joi, 13 iunie 2013

Chimicalele şi asaltul poluării: Cum să sprijinim sistemul imunitar?


Toţi suntem supuşi poluării zilnice şi acesta este un fenomen fără precedent în istoria noastră. Cu toate acestea, este dificil pentru oameni să înţeleagă şi să facă anumite conexiuni deoarece poluarea este, în mare parte, invizibilă, mass-media face de multe ori jocurile unor grupuri de interese, iar majoritatea fizicienilor nu au avut nici o formare educaţională privind medicina mediului.

Prin urmare, este extrem de important pentru noi toţi să regândim ceea ce credem că ştim sau ceea ce am învăţat în timpul şcolii. Avem alegeri şi avem întotdeauna posibilitatea de a deveni mai bine informaţi. Având în vedere poluarea masivă şi pericolele la care suntem supuşi în mod constant, este extrem de important să regândim rutina noastră zilnică, ce produse folosim şi ce alimente consumăm.

Medicina alternativă ne ajută

Unul dintre marile avantaje ale medicinei alternative este că se bazează pe tradiţii străvechi, care au funcţionat de mii de ani. Medicina alternativă nu se bazează pe ceea ce provoacă rău sau pe lăcomie, ci pe o abordare holistică de vindecare. Medicina ayurvedică tradiţională chineză, homeopatia şi medicina pe bază de plante autohtone sunt cele care ne ajută fără „efecte adverse”.

Atunci când farmaciile trebuie să producă medicamente, otrăvesc râurile şi dăunează întregului ecosistem pentru a extrage şi a sintetiza partea esenţială a plantelor medicinale din pădurile tropicale, eliminând beneficiile sinergice, provenite de la plantele întregi. Atunci când se utilizează planta întreagă, se produc minunatele beneficii ale sale, în vindecare.

Fiecare dintre noi poate face ceva pentru a-şi sprijini sistemul imunitar, cu scopul de a minimiza răul la care este supus zilnic.

De mai mulţi ani, oamenii au fost îndemnaţi să îşi facă testele care arată în ce măsură organismul lor este intoxicat cu metale grele deoarece de zeci de ani, toţi continuăm să fim expuşi unor cantităţi masive ale acestor metale. Nu există niveluri sigure de mercur, plumb, bariu, arsenic, aluminiu sau stronţiu. Legile privind protecţia mediului, adoptate în anii 1970, au fost ignorate, astfel încât corporaţiile multi-naţionale nu sunt trase la răspundere pentru gravele prejudicii provocate.

În plus, orice agenţie guvernamentală este compromisă şi nu mai este de încredere. Dacă am ştii cât de tare suntem otrăviţi, substanţele chimice şi alte toxine din mediu, care ne asaltează zi de zi, ar trebui oprite imediat. Nimeni nu vrea să fie otrăvit în mod deliberat aşa că vom continua să fim şobolani de laborator în necunoştinţă de cauză.

O simplă homoleucogramă standard nu va prezenta nici o toxicitate a metalelor grele, dar o analiză a părului, da. Dacă vă veţi tăia puţin din părul de la ceafă şi îl veţi trimite unui laborator de încredere, acesta vă va oferi dovezile de toxicitate. Din moment ce toţi respirăm un aer foarte toxic şi consumăm alimente atât de otrăvitoare, există o mare probabilitate ca milioane dintre noi să fim afectaţi de toxicitatea metalelor grele, dar să nu ştim acest lucru.

Evitaţi

- Mâncarea de tip fast-food

- Îndulcitorii sintetici (cunoscuţi pentru distrugerea funcţionării creierului)

- OMG (organismele modificate genetic, porumbul şi soia cultivate în America şi nu numai, dar şi unele culturi de grâu sunt modificate genetic)

- Alimentele procesate (cu ingrediente necunoscute sau fără etichetă)

- Coloranţii alimentari şi aditivii alimentari

- Utilizaţi apa bine filtrată. Cel mai adesea, apa care aprovizionează oraşele conţine clor toxic şi fluor adăugat.

- Nu folosiţi cuptorul cu microunde. Acesta schimbă structura moleculară a alimentelor.

- Nu utilitzaţi recipiente din materiale plastice pentru a depozita alimente sau pentru a găti în ele. Aceste materiale plastice conţin un grup de produse chimice cunoscute ca fiind endocrin perturbatoare, fiind legate de obezitate şi de pubertatea precoce. Nici unul dintre aceste produse chimice nu sunt sigure. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat recent un raport important, privind „Distrugerea endocrină datorită chimicalelor”. Aceste produse chimice sunt denumite „ameninţări globale”.

Alimentaţia

Profitaţi de produsele ecologice, cultivate local, de cele de pe piaţă sau de propriile produse, crescute de voi. Chiar dacă locuiţi într-un oraş, plantaţi într-un vas aşezat la fereastră câteva plante.

- Consumaţi alimente bogate în sulf: usturoi, ceapă, praz, ceapă verde

- Consumaţi ciuperci

- Consumaţi salate proaspete, organice, din legume şi fructe

Reţete pe bază de plante

(Folosiţi numai plante medicinale organice)
Spălarea ochilor (în caz de iritaţie, mâncărimi sau substanţe chimice ajunse în ochi):

- o linguriţă de Muşeţel (Matricaria Chamomilla)

- o linguriţă cu flori de soc (Sambucus nigra)

- 1/8 linguriţă de Genţiană (Goldenseal sau Hydrastis canadensis)

Puneţi o cană cu apă filtrată la fiert. Folosiţi un vas din sticlă. Adăugaţi ierburile uscate în apă acoperiţi şi lăsaţi să fiarbă timp de cinci minute. Lăsaţi apoi vasul acoperit, timp de zece minute sau mai mult. Apoi strecuraţi printr-un filtru de hârtie fără culoare. Lăsaţi să se răcească. Folosiţi o pipetă sterilizată cu care să puneţi una-două picături în fiecare ochi. Utilizaţi o dată sau de două ori pe zi.

Curăţarea căilor respiratorii (aburii sunt buni pentru curăţarea plămânilor):

 
Folosiţi o tigaie din sticlă sau o oală. Puneţi la fiert o cană de apă filtrată. Luaţi apa şi turnaţi-o într-un pahar sau vas ceramic. Adăugaţi o picătură din fiecare aceste uleiuri esenţiale organice, de: eucalipt, pin, cimbru şi levănţică. Acoperiţi-vă capul cu un prosop şi inhalaţi aburii. Inspiraţi uşor. Două sau trei ture de inhalaţii ale aburilor pot fi un medicament ce ajută la ameliorarea congestiei pulmonare.

Traducere şi editare: Raluca Florescu
Sursa: http://www.financiarul.ro/2013/06/12/chimicalele-si-asaltul-poluarii-cum-sa-sprijinim-sistemul-imunitar/
http://danielroxin.blogspot.com.es/2013/06/chimicalele-si-asaltul-poluarii-cum-sa.html 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Linkuri căzute

- Am rugămintea, în cazul linkurilor căzute, să scrieți despre aceasta în rubrica de comentarii, la acea postare. Astfel aflu și eu, și îl pot înlocui pe cât de repede pot. Ok ? Mulțumesc.
- Wow ... , multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc!
* Ultima actualizare linkuri căzute: 24.07.2017 *