Nimic nu-l face pe om mai ușor de manipulat decât simplul fapt de a
se crede buricul pământului. Am fost învățați, după 20 de ani de
campanii (o secvență dintr-un război) de marketing îndreptate împotriva sufletului românesc, împotriva smereniei românești, să fim
mândri, preocupați de noi și numai de noi, să investim în noi, să facem
ceva pentru noi, să ne răsfățăm, să ne facem pofta, să avem dreptatea
noastră, adevărul nostru. În sfârșit, după o cursă nebună care a durat
20 de ani, am prins în sfârșit Occidentul din urmă. Nu, nu la nivelul
civilizației – de genul – spălăm străzile cu șampon, nu claxonăm în
trafic, aruncăm hârtiile la coș, ci la nivelul comportamentului exterior
– am ajuns plini de fățărnicie, afectați, orgolioși, superficiali,
egocentrici. Da, privind așa, am intrat în Occident, acolo unde „EU” se
scrie cu literă mare mereu. Ca să ajungem aici, noi am lepădat spiritul
răsăritean, Ortodoxia. În grabă am lepădat virtutea cea mai de preț -
haina dumnezeirii care este smerenia, ne-am rușinat de sfinții noștri ca
să putem adopta niște vedete cu aer de prostituate. Nouă, sfinții ne
erau vedete, pentru că ei fugeau de maririle pământești, noi știam încă
din basme să alegem calul cel mai răpciugos, lada cea mai mică, noi știam că în viață bucuria se împletește cu tristețea. Am lepădat toate
astea pentru că nu se potriveau cu statura mândră a occidentalului pe
care încercăm să-l imităm.
Dacă ne oprim un moment din alergătura noastră cotidiană, dacă facem
stop-cadru în filmul vieții noastre, regizat de noi înșine, după un
model marketizat la Hollywood, vom vedea că am ajuns într-un impas.
Scenariul acesta nu ne mai satisface.
*** De ce oare? ***
Oare pentru ca am ajuns prea repede in punctul asta, fara sa avem
parcursul organic al occidentalului, mostenirea, organizarea lui, cultul
istoric pentru materialism, scientism, estetism? Este vorba de
altceva, am intrat intr-o cursa, am fost impinsi intr-un joc. Acest joc a
inghitit cu totul intregul Occident. Se numeste Game Theory, a fost
conceput de John Nash ( a fost facut si un filmul dupa viata lui –
Beautiful mind) Teoria aceasta a fost transpusa in mai multe domenii,
in aplicatii militare, sociologie. S-a incercat transpunerea
comportamentului uman dupa o schema matematica – pentru aceasta era
nevoie ca fiecare individ sa fie egocentric, sa caute doar interesul si
supravietuirea lui. Odata ce un jucator facea un gest altruist, nu mai
actiona in interesul propriu si era dispus sa se sacrifice, intreaga
schema dadea eroare. Poate vi se pare paradoxal dar stapanii si
inginerii societatii de astazi ne vor egocentrici ca sa ne poate
controla si manipula mai bine.
Daca vrem sa nu fim manipulati, daca vrem sa nu fim doar jucatori
intr-o schema matematica prestabilita carora nu le ramane decat
sinuciderea, este vremea sa fugim din lumea celor ce scriu „EU” cu
litera mare mereu, este vremea sa punem apropele pe acelasi plan cu noi
sau poate chiar mai sus, este vremea sa invatam sa ne sacrificam unii
pentru altii. Vom castiga cu totii cand sistemul va da eroare. Vom
câștiga libertatea.
Cu Lumină în Pace și Iubire !
Sursa : http://colaps.ro/?p=1110
http://gandeste.org/general/traim-in-lumea-in-care-%E2%80%9Eeu%E2%80%9D-se-scrie-cu-litera-mare-mereu/43781