vineri, 5 iulie 2019

Iubirea, Realitatea și Perioada de Tranziție


     Iubire, iubire, iubire / Iubire, iubire, iubire / Iubire, iubire, iubire

   Nu există nimic ce poți face care să nu poată fi făcut, nimic din ce poți cânta să nu poată fi cântat, nimic din ce poți spune, dar poți învăța cum să te joci jocul, este ușor ...

  Nimic din ce poți face să nu poată fi făcut, nimic din ce poți salva să nu poată fi salvat, nimic din ceea ce poți să faci, dar poți învăța cum să fii tu în timp, este ușor !

  Tot ceea ce ai nevoie este iubire. Tot ceea ce ai nevoie este iubire. Tot ceea ce ai nevoie este iubire, iubire, iubirea este tot ce ai nevoie ...

   Este adevărat că tot ceea ce avem nevoie este iubire, dar știm cu adevărat ce este iubirea ? Iubirea este un cuvânt care este cântat în melodii, scris în poezii, despre care se discută foarte mult și este ceva după care mulți oameni tânjesc într-un fel sau altul, cel mai mult sub forma unui partener.

  Noi auzim foarte mult zilele astea: fii centrat pe inimă, și fii iubire, iubirea e răspunsul, deoarece iubirea învinge întotdeauna. Trimite iubire și lumină șamd.

   Oamenii îl folosesc de obicei, ocazional, în conversații în viața lor de zi cu zi. Este văzută ca fiind soluția tuturor problemelor lumii. Tot ceea ce ai nevoie este iubire.

   Dacă asta este așa de ușor, cum se face că nimic nu s-a schimbat fundamental pe planeta Pământ, în ciuda progresului tehnologic? Noi încă vedem genocid, opresiune și războaie care se petrec. Sute de mii de copii și civili au murit în Orientul Mijlociu și în jurul lumii datorită mașinăriilor de război, aflate sub controlul liderilor psihopați cărora nu le pasă absolut de loc de cineva care are un semn de pace, cu proclamația că iubirea este forța schimbării.

   Privind la chestia asta mai îndeaproape, putem vedea că iubirea este unul dintre cele mai abuzate și neînțelese cuvinte. Noi greșim cuvinte cum ar fi satisfacția, sentimentalismul, obligația, datoria, pasiunea, dorința și alte emoții superficiale, idei și concepte condiționate ca fiind iubire, pentru a umple ceva ce în ultimă instanță, lipsește din noi. Aceste distorsiuni sunt folosite de asemenea, în mare parte, inconștient, ca și amortizoare, pentru a evita realitatea așa cum este.

   Uitându-ne la lume cu ochelari roz, în loc să ne vedem pe noi înșine și lumea mai obiectiv, dincolo de aparențe.


   "Pentru că majoritatea umanității este satisfăcută cu aparențe, ca și cum ar fi realități, și adesea sunt mai influențați de lucruri ce par aceasta, decât de lucrurile ce aceasta sunt." - Niccolo Machiavelli

   Există iubire personală între oameni, iubire de mamă, iubire de comunitate și familie, iubirea de sine, iubirea pentru ceva mai mare decât sine, iubirea pentru Dumnezeu, și chiar și iubirea pentru ideologii sau concepte create de om, cum ar fi națiunea sau țara.

   Deci ce este iubirea? Cum putem descrie sau defini o forță așa de puternică?

   Cuvintele sunt foarte limitatoare și o pot indica doar, dar nu sunt aceasta ... Poate am putea începe prin a examina ce nu este iubirea.

   Când vine vorba despre relații interpersonale, noi vedem adesea jocuri de control, gelozie și invidie, care evident nu sunt iubire, ci expresii și comportamente bazate pe frică și nevoie ... iubirea este legată de emoții și sentimente, dar ele ar putea fi doar niște reacții chimice din creier, ce rezultă într-o euforie în care oamenii se hrănesc unii din alții, care este de asemenea baza vampirismului psihic, multe relații sunt bazate pe acest mecanism de hrănire care nu au de a face cu iubirea, ci este o nevoie parazitară, rezultată din co-dependență.

   Atracția sexuală este de asemenea confundată cu iubirea, uneori. Mulți oameni intră în relații pentru motive greșite, fie pentru a scăpa de singurătate, pentru a umple un gol din viețile lor, sau pentru a se hrăni de la altă persoană. În cea mai mare parte, asta se petrece inconștient, așa că oamenii au tendința să se mintă pe sine despre iubire și relații în multiple moduri, să nu vadă cealaltă persoană așa cum el/ea este și nici măcar să nu se vadă pe ei înșiși clar așa cum sunt.

   "Oamenii se conving pe sine de propriile lor minciuni, devenind victime ale propriilor invenții pe măsură ce încep să-și direcționeze viețile urmând standarde de comportament, idei, sentimente sau instincte care nu corespund realității lor interioare. Ceea ce este cu adevărat serios în această chestiune este că individul își pierde toate punctele de referință în privința a ceea ce conține adevărul și ceea ce conține minciuni. El devine obișnuit să considere ca fiind adevărat doar ceea ce este convenabil pentru interesul lui personal: tot ceea ce este în opoziție cu propria lui stimă de sine sau în conflict cu prejudecățile deja stabilite, acesta îl consideră fals." - John Baines

   Pentru a iubi cu adevărat altă persoană trebuie să-l vedem pe celălalt așa cum este, fără a încerca să schimbi acea persoană. Asta este baza iubirii necondiționate, dar pentru ca asta să se întâmple noi trebuie să ne cunoaștem de asemenea pe noi înșine și să ne vedem pe noi așa cum suntem cu adevărat, pentru a nu pica în capcana proiecțiilor iluzorii, ceea ce rezultă doar în dezamăgire și durere, imediat ce dispare faza romantică. Este vorba de acceptare și considerare, de a fi capabil să oferi și să primești. Să fii grijuliu cu exteriorul și să nu aștepți nimic.

   Dar dincolo de relațiile personale, ideea de iubire a fost de asemenea distorsionată și folosită superficial în slogane, este echivalată cu a fi pozitiv, deschis, prietenos, să nu spui sau să nu te focalizezi pe nimic din ceea ce este rău sau negativ, să fii mereu bine dispus și cu un zâmbet pe față. Bineînțeles că nu este nimic în neregulă cu bunătatea și prietenia și de asemenea cu pozitivitatea, dar aceasta trebui bazată pe adevăr și realitate, nu pe minciuni, raționalizări despre sine calmante sau evitare, incluzând corectitudinea politică, care conduc doar către complacere și ignoranță.

    Unii oameni spun că trebuie să fim centrați mai pe inimă, iubitori și compasivi. Da, evident noi avem cu toții nevoia să ne conectăm mai mult la o inimă, să arătăm empatie și compasiune, extinzând-o în special către toată lumea, dincolo de prietenii noștrii apropiați și familie, dar ce înseamnă asta cu adevărat?

   Mulți oameni par să asocieze iubirea cu emoțiile sau sentimentele și bunătatea, dar nu este aceasta mai mult de atât? Ca o stare mai înaltă de conștiință și ființare? Se pare că noi confundăm multe lucruri cu iubirea și chiar judecăm intelectul ca fiind rău, confundându-l cu mintea maimuței prădătoare. Totuși, mulți sugerează să gândim cu inima și să facem ceea ce simțim să facem, ceea ce în cea mai mare parte rezultă în deziluzie de sine și lipsă a gândirii critice.

   Este vorba de a alinia inima cu intelectul, intuiția cu logica, misticismul cu știința. Mulți oameni par să se forțeze pe sine în această stare artificială și superficială de iubire, prin afirmații născocite și spiritualitatea simțitului bine, ignorând orice ar putea fi o amenințare la adresa viziunii lor pozitive despre viață.

   În ultimă instanță, asta rezultă în suprimare și armură, care se manifestă prin negarea părții umbroase din ei înșiși și a lumii, pe măsură ce ignoră realitatea obiectivă. La suprafață, ei nici măcar nu cred că este ceva în neregulă cu ei. Este în mare măsură o stare de ignoranță extatică, încercând să rămâi euforic pe proiecții emoționale artificiale, evitând orice le-ar putea oferi ceva deprimant și trăind într-o viziune de tip tunel având puși ochelari de cal.

          *                             *                              *

   Există o vreme când să vorbești și o vreme când să fi tăcut. Iar uneori trebuie să fi direct și să numești o cazma, o cazma și să oferi minciunii ceea ce merită: adevărul, indiferent ce ar putea crede alții. Chiar dacă asta nu sună drăguț și nu se conformează la ceea ce altora le place să audă, tu poți fi amabil și să spui adevărul, chiar dacă alții îl văd ca fiind negativ, din punctul lor condiționat, de vedere.

   "Lașitatea pune întrebare: este sigur? Oportunitatea punte întrebarea: este politic? Vanitatea pune întrebarea: este popular? Dar conștiința întreabă: este corect? Și vine o vreme când cineva trebuie să ia o poziție care nu este nici sigură, nici politică, nici populară , dar cineva va trebui să o ia deoarece conștiința acestuia îi spune ce este corect." - Martin Luther King Jr.

   Există multe așa zise festivaluri ale conștiinței, zilele astea, cu muzică, artă, ateliere și prelegeri. O mulțime de oameni frumoși, în haine, pene, blănuri vegane și multă dulceață în ochi, care cică ar reprezenta contra-cultura oamenilor conștienți. Nu este nimic în neregulă cu a te îmbrăca, a petrece și a avea momente frumoase, totuși, atunci când studiezi programul discuțiilor și atelierelor unora dintre aceste festivaluri, ceva pare să lipsească, în special subiectele de care trebuie să devenim conștienți ca și specie dacă vrem să facem schimbarea corectă.

   La orice festival care susține că este conștient, spiritual și care se presupune că este o reflexie a contra-culturii, cineva ar trebui să se întrebe: de ce nu există ateliere sau prelegeri despre genocidul din Palestina, despre crimele guvernului SUA adică al complexului industrial - militar, despre ideea că psihopații fără conștiință par să conducă lumea și instituțiile acesteia? Că 9/11 este o minciună care ne-a costat opresiunea și mizeria în toată lumea bazată pe un război fals împotriva terorii, că Obama este o marionetă corporatistă, exact ca vechiul șef, că OZN-urile ar putea să nu fie semne ale fraților noștri spațiali venind să ne ajute ci că noi suntem de fapt hrană în multe feluri, sau că noi nu suntem o mare familie umană ci că poate există ființe cu suflet și fără suflet, și multe alte probleme, toate aceste subiecte sunt parte din a fi conștient și treaz, nu-i așa?

                             *                              *                            *


   Dacă iubim cu adevărat viața și lumea în care trăim și vrem o schimbare pozitivă, atunci asta implică de asemenea să ne uităm la problemele și nedreptățile din lume, pe care așa de mulți dintre noi le ignorăm sau negăm. Asta nu înseamnă să fii negativ, ci munca care trebuie să fie făcută în această perioadă a tranziției.

   "Nedreptatea de undeva este o amenințare la dreptatea de peste tot. Noi suntem prinși într-o rețea inevitabilă de mutualitate, legați într-o singură haină a destinului. Indiferent ce afectează pe cineva direct, ne afectează pe toți, indirect. Cel care acceptă pasiv răul este la fel de mult implicat în acesta ca cel care ajută la perpetuarea acestuia. Cel care acceptă răul fără să protesteze împotriva lui chiar cooperează cu acesta." - Martin Luther King Jr.

   Căutând adevărul și făcând întunericul conștient, trebuie să se întâmple în interior și în exterior, nu numai unul sau altul. Activismul și munca spirituală cu sine, merg mână în mână. Nu sunt separate ci interconectate. Problema care vine cu cei care caută adevărul și activiștii care se focalizează doar pe exterior, este că ei pot pica cu ușurință în capcana dezinformării. Sau vor rezona cu minciunile, deoarece instrumentul lor de citire, sinele, nu este acordat corect, prin muncă sinceră cu sine care ar ajuta capacitățile de gândire critică.

   Ar deveni mai greu să separi adevărul de minciuni, iar cineva ar putea răspândi chiar dezinformări inconștient deoarece acel cineva este posibil să nu vadă nevăzutul, sau diavolul din detalii, ca să spunem așa, rezultând supra simplificări, presupuneri, și înțelegeri greșite ... cu alte cuvinte, eu trebuie să-mi înțeleg mașina, modul meu obișnuit de a gândi și cum reacțiile mele emoționale și atașamentele pot distorsiona lucruri, modul cum accept informații și modul cum propria mea prejudecată și credință condiționată filtrează informația, ceea ce poate rezulta ca Disonanță Cognitivă.

   "Uneori oamenii mențin o credință centrală care este foarte puternică. Când li se prezintă dovezi care lucrează împotriva acelei credințe, noua dovadă nu poate fi acceptată. Asta ar crea o senzație care este extrem de inconfortabilă, numită disonanță cognitivă. Și deoarece este foarte important să protejeze credința centrală, ei vor raționaliza, ignora și chiar vor nega orice  nu se potrivește cu credința de bază." - Frantz Fanon

   "Pentru a se înțelege inter-relația dintre adevăr și minciună în viață, un om trebuie să înțeleagă minciuna din sine însuși, minciunile continue, neîncetate pe care el și le spune lui însuși." - G. I. Gurdjieff

   Conform misticului și învățătorului spiritual George Ivanovici Gurdjieff, organismul uman este constituit din două funcții fundamentale: esență și personalitate. Esența este cea cu care ne naștem, materialul neprelucrat al ființei cuiva. Aceasta include corpul fizic, structura genetică, metabolismul energetic, capacitatea înnăscută pentru emoții și senzații.

    Există de asemenea influențe externe care ne afectează, cum ar fi vibrațiile planetare, prezente în mediul înconjurător imediat la concepție, în timpul perioadei fetale și la naștere. O hartă natală astrologică poate oferi ceva înțelegeri în privința asta.

   Pe măsură ce creștem, esențele noastre sunt modificate de influențele culturale. Se poate maturiza pe linia naturii și potențialului său inerent, sau poate deveni blocată în maturizarea sa și, prin urmare, poate forma ceva care să funcționeze împotriva potențialului său înnăscut. Esența ar evolua în societăți în care practicile și valorile esențiale sunt predominante, cum ar fi sinceritatea, iubirea, adevărul, compasiunea, cunoașterea șamd.

   Evident că noi trăim într-o lume în care astfel de valori au devenit distorsionate și ponerizate, însemnând că societatea noastră, la scară largă a acceptat valori patologice care sunt văzute ca normale, iar oamenii nu mai pot face distincția între procesul de gândire și logica sănătoasă și cea patologică. Cineva nu mai este capabil să tragă o linie între gândirea corectă și cea deviantă.

   Influența ființelor și forțelor de densitate mai înaltă ar putea avea de asemenea un efect asupra noastră în această privință după cum am explorat acest subiect în "OZN-uri, ET și Chestiunea Contactului".

   Personalitatea este masca pe care noi o purtăm peste esența noastră, vehicolul prin care esența lucrează, ca să spunem așa. Personalitatea noastră este condiționată și programată prin operarea într-o societate care este construită pe minciuni. Și cu cât e mai puternică programarea cu atât este mai greu esenței să treacă prin aceasta. În consecință, deprogramarea și înfruntarea minciunilor personalității cuiva, este cheia așa că aceasta devine o reflectare directă și expresie a esenței, ceea ce în ultimă instanță duce la acțiuni conștiente bazate pe potențialul nostru înnăscut. Într-o persoană matură esența și personalitatea formează un EU continuu, asta însemnând că persoana este unificată.

   "Oamenii sunt mereu infuzați cu tot felul de idei fantastice despre ei înșiși, lume, oameni, iubire, idealism, societate, etc. Conduși de această dorință de a evada dintr-o realitate dezagreabilă, omul dă frâu liber imaginației sale și tinde să creadă prima minciună agreabilă pe care el o întâlnește pe parcurs. 

   Individul își proiectează propriile iluzii personale într-o realitate rece și imuabilă, și astfel se păcălește pe sine, străduindu-se să contemple realitatea prin ochelari colorați în roz."Deziluzia" este un proces dureros și poate fi prelung, în funcție de cât de mult timp îi ia individului să realizeze că el trăiește artificial și că această condiție este un produs al viselor sale interioare. Este nevoie de un mare curaj de a confrunta realitatea și de a distruge mirajul unui vis plăcut." - John Baines.

   Pe de altă parte, mulți oameni cu înclinație spirituală se focalizează doar pe sine, crezând că asta va schimba exteriorul în cele din urmă, fără a face efortul de a cerceta lumea mai obiectiv și a acționa asupra ei.
   Chemarea lui Gandhi de a fi schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume, a fost de asemenea prost înțeleasă în felul acesta. În primul rând, felul de schimbare pe care oamenii vor s-o vadă este diferit pentru fiecare, bazată pe înțelegerea subiectivă a cuiva despre aceasta, ceea ce poate fi foarte distorsionată, în special dacă cineva evită să vadă lumea așa cum este, crezând în minciuni și proiectând doar minciunile și dorințele cuiva, care sunt bazate pe o personalitate condiționată, rezultând în confundarea dorințelor cu realitatea. De exemplu, doar a fi drăguț doar pentru că eu vreau să văd o lume drăguță, nu face lumea automat așa, în special din moment ce unii oameni sunt cablați diferit.

   O altă problemă este că oamenii încearcă să explice totul printr-un singur sistem sau învățătură și nu îi văd limitările sau o distorsionează chiar pentru a se mula peste sistemul lor de valori. De exemplu, nu tot ceea ce este negativ în lume este o manifestare o umbrei materialității și tot ceea ce ni se întâmplă nu este datorat karmei noastre, și nici nu atragem totul cu gândurile noastre.

   Sigur, există adevăr legat de idea de karmă, dar folosirea acestei explicații pentru a justifica toate atrocitățile lumii este o viziune îngustă și își pierde sensul, căci noi încă mai trebuie să acționăm și să ne învățăm lecțiile, nu doar să întoarcem celălalt obraz, sau să așteptăm și să rămânem tăcuți spunând: oh, asta este doar karma mea, a lor, a noastră.

   Noi nu suntem vârful creației lui Dumnezeu și așa de speciali și sfinți că nimic altceva în afară de noi înșine ne-ar face rău, ne-ar controla sau manipula. Este de fapt destul de arogant și antropocentric să gândim în acest fel. Noi nu ne facem totul nouă înșine. Nu este vorba despre a da vina, ci de a ieși în afara viziunii noastre centrate pe sine despre realitate și univers. 


   Există și alte forțe care acționează asupra noastră așa cum noi influențăm consumăm și într-o anumită măsură, controlăm, formele de viață mai joase, cum ar fi plantele și animalele: Cum este Sus așa este și Jos (Kybalion).

   "Există mii de lucruri care-l împiedică pe om să se trezească, care-l mențin sub puterea viselor sale. Pentru a acționa conștient având intenția trezirii, este necesar să cunoști natura forțelor care-l mențin pe om într-o stare de somn. În primul rând trebuie realizat faptul că somnul în care omul se găsește nu este normal, ci este unul hipnotic. Omul este hipnotizat, iar această stare hipnotică este menținută continuu și întărită în el. Cineva ar crede că există forțe pentru care este folositor și profitabil să-l mențină pe om într-o stare hipnotică și să-l împiedice să vadă adevărul și să-și înțeleagă poziția." - G.I. Gurdjieff
   Învățarea nu se oprește niciodată, iar umanitatea are încă multe de confruntat și despre care să învețe, care ar putea necesita o înțelegere complet nouă a realității. Exact așa cum există viziuni diferite sau extinse acum, în știință comparativ cu ceea ce au descoperit Einstein și Newton, există întotdeauna mai multe de învățat și cercetat ce necesită o reajustare și o nouă înțelegere.

   Extinderea viziunii și înțelegerii noastre despre realitate. Asta este ceea ce implică creșterea în conștiență. Oamenii care sunt blocați într-o singură idee sau învățătură și încearcă să explice totul prin aceasta, își construiesc propria lor cutie limitată a realității. Asta se leagă de asemenea cu psihologia, astrologia, filozofia, artele vindecătoare, practicile spirituale sau orice religie, din Orient sau Occident, în care mulți experți, din oricare aceste sisteme, se uită printr-o singură lentilă, multe dintre ele false și distorsionate de la bun început, nerealizând că această abordare poate conduce cu ușurință către distorsionare și o viziune îngustă.

   Poate deveni de asemenea un punct de mândrie egotică care să împiedice acea persoană să admită față de el/ea însăși că există poate, mai multe despre poveste, pe care cineva nu le-a luat în considerare înainte, în special când au cărți scrise despre asta, cariera lor depinde de asta și au o imagine de vândut și să trăiască ... după aceasta.

   Cineva poate vedea aceste falsități la mulți învățători spirituali, cercetători, vizionari, terapeuți și guru de auto-ajutorare, când cariera și imaginea par să aibă prioritate în fața adevărului și realității. Există multe subiecte care ne afectează mai mult decât sunt conștienți mulți dintre aceștia, fie că e vorba de manipularea hiper-dimensională, psihopatia genetică, sau oamenii fără suflet, dar în loc să fie mai deschiși către astfel de subiecte, și să le cerceteze sincer și fără prejudecăți, acești indivizi aparent inteligenți și conștienți le ignoră sau le demontează direct, dezvăluindu-și propria lor lipsă de gândire critică.

   Conștientizarea și studiul subiectelor menționate mai sus și de asemenea cercetarea subiectelor tabu ale conspirațiilor, ar expansiona și ajuta de fapt cunoașterea și capacitatea de a ajuta cu adevărat pe alții și societatea în general.
   Mulți oameni au tendința să râdă la termenul teoria conspirației și chiar îl folosesc cu un ton negativ și condescendent. Realitatea socială că acestea sunt tabuuri, solidifică asta de asemenea și mai profund în mințiile oamenilor din punct de vedere subconștient. Nimeni nu vrea să fie numit un teoretician al conspirației, este ca și cum ai numi pe cineva ca fiind nebun și este folosit în mod obișnuit ca un atac la persoană, lipsit de gândire critică. Majoritatea oamenilor nu au o înțelegere reală a ceea ce înseamnă cuvântul conspirație.

   Istoricul Richard M. Dolan aduce ceva bun-simț în această problemă. "Din punct de vedere istoric, singura realitate este aceea a unei conspirații. Secretomania, bogăția și independența se adaugă puterii. Înșelarea este elementul cheie al unui război (instrumentul elitelor puterii), iar atunci când a câștiga este tot ceea ce contează, moralitatea convențională menținută de oamenii obișnuiți, devine un impediment.

   Secretomania își are originea într-un element universal și fundamental al vieții din lumea noastră, și anume că aceia care se află în vârful grămezii, vor face mereu indiferent ce pași sunt necesari pentru a menține status quo-ul.


   Eticheta "conspirație" servește ca o respingere automată, ca și cum nimeni nu ar acționa vreodată în secret. Haideți să aducem ceva perspectivă și bun simț acestei probleme. Statele Unite cuprinde organizații mari, corporații, birocrații, "interese de grup" și chestii de genul, care sunt conspiraționiste prin natura lor. Asta este, acestea sunt ierarhice, deciziile lor importante sunt luate în secret de câțiva dintre cei care iau deciziile, iar aceștia nu sunt deasupra minciunii despre activitățile lor. Așa este natura comportamentului organizațional.

   "Conspirația" în acest sens cheie, este un mod de a fi în jurul globului." - Richard Dolan

"Oare eu cred în conspirații? Nah!  Cred eu că oamenii puternici s-ar aduna împreună pentru a plănui anumite rezultate? Nah! Cred eu că interese puternice ar opera în afara legii și poate chiar ar ucide oameni? Nah! Cred eu că agenții guvernamentale secrete ar putea simți nevoia să asasineze o persoană și apoi să mușamalizeze asta? Nah!

    Eu cred că totul în America este deschis și curat și legitim, iar oamenii puternici joacă mereu după reguli." - George Carlin

   Eu cred că sistemul se contractă și se expansionează ca și cum ar vrea să se acomodeze acestor schimbări, iar eu cred că mișcarea drepturilor civile a fost o acomodare a celor care dețin țara, eu cred că au văzut unde se află propriul interes, ei au văzut că o anumită cantitate de libertate pare bună, iluzia libertății le oferă acestor oameni ... oferiți-le acestor oameni o zi de vot în fiecare an pentru a avea iluzia unei alegeri fără sens, alegere fără sens în care noi mergem ca sclavii spunând : eu am votat !

   Limitele dezbaterii în această țară sunt ... stabilite înainte chiar înainte să înceapă dezbaterea și oricine altcineva este marginalizat sau sunt făcuți să pară că sunt ori comuniști sau vre-un fel de persoane neloiale sau nebuni, acesta este un cuvânt, iar acum este conspirație, au făcut asta ... Ceva ce nici măcar nu ar trebui gândit pentru 1 minut, că oamenii puternici s-ar putea întâlni și ar avea un plan ... asta nu se întâmplă, ești un nebun, un idiot al conspirațiilor.
   Viziunile noastre despre viață și existență, știință și religie, spiritualitate și evoluție, conștiință și psihologie, cât și realitatea așa cum o știm, ne va duce către o înțelegere complet nouă când ne uităm mai profund în subiectele pe care le-am respins atât de ușor, pur și simplu pentru că noi nu le credem ca fiind adevărate.

   Să nu uităm că nu cu mult timp în urmă, noi credeam că Pământul este plat (unii încă mai cred).
   "Conștiința înseamnă, la propriu, "cunoaștere - împreună". O dezvoltare a conștiinței ar însemna astfel a cunoaște "mai multe împreună", și deci acesta ar aduce o nouă relație cu tot ceea ce era cunoscut anterior. Pentru că a știi mai multe, înseamnă întotdeauna a vedea lucrurile diferit." - Maurice Nicoll

   Suntem mințiți în cam toate domeniile vieții noastre, iar atenția noastră este direcționată departe de adevăr. Corupția științei joacă o parte importantă în asta, de asemenea. De fapt, cei care se apropie prea mult de adevăr sunt adesea atacați și ridiculizați. Adevărul nu este bun pentru afacere într-o societate ponerizată, cu psihopați la putere, care conduc nava, unde trăsăturile patologice au devenit norma acceptată în cultura noastră oficială.

   Munca de a căuta adevărul în interior și exterior nu este pentru toată lumea și nu toată lumea se poate angaja în aceasta, din moment ce oamenii sunt diferiți în interior, unora lipsindu-le sămânța, ca să zic așa. Nu toată lumea este un războinic, după cum sunt numiți de Carlos Castaneda și fiecare are lecții diferite de învățat și talente de dezvoltat, cu o cablare interioară diferită.

   Nimeni nu este mai rău sau mai bun, este doar ceea ce este în acest ciclu al evoluției în care ne aflăm. Din acest motiv nu va exista o trezire colectivă în care cu toții sunt dintr-odată iluminați sau conștienți. Mulți oameni care așteaptă anul 2012 să se întâmple asta, vor fi foarte dezamăgiți. Trezirea implică evoluția conștientă, iar acum este o oportunitate, nu o garanție, o fereastră pentru a merge către un nou nivel, ca să spunem așa, dar nu se întâmplă de la sine.

   Efortul conștient și munca sunt necesare pentru a se contracara forțele entropiei, căci există o cale în sus și în jos, după cum spuneau indienii Hopi despre această perioadă de tranziție. 


   "Ceea ce este dificil de înțeles este că fără efort conștient, nimic nu este posibil. Efortul conștient este legat de natura mai înaltă. Natura mea inferioară nu mă poate duce către conștiință. Aceasta este oarbă. Dar atunci când mă trezesc și simt că aparțin unei lumi mai înalte, aceasta este parte doar a unui efort conștient. Eu devin cu adevărat conștient când mă deschid către toate posibilitățile mele, superioare și inferioare. Există valoare doar în efortul conștient."- Jeanne De Salzmann

   Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși. Acum este vremea când cei care se simt chemați să se întrebe: Ce fac cu viața mea? Unde este atenția și focalizarea mea? Fac tot ce pot face pentru a ajuta în această perioadă de tranziție? În ceea ce privește lucrul cu mine însumi și în căutarea adevărului?

   Crearea realității conștiente se întâmplă când suntem conectați cu adevăratul nostru sine, sinele mai înalt, iar noi devenim un vas pentru energii mai înalte care să lucreze prin noi, care sunt aliniate cu universul și cu scopul sufletului cuiva, nu cu dorințele, vrerile și nevoile personalității condiționate.

   Dacă acțiunile și credințele noastre sunt aliniate cu ceea ce este, devenim captatori de energie de care nu beneficiem doar la nivel individual, ci și lumea în general, aducând ordinea din haos.


   Este important ca cei care sunt sincer angrenați în căutarea adevărului să se conecteze cu alții care au minți asemănătoare pentru a deveni co-aliniați și să acționăm ca ceasuri de alarmă unii pentru ceilalți, ținându-ne unii pe alții treji, și să ne ajutăm în procesul de separare a adevărului de minciuni.

   Un nucleu de oameni cu adevărat conștienți, acționând ca convectori ai energiilor mai înalte și văzând universul așa cum se vede pe sine, lucrând către obiectivitate, poate oferi o vibrație rezonantă de frecvență de calitate ce va crea cadrul lumii noi. Cu cât mai multă lume face această muncă în mod conștient, cu atât mai bine. Dar este vorba de calitate peste cantitate.
   Există nenumărate distracții, tentații și înșelări ce mențin căutătorul departe de adevăr și trezire în acest Sistem de Control al Matricei cu diverse forțe acționând asupra umanității pentru a o menține adormită. Totul se reduce la discernământ și fără o muncă interioară pentru a putea vedea nevăzutul, noi nu ne putem ridica ființa pentru a fi cu adevărat schimbarea pe care noi vrem s-o vedem, conform naturii noastre mai înalte și nu a personalității noastre condiționate. În același timp, fiind schimbarea presupune înfruntarea realității și să vezi lucrurile așa cum sunt nu așa cum sperăm, dorim sau vrem să fie. Este o abordare holistică.

   Exact așa cum avem nevoie să ne curățăm și detoxificăm corpul și să-i oferim o nutriție adecvată, noi de asemenea avem nevoie să detoxificăm lumea exterioară, separând Adevărul (Nutriția) de minciuni (toxine) ... Asta de asemenea, nu are nimic de a face cu a încerca să salvezi lumea, ci a te angaja pur și simplu în procesul de evoluție conștientă, și nici de a încerca să controlezi realitatea externă, ci a acționa în aliniament cu universul, iar noi venim cu adevărat aliniați, doar atunci când ne angrenăm în munca de a vedea universul așa cum acesta se vede pe sine.

   A ființa presupune a vedea lumea, așa cum este. Aceasta este calea către vindecare, întregire, creare conștientă de realitate și în esență, iubire adevărată. Este un proces care este diferit pentru fiecare, deoarece noi avem propriile noastre lecții de învățat, karma de lucrat și talente de dezvoltat în această perioadă de tranziție. În acest sens, toată lumea are propriile talente unice, cu care el/ea pot contribui la Întreg astfel încât să ne susținem unii pe alții, trecând de la serviciul pentru sine și competiție către un serviciu pentru alții și împărtășire.

   Este vorba de a lucra împreună creând sinergie, dar respectând de asemenea individualitatea și procesul fiecăruia în același timp. Ceea ce ar putea să lucreze pentru unul, ar putea să nu lucreze pentru altul. Dar pentru a cunoaște asta, noi trebuie să cunoaștem propriul nostru sine, și de asemenea să facem efortul de a vedea lumea așa cum este, pentru ca acțiunile noastre să aibă un impact real și putere dincolo de gratificațiile personale sau revolta lipsită de sens.

   Fiecare om are propria lui vocație. Talentul este chemarea. Există o singură direcție în care tot spațiul este deschis acestuia. El are facultăți care-l invită în tăcere acolo către străduință neîncetată. El este ca un vapor pe un râu; el merge împotriva obstacolelor pe fiecare parte cu excepția uneia; pe acea parte toate obstacolele sunt îndepărtate, iar el mătură liniștit peste adâncimile lui Dumnezeu într-o mare infinită. Acest talent și această chemare depinde de organizarea lui, sau de modul în care un suflet general se încarnează în el. El înclină să facă ceva care este ușor pentru el și bun atunci când este făcut, dar pe care niciun alt om nu-l poate face. El nu are rival. Ba mai mult, cu cât își consultă mai mult propriile puteri, cu atât mai diferită va fi de lucrarea oricui altcuiva.

   Când el este adevărat și credincios, ambiția lui este proporțională exact cu puterile lui.

   Făcându-și lucrarea el face să se simtă nevoia pe care numai el o poate susține." - Ralph Waldo Emerson


   Cu cât suntem mai co-aliniați și vedem lumea așa cum este și acționăm ca UNUL, cu atât mai ușoară e tranziția către o lume mai bună pentru toți. Noi chiar ne creem realitatea noastră, iar conștiința noastră are un efect asupra lumii exterioare, dar noi trebuie să fim aliniați cu universul, altfel noi vom crește entropia și haosul, care se manifestă de asemenea în schimbări climatice pe Pământ după cum putem vedem deja,întâmplându-se.

   Conștiința crescută combinată cu acțiunea bazată pe adevăr, ar putea diminua orice cataclisme ce vor veni ce par să fie chiar după orizont. Depinde de fiecare dintre noi și de noi toți la un loc.
 "Odată cu apropierea erei Duhului Sfânt, totul trebuie adus gradat la lumina zilei, nu numai secretele de laborator, ci și cele mai profunde înțelesuri ale ezoterismului. Același lucru trebuie să se întâmple cu iluziile, erorile și minciunile, care de asemenea revelate pentru a putea fi rectificate mai târziu. Lumea suferă de o lipsă de armonie care se adâncește tot mai mult pe fiecare plan, iar acesta este un pericol serios pentru recuperarea morală și spirituală a umanității.

   Aceasta implică de asemenea un risc mare de eșec în această ultimă fază a acestei Perioade de Tranziție, în care intrăm acum. Dacă acest risc nu este învins, Potopul de Foc ne așteaptă. Noi va trebui să facem un efort imens de îndepărta această soartă, și aveam foarte puțin timp în care să facem asta.

   Omul nu se poate blama decât pe sine pentru mărimea efortului necesar: acesta este un rezultat al refuzului cu obstinație de a lua în seamă avertismentele care i-au fost adresate mereu și mereu de Vocea Divină, exact așa cum și astăzi continuă să se orbească pe sine în fața faptului că Potopul de Foc este pregătit." - Boris Mouravieff, Gnoza II

   Eternitate Plăcută ! ... și Pe Curând !



 Vizionare Plăcută !


Link 1


Link 2


Link 3


Linkuri alternative : AICI 1,  AICI 2 și AICI 3 .

Distribuie dacă crezi că poate fi util și pentru semenii tăi !

  Cu Lumină în Pace și Iubire !
  Paul Marian PolMar
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

ȚINE MINTE:

Sunt răspunzător pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce tu crezi că ai înțeles ... Nu mă crede! Cercetează, investighează și crede-te pe tine însuți.

Despre Publicitate :

Vă cer scuze pentru agresivitatea și conținutul publicității, în unele cazuri, dar este o practică generalizată în acoperirea cheltuielilor și generarea de venituri, ale hostingurilor video.


Linkuri căzute

- Wow ! ... , foarte multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri, puțin câte puțin, și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc!
* Și continuă ... actualizarea linkurilor ... Nu știu cât durează ...
În funcție de timpul disponibil pentru aceasta ...

* Ultima actualizare linkuri căzute: 10.10.2019 *

*********************************************************************
* Proiectele Cunoașterea este Universală & Cunoaște și Conștientizează vor fi inaugurate în perioada 2018-2019. Acestea vor avea prioritate de atenție, energie și timp, pentru traducerile din engleză și spaniolă în română ce vor fi postate acolo. Fac ceea ce pot în armonie cu mine însumi. Mulțumesc pentru înțelegere. *
*********************************************************************