Este vital să aveți discernământul foarte activ, altfel veți fi simple marionete în mâinile celor care au propriile lor interese.Când sunteți activi ca și Sine Înalt veți vedea clar când cineva încearcă să vă manipuleze, instictiv ceva din voi sună alarma că se încearcă manipularea voastră. Nu uitați că adormiții asta fac tot timpul,o fac inconștient pentru că atâta au învățat. Când veți încerca să schimbați ceva în mentalitatea lor vor veni rapid cu vorba ”Este lăsat de la Dumnezeu”, acolo se termină înțelegerea, dacă este lăsat de Dumnezeu că așa știe el din străbuni, nu va merge mai departe nici dacă le băgați în cap cu forța ceva. Este o luptă continuă să ne menținem pe pozițiile noastre de Lumină înconjurați de minți ferecate și de întuneric. Sunt bolnavi la propriu, sufletul lor este anihilat, este corupt de iluzie, și-au însușit o identitate care nu le aparține și sunt fermi convinși că asta sunt.
Daca priviti in jurul vostru veti constata cu durere in suflet de multe ori ca nu au nici macar discernamantul unui copil de 2 ani cei care va inconjoara.Copiii au venit cu intelepciune de dincolo,adormitii au pierdut totul aici,nu vor constientiza asta decat dupa ce vor pleca din lumea asta, sau dupa ce vor vedea cu ochii lor ca ei sunt pe cea mai de jos treapta a evolutiei umane.
Cand va bazati pe ce aveti ca dovezi externe,pe logica mintii si pe toate
invataturile care vin si toarna mizerie in voi, sunteti distrusi la
propriu,Spiritul nu are nicio sansa sa evolueze,voi nu i-o dati pentru ca nu
aveti intelegerea necesara .Nu veti avea niciodata nimic frumos in viata
voastra daca veti continua acelasi drum,acest drum are regulile lui,iar voi
trebuie sa va supuneti orbeste lor fara sa comentati,fara sa aveti vre-un
drept,fara sa aveti dorinte si totusi spuneti ca traiti.Nu traiti
dragilor,primiti de la viata asta si de la cei care va manipuleaza exact ceea
ce lor nu le mai trebuie,sau doar acele lucruri care le aduc lor beneficii.Cati
dintre voi puteti spune ca sunteti fericiti cu ce ati reusit in viata?
Totul din jurul vostru functioneza impotriva voastra,va pune mii de
piedici,va limiteaza orice sansa de a trai mai bine si in final viata trece pe
langa voi,si sansa de a face un pas in evolutia proprie zboara odata cu
trecerea anilor.Nu sunteti aici doar ca sa suferiti,aveti acel liber
arbitru,daca nu stiti sa il folositi viata va curge pe acelasi fagas fara vre-o
schimbare si in final veti constata ca nu ati facut nimic pentru voi,doar ati
lasat sa curga totul pe langa voi .
Nu va retine nimeni si nimic sa aveti mai mult,sa va schimbati,sa nu mai vedeti distorsionat totul,sa va exprimati dorintele,doar de voi depinde cursul propriei vieti.Multi nu isi dau seama ca sunt mai orbi ca orbii,inconstienta nu va aduce nimic bun nimanui.
Cu cat sunteti mai dispusi sa vreti mai mult cu atat veti avea mai mult acces la lucruri noi,veti invata sa cautati ceea ce este necesar pentru cresterea voastra,nu veti mai fi reticenti la nou sau violenti cu cei care incearca sa va redea din adevar.Cu cat sunteti mai recalcitranti cu atat mai mult va faceti voua rau,evolutia isi urmeaza cursul ei,nu astepta pe nimeni,nu i-a in seama vorbe de duh,nici nimic alceva.Cei care doresc un drum nou isi vor urma calea lor,iar cei care se tin de lumea lor veche cu calea lor.Invatati sa respectati alegerile celor din jurul vostru indiferent ca sunteti evoluati sau adormiti.Voi cei adormiti tineti-va gura inchisa si nu mai jigniti in stanga si dreapta,lumea asta este mare,este loc si pentru voi si ideile voastre ,dar si pentru cei care au alt drum.
Namaste!
Maria
NOTA:
Util de stiut.Toti care detineti in casa internet wireless ,seara cand va
culcati stingeti aparatul,pe timpul noptii nu veti mai fi bombardati cu acele
unde nocive.La fel procedati si cu telefonul mobil daca nu va este de folos,nu
il folositi ca ceas desteptator si daca totusi o faceti sa fie departe de
voi,cam la 70 cm de capul vostru.
♥ ♥ ♥
Va propun o
vizualizare noua.La ora de meditatii din fiecare seara vizualizati cum toti
intunecatii si toti aceia care au inca negativitate in ei sunt trimisi in
Soarele Central pentru purificare,inclusiv negativii care intra pe blog si pun
comentarii negative.Vizualizati-i cum sunt purificati in Soarele Central,poate
asa mai scapam de negativitate.Soarta asta ii va astepta daca nu se indreapta
spre Lumina.
In fiecare seara la ora 21:00
ora Romaniei va astept sa va alaturati rugaciunilor care le vom
face pentru Romania si planeta.Ne
vom ruga in intervalul 21:00-21:30,in acest timp pret de cateva minute va rog sa
vizualizati cum voi sunteti un pilon de lumina care face conexiunea cu grila
planetara si inima planetei,astfel vom activa grila de deasupra Romaniei
transmitand energia noastra in acea zona.Va rog sa nu ezitati sa ajutati
,puteti sa gasiti cateva minute de liniste
sa spuneti cateva cuvinte din inima ca rugaciune pentru noi toti si
planeta.
Pentru ca toti sa spunem o
rugaciune intr-o singura voce va rog sa folositi aceasta rugaciune la inceputul
meditatiei dupa care puteti folosi rugaciuni in propriile voastre cuvinte.
Doamne, ma rog pentru binele cel mai inalt al omenirii si al Mamei Pamant.
Sursa : http://inspatelescenei2012.blogspot.com.es/2014/03/discernamant.html