O schimbare majoră în evoluție se face prin cunoaștere, ridicarea vibrațiilor și a nivelului de Conștiință ...
sâmbătă, 27 iulie 2013
Arsenie Boca - Cuvinte vii
“Tu fă bine și așteaptă răul. Binele ți-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii, rudele ți-ar face bine, ție ce cruce ți-ar mai rămâne? Deci roagă-te pentru cei ce te blesteamă, fă bine celor ce-ți fac rău; celui ce-ți cere nedrept, dă-i tot ce-i trebuie lui din lăcomie. Cu alte cuvinte, nu te împotrivii răului când te asuprește cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu și de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie. Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ți-ar face pentru ca iertându-le toate, așa urmezi lui Iisus, așa ții împotriva firii sau mai bine zis mai presus de fire, legea lui Dumnezeu – a iubirii. Cu toții sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să știi că și ei au un suflet de mântuit.”
(Arsenie Boca)