O schimbare majoră în evoluție se face prin cunoaștere, ridicarea vibrațiilor și a nivelului de Conștiință ...
miercuri, 11 februarie 2015
ÎNTÂLNIREA SUFLETULUI CU FIINȚELE UNIVERSULUI
Așa
cum circulăm ca oameni ai Pământului purtăm cu noi corpul fizic și
corpul eteric, corpul astral și eul. Fiecare din aceste două entități pe
care le-am amintit poartă, la rândul lor, în ele două subentităţi: omul
mai mult exterior, corpul fizic şi corpul eteric, omul mai mult
interior, eul şi corpul astral. Mai ştim şi că omul va evolua în
continuare.Eului
său i se va adăuga, o entitate superioară care se va manifesta în el:
sinea spirituală se va dezvolta în cursul evoluției jupiteriene care va
succeda evoluției noastre terestre. Spiritul vieții se va manifesta
plenar în om în perioada "Venus", iar omul-spirit propriu-zis se va
manifesta în cursul perioadei "Vulcan". Noi
oamenii suntem într-o anumită privinţă mai mult, acum chiar din punct
de vedere al planului structural – iar în lumea spirituală schemele
structurale înseamnă ceva mult mai înalt decât în lumea fizică – decât
acest om cvadripartit: corp fizic, corp eteric, corp astral şi eu. Noi
purtăm deja în noi sinea spirituală ca germen, de asemenea şi spiritul
vieţii şi omul-spirit. Ele se vor dezvolta din noi mai târziu, dar le
purtăm ca germeni în noi. Şi nu numai abstract, în sensul că le purtăm
ca germeni, ci când spunem că le purtăm în noi trebuie înţeles în sens
foarte concret, căci noi avem cu aceste mădulare superioare ale
entităţii noastre întâlniri, întâlniri adevărate. Iar
aceste întâlniri se produc în modul următor: ca oameni, noi am ajunge
tot mai mult să simţim faţă de evoluţia noastră actuală o înstrăinare
greu de suportat pentru tot ce este spiritual, dacă nu ne-am putea
întâlni din când în când cu sinea noastră spirituală. Eul nostru
trebuie să se întâlnească cu acel nivel superior, cu acea sine
spirituală pe care o vom dezvolta în viitor şi care într-o anumită
privinţă este de o fiinţă cu entităţile din ierarhia îngerilor. Astfel
încât, vorbind creştineşte, în limbaj popular, se poate spune şi: Noi
trebuie să întâlnim din când în când o fiinţă din ierarhia îngerilor,
care ne este foarte apropiată, pentru că această fiinţă, în timp ce se
întâlneşte cu noi, întreprinde, în legătură cu noi, acel lucru spiritual
care ne pune în situaţia de a prelua cândva o sine spirituală. Şi
trebuie să avem o întâlnire cu o fiinţă din ierarhia arhanghelilor,
pentru că această fiinţă întreprinde cu noi ceva care conduce la aceea
că se va dezvolta cândva spiritul vieții etc.indiferent
dacă transpunem această fiinţă, în sensul creştin, în ierarhia
îngerilor sau dacă relatăm în sens antic despre ceea ce popoarele mai
vechi înţelegeau atunci când vorbeau despre geniu, despre geniul
conducător al omului. Noi ştim că trăim într-o vreme în care nu este
îngăduit multora, ci numai puţinor oameni, să privească în lumea
spirituală – dar acest lucru se va schimba în scurt timp –, de a vedea
lucrurile şi fiinţele lumii spirituale. A trecut timpul, dar el a
existat, în care se vedeau într-un sens mult mai cuprinzător, în
general, entităţile lumii spirituale şi de asemenea şi procesele
evolutive ale lumii spirituale. Iar în vremea în care se vorbea despre
geniul fiecărui om se avea şi o vedere nemijlocită, concretă a acestui
geniu. Această vedere concretă era atât de puternică, într-un timp nu
prea îndepărtat, încât omul îl putea descrie în toată concreteţea, în
toată obiectivitatea; într-o obiectivitate pe care omenirea actuală o
consideră ca imaginaţie poetică, dar care nu avea acest sens. Omul
trebuie cu adevărat să realizeze din când în când o comuniune mai
intimă cu sinea sa spirituală, cu sinea spirituală, şi în aura astrală,
care devine foarte vizibilă şi care se află în stadiul de predispoziţie,
nu în stare dezvoltată, care pare ca iradiată de sus dinspre ceea ce va
constitui etapa viitoare. Din această cauză omul trebuie să se
întâlnească din când în când cu sinea sa spirituală. Când se întâmplă aceasta? Se
întâmplă simplu aproximativ de fiecare dată în somnul normal, în
perioada dintre adormire şi trezire. La oamenii simpli care se culcă o
dată cu apusul Soarelui şi se scoală o dată cu răsăritul Soarelui, acest
moment coincide, mai mult sau mai puţin, cu miezul nopţii. La omul care
se rupe din contextul natural, acest lucru nu prea se întâmplă. Dar
aparţine libertăţii umane ca el să fie posibil. Omul culturii moderne
îşi poate organiza viaţa cum doreşte, desigur, nu fără ca aceasta să
aibă o anumită influenţă asupra existenţei sale, dar şi-o poate
organiza, în anumite limite, după pofta inimii. Atunci el poate trăi o
perioadă mai lungă de somn, ceea ce înseamnă o coexistenţă mai intimă cu
sinea spirituală, aşadar, cu calităţile spirituale din care este
preluată această sine spirituală, o întâlnire cu geniul. Această
întâlnire cu geniul are loc aşadar, vorbind cum grano salis, în fiecare
noapte, adică în fiecare timp de dormire. Şi acest lucru este important
pentru om. Căci
orice sentiment de satisfacţie sufletească pe care o putem avea legată
de întâlnirea omului cu lumea spirituală se bazează pe faptul ca această
întâlnire din timpul somnului cu geniul să aibă o postacţiune.
Sentimentul pe care-l putem obţine privitor la legătura cu lumea
spirituală este o postacţiune a acestei întâlniri cu geniul. Aceasta
este prima întâlnire cu lumea superioară despre care se poate vorbi ca
despre ceva inconştient la cei mai mulţi oameni. Ea va deveni însă din
ce în ce mai conştientă cu cât oamenii vor conştientiza această
postacţiune prin aceea că viaţa lor conştientă se va rafina în
sentimentele lor prin preluarea ideilor şi reprezentărilor ştiinţei
spiritului, astfel încât sufletul să nu fie atât de grosolan încât să nu
poată contempla cu atenție postacțiunea. Această
întâlnire cu geniul ajunge adeseori sub o formă oarecare la conştienţă,
numai că ambianța materialistă de azi, saturarea cu noţiuni care vin
din concepţia despre lume materialistă nu este adecvată pentru a lăsa
sufletul să-şi îndrepte atenţia asupra ceea ce se realizează prin
această întâlnire cu geniul. Pur şi simplu, deoarece oamenii
aprofundează cu noţiuni mai spirituale decât le poate oferi
materialismul intuirea acestei întâlniri cu geniul, în fiecare noapte
devine din ce în ce mai mult ceva de la sine înțeles pentru om.
Cea
de a doua întâlnire este, din această cauză, mai mult legată de
evoluţia sezonieră, aşa cum prima era legată mai mult de mersul zilei.
Şi aici trebuie să atrag atenţia asupra unor aspecte pe care deja le-am
mentionat în mod aluziv, din alte puncte de vedere. În
totalitatea ei, viaţa omului nu se desfăşoară în lungul anului în mod
uniform, ci omul face modificări în cursul evoluţiei sezoniere. În
cursul verii, când Soarele emană cantitatea cea mai mare de căldură,
omul este lăsat mult mai mult la voia vieţii sale fizice şi prin aceasta
şi a vieţii fizice a ambianţei, decât iarna, când omul trebuie să lupte
cu fenomenele elementare exterioare şi când este dependent mai mult de
el însuşi. Acum şi partea sa spirituală se rupe de el şi de Pământ – şi
el este legat cu lumea spirituală, cu întreaga ambianţă spirituală. Din
această cauză, sentimentul deosebit pe care-l legăm de misteriul
Crăciunului şi de sărbătoarea Crăciunului nu are nimic arbitrar, ci ţine
de stabilirea sărbătorii Crăciunului în această perioadă. În acele
zile de iarnă în care este stabilită sărbătoarea, omul ca şi întregul
Pământ sunt dăruiţi spiritului. În această perioadă omul se află într-un
domeniu în care spiritul îi este foarte apropiat. Iar consecinţa
acestui fapt este aceea că în preajma Crăciunului, cam până spre Anul
Nou actual, omul parcurge şi o întâlnire a corpului său astral cu
spiritul vieţii, aşa cum a parcurs prima întâlnire, cea a eului cu sinea
spirituală. Pe această întâlnire cu spiritul vieţii se bazează
apropierea de Iisus Christos. Căci Iisus Christos se revelează prin
spiritul vieţii. El se revelează printr-o fiinţă aparţinând ierarhiei
arhanghelilor. Este de la sine înţeles că El aparţine unei fiinţe
infinit superioare, dar acum nu despre aceasta este vorba, ci de faptul
că El se manifestă printr-o fiinţă ce aparţine categoriei arhanghelilor.
Astfel; pentru evoluţia actuală, pentru evoluţia ce urmează misteriului
de pe Golgota, prin această întâlnire noi ne apropiem în mod deosebit
de Iisus Christos. Putem astfel să numim întâlnirea cu spiritul vieţii,
într-un anumit sens, şi întâlnirea cu Iisus Christos care are loc în
străfundurile profunde alesufletului.
Acum, când omul – fie prin dezvoltarea conştienţei spiritului în
domeniul aprofundării religioase şi a exerciţiului religios, fie
completând acest exerciţiu religios şi această simţire religioasă, chiar
şi prin preluarea de reprezentări ale ştiinţei spiritului –, când omul
îşi adânceşte viaţa afectivă, spiritualizând-o în modul descris, el va
putea trăi la fel cum în viaţa în stare de trezie poate trăi
postacţiunea întâlnirii cu geniul, va putea trăi şi postacţiunea cu
spiritul vieţii, respectiv cu Christos. Şi, într-adevăr, în timpul care
urmează perioadei Crăciunului la care ne-am referit, până la Paşti,
condiţiile sunt deosebit de favorabile pentru a ne aduce în conştienţă
întâlnirea omului cu Iisus Christos. O a treia întâlnire este cea prin care omul ajunge în apropierea omului-spirit propriu-zis, care va trebui
să apară în viitor, mijlocită printr-o fiinţă aparţinând ierarhiei
arheilor. Se poate spune: Cei vechi şi încă şi oamenii actuali – numai
că oamenii actuali când discută despre aceste lucruri nu mai au, în
general, o conştienţă a adevărului profund al problemei – simţeau şi
simt acest moment ca întâlnirea cu ceea ce pătrunde lumea, cu ceea ce
abia mai putem recunoaşte în noi înşine şi în lume, şi în care ne
contopim cu sinea noastră ca într-o unitate. Şi aşa cum se poate vorbi,
în cazul celei de a doua întâlniri, deja ca despre o întâlnire cu Iisus
Christos, tot astfel în cea de a treia întâlnire putem vorbi de
întâlnirea cu principiul Tatălui, cu „Tatăl“ ca fiind cel care se află
la baza întregii lumi, cu ceea ce simţim, când simţim corect, ca fiind
ce în religii este numit „Tatăl“. Această întâlnire este la rândul ei de
aşa natură încât ne revelează relaţia noastră intimă cu macrocosmosul,
cu Universul divin-spiritual. Desfăşurarea zilnică a proceselor
universale include pentru noi întâlnirea cu geniul. Evoluția sezonieră a
anului include pentru noi întâlnirea cu Iisus Christos. Și evoluţia
întregii vieţi umane, această viaţă umană care în mod normal poate fi
desemnată ca viaţa patriarhală de 70 de ani, se asociază cu întâlnirea
cu principiul Tatălui. Pentru un anumit timp al vieţii noastre pământene
fizice, pe drept cuvânt ignorat din multe puncte de vedere de educaţia
noastră, noi suntem pregătiţi şi trăim – în general în mod inconştient
între 28 şi 42 de ani, dar în adâncimile sufletului totuşi în mod plenar
– întâlnirea cu acest principiu al Tatălui. Apoi postacţiunea acestuia
poate creşte ulterior, dacă dezvoltăm simţiri suficient de fine pentru a
acorda atenţie la ceea ce intervine în viaţa noastră venind din noi
înşine ca postacţiune a întâlnirii cu principiul Tatălui. Această
întâlnire cu principiul Tatălui înseamnă mult pentru viaţa dintre
moarte şi o nouă naştere. Această întâlnire cu principiul Tatălui, care
se produce în mod normal la vârsta menţionată, reprezintă o mare forţă
şi un sprijin atunci când omul trebuie să-şi retrăiască retrospectiv
sufleteşte, după ce a trecut prin poarta morţii, viaţa în timp ce trece
prin lumea sufletelor. Iar omul poate face această călătorie
retrospectivă, cum trebuie s-o facă de fapt – aşa cum ştim, aceasta
înseamnă cam o treime din timpul petrecut între naştere şi moarte –,
dacă are reprezentarea întâlnirii cu acea fiinţă pe care o presimte
atunci când vorbeşte despre Tatăl ordinii universale. Aceasta este o
reprezentare importantă pe care omul trebuie s-o aibă întotdeauna,
alături de cea a morţii însăşi, după ce a păşit prin poarta morţii. Având
în vedere cele discutate, se naşte bineînţeles o problemă importantă.
Există oameni care mor înainte de a fi atins jumătatea vieţii, când în
mod normal are loc întâlnirea cu principiul Tatălui. Trebuie să avem în
vedere situaţia în care omul moare datorită unei cauze exterioare, prin
boală – care este o prilejuire din afară –, prin slăbiciune. Când
întâlnirea cu principiul Tatălui în fundamentele subconştiente profunde
ale sufletului nu a putut avea loc din cauza morţii premature, atunci ea
are loc în clipa morţii. Această întâlnire este trăită concomitent cu
moartea. Pentru
ca omul să poată percepe principiul Tatălui în ora morţii sale, atunci
când aceasta survine înaintea jumătăţii vieţii, moartea trebuie să vină
din afară, nu să şi-o pricinuiască el. Greutatea pe care o întâmpină
sufletul, descrisă în Teosofia,
ar putea fi descrisă din punctul de vedere adoptat azi şi în consecinţă
am putea spune: Omul se sustrage, în cazul morţii prin propria-i
voinţă, întâlnirii cu principiul Tatălui în încarnarea dată. Este,
din păcate, greu pentru mulţi oameni să simtă ceva, în viaţa noastră
materialistă, despre ceea ce aş numi sfinţenia somnului. Acest sentiment
este atenuat de timpul de încercare actual, dar care nu ar trebui să
rămână atenuat, ceea ce ar putea fi doar sperat dacă materialismul ar
mai dura, ci ar trebui intensificat. Dacă se intuieşte că ceea ce trece
drept inteligenţă în omenire este lipsit de orice respect pentru
sfinţenia somnului, acesta este un fenomen cultural cu bătaie lungă.
Asemenea lucruri nu trebuie să fie blamate, ele nu trebuie nici amintite
aici în sensul că ar conduce la o estetică ce nu trebuie să fie tradusă
în realitate. Noi trebuie să trăim cu lumea, dar trebuie să trăim cu ea
cu ochii deschişi. Oamenii
ar trebui cel puţin să dezvolte treptat ceea ce îşi pot spune cu
cuvintele: eu adorm. Până la trezire sufletul meu va fi în lumea
spirituală. Acolo
el va întâlni forţa fiinţială conducătoare a vieţii mele terestre, care
este prezentă în lumea spirituală, care îmi înconjoară capul, acolo va
întâlni geniul. Iar când mă voi trezi, eu voi fi avut întâlnirea cu
geniul. Aripile geniului meu vor fi atins, prin bătăile lor, sufletul
meu. Dacă
reuşim să insuflăm o trăire puternică unor astfel de sentimente viaţa
va fi atât de intensă în somn încât contactul cu lumea spirituală poate
face ca viața noastră de veghe să se poată fortifica treptat, şi nu vom
avea în jurul nostru numai viața senzorială, ci şi lumea spirituală,
care este lumea adevărată. Lumea
adevărată este cea a spiritului. Lumea pe care noi o numim în mod
obișnuit lumea adevărată este numai o imagine a lumii adevărate.
Sunt răspunzător pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce tu crezi că ai înțeles ... Nu mă crede! Cercetează, investighează și crede-te pe tine însuți.
Despre Publicitate :
Vă cer scuze pentru agresivitatea și conținutul publicității, în unele cazuri, dar este o practică generalizată în acoperirea cheltuielilor și generarea de venituri, ale hostingurilor video.
Linkuri căzute
- Wow ! ... , foarte multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri, puțin câte puțin, și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc! * Și continuă ... actualizarea linkurilor ... Nu știu cât durează ... În funcție de timpul disponibil pentru aceasta ...
* Ultima actualizare linkuri căzute: 10.10.2019 *
********************************************************************* * Proiectele Cunoașterea este Universală & Cunoaște și Conștientizează vor fi inaugurate în perioada 2018-2019. Acestea vor avea prioritate de atenție, energie și timp, pentru traducerile din engleză și spaniolă în română ce vor fi postate acolo. Fac ceea ce pot în armonie cu mine însumi. Mulțumesc pentru înțelegere. * *********************************************************************