla. Cu toții o știm
pentru că am aflat-o din ochii copiilor. Din ochii copiilor cărora nu le este
teamă să simtă orice. Sau din ochii celor care aleg să sară fără parașută
în astfel de stări. Da, cu toții o știm.
Dar suntem mai puțini cei care
știm că fără a ne permite să simțim candoarea toate drumurile sunt blocate. Drumul
spre pacea sufletească, drumul spre încredere, drumul spre autenticitate și acceptare și
multe, multe alte drumuri. Dar mai presus de toate - drumul spre Noi insine,
spre Esența noastră.
Cu speranța că am creat cât de cât
o idee despre starea pe care o aduc filmele de mai jos, să începem cu primul. (Da, astăzi
sunt două deoarece primul este posibil să-l fi văzut deja). Este vorba despre "Treaz,
cu ochii larg deschiși" sau despre..."cum l-ai căuta pe Dumnezeu dacă ai avea 10
ani și ți-ai dori asta mai mult decât orice". Deși ar părea la prima vedere un
film pentru copii nu e deloc doar pentru ei ci mai ales pentru oamenii maturi.
Pentru oamenii care au uitat cum se simte candoarea, care au uitat gustul ei.
Nu cred că este cazul să vă spun că merită revăzut, probabil știți deja.
Motivele sunt cele de mai sus.
Sugerez să nu vă luați parașuta
pentru protecția de emoții. Ssshhh...o să vă spun un "secret": eu cred că felul în care
suntem capabili să simțim emoțiile și miracolul pe care acestea îl reprezintă sunt lucrurile care ne fac cel puțin "interesanți"
pentru celelalte specii/rase din afara sferei numite Pământ. Dar asta să rămână
între noi...:)
