joi, 26 martie 2020

O perspectivă inedită dar lucidă și inteligentă asupra cauzelor profunde ale crizei ce a fost declanșată de coronavirusul COVID 19

      O abordare matură și (de departe cea mai) constructivă a actualei crize coronavirus presupune raportarea situației fiecărei ființe umane, a fiecărei creaturi de pe această planetă, a umanității însăși, față de armonia dumnezeiască.

   Ce legi universale am încălcat, pentru ca să merităm ceea ce ni se petrece acum? Este o pedeapsă, este un avertisment, sau este un test? Sau toate acestea, la un loc? Strădania noastră de a pătrunde misterul actualei conjuncturi ne-a condus, poate pe fiecare dintre noi, la anumite concluzii, sau, cel puțin, la anumite intuiții. Cauzele sunt complexe, dar ne vom concentra în studiul de față pe un singur aspect: este epidemia de coronavirus o boală a oamenilor carnivori?
Dincolo de faptul tot mai evident al existenței unei mâini criminale ce orchestrează din umbră această criză, totuși, orice om care crede în existența lui Dumnezeu, își pune cu siguranță întrebarea: „de ce bunul Creator permite în acest caz ca umanității să-i fie turnat cu forța pe gât acest pahar al suferinței?”.

joi, 19 martie 2020

REMEMBER: Eugenia globală (RO) 2009

 
    În 2008, B.A. Brooks, un regizor specializat între timp la New York Film Academy în crearea de filme digitale, îşi lansa primul documentar realizat în exclusivitate din videoclipuri descărcate de pe Youtube, tehnică de care s-a folosit cu brio şi în realizarea filmului de faţă, Global Eugenics - Using Medicine to Kill, din 2009, care, în peste două ore de filmări, şi-a putut permite să trateze o gamă extrem de largă de subiecte: gripa porcină şi aviară şi posibila manipulare genetică a acestora, vaccinurile şi campaniile agresive statale de vaccinare, originile SIDA/HIV, legea marţială, ştirile medicale, apa, G.D. Searle şi alimentele modificate genetic, Agenda 21 - impunerea "dezvoltării durabile", H.R. 875 - legislaţia de impunere a Codex Alimentarius în SUA ş.a., toate putând fi grupate sub o unică emblemă - politici eugenice.