duminică, 23 iunie 2013

2012 - Știința a înțeles spiritualitatea (eBook + 2 VIDEO)

2012 - „SFÂRŞITUL TIMPURILOR” ÎN VIZIUNEA UNOR SAVANŢI
Ervin Laszlo, Stanislav Grof și Peter Russell în dialog cu Horia Turcanu

Ştiinţa contemporană acreditează profeţiile legate de sfârşitul lumii. Anul 2012 nu va fi însă un final de existenţă, ci o schimbare de conştiinţă, un punct critic al istoriei.

  Istoria recentă a umanităţii este o istorie a crizelor de tot felul: economice, sociale, politice, financiare, umanitare, care desemnează de fapt situaţii de război, crize ecologice... adică distrugeri ireversibile ale vieţii de pe planetă, crize ale petrolului, ale terorismului, ale ostaticilor, crize climatice şi alte sute de feluri de crize. Există o criză de supraproducţie de alimente (sute de milioane de tone pe an) şi simultan o criză a foamei: peste 100 de milioane de oameni se află sub pragul subzistenţei. La fiecare 6 secunde cineva moare de foame în lume. 6 milioane de copii mor de foame anual, în timp ce 155 de milioane sunt supraponderali.

Câteva sute de miliardari deţin mai mulţi bani decât trei miliarde de oameni mai puţin norocoşi. Jumătate din umanitate. Energia solară pe care o primeşte Pământul timp de numai 40 de minute, dacă ar fi folosită integral, ar acoperi necesarul de energie al planetei pe un an întreg. Dar noi ne încăpăţânăm să stoarcem ultimele picături de petrol şi cărbune care poluează aerul şi apa, cu costuri enorme şi consecinţe incalculabile. Zeci de specii de plante şi animale dispar definitiv în fiecare zi, calota glaciară se topeşte în ritm accelerat crescând nivelul oceanului planetar, milioane de hectare de pădure dispar definitiv anual. Simultan, la nivelul întregii planete, se desfăşoară sute de războaie. Armele create de ţările avansate sunt mai periculoase decât conflictele pe care încearcă să le prevină. Au trecut 200 de ani de la revoluţia industrială, cea care a declanşat construcţia lumii în care trăim, şi oamenii nu sunt mai fericiţi ca înainte. Visul unei umanităţi fericite pare a se fi transformat într-un coşmar punctat de crize contradictorii. Cetăţenii ţărilor avansate se declară cei mai nefericiţi. Consumul de droguri şi alcool, rata sinuciderilor sunt cele mai ridicate pe care le-a cunoscut vreodată omenirea. Depresia, alienarea, disoluţia relaţiilor dintre oameni au atins proporţiile unei epidemii. Vorbim de o criză economică dar în realitate economia nu este decât una dintre feţele lumii pe care noi am construit-o după chipul şi asemănarea noastră, reflectând propriile noastre valori. Este consecinţa directă a unui mod de a privi lumea şi de a ne raporta la ea. Am construit o lume a super-tehnologiilor din care sufletul a fost exclus. Am creat un sistem al competiţiei acerbe, în care distrugerea adversarului este o izbândă, iar singurătatea şi nefericirea implicite. Un sistem al separării de ceilalţi şi de noi înşine, în care crizele exterioare reflectă de fapt o criză interioară a umanităţii.



În septembrie 2009, la Milano în Italia, s-a desfăşurat o conferinţă internaţională având ca temă psihologia şi spiritualitatea. Am fost acolo. Cu 20 de ani în urmă ar fi fost de neimaginat ca fizicieni, biologi, psihologi, psihiatri, biochimişti, astrofizicieni şi filosofi să se afle la aceeaşi masă, discutând despre o nouă viziune, spirituală, asupra universului. Au participat cele mai strălucite spirite ale lumii ştiinţifice, iar tema principală în jurul căreia s-au învârtit discuţiile a fost criza prin care trece în acest moment umanitatea.



Calendarul Maya are o precizie care-i uimeşte pe specialişti. Numai că abordările nu au fost cele cu care suntem obişnuiţi din presă. Ideea principală care s-a desprins din întreaga conferinţă a fost aceea că trăim timpuri de mare cumpănă la nivel planetar şi că motivul pentru care se întâmplă acest lucru este în esenţă modul în care privim lumea şi pe noi înşine. Criza este una de Conştiinţă şi câtă vreme nu vom schimba acest lucru, ea se va manifesta în toate domeniile vieţii noastre. Distrugerile la nivel planetar ale mediului şi ale resurselor au atins un prag critic. Dacă ceva nu se schimbă, povestea umanităţii, aşa cum o cunoaştem, se apropie de final. Pare incredibil, dar aceşti oameni de ştiinţă au vorbit în faţa camerelor televiziunilor italiene nu numai despre necesitatea de a repune civilizaţia pe alte baze, spirituale, de a reforma totul, sistemele sociale, ştiinţa, medicina, tot ceea ce stă la baza cunoaşterii umane, dar şi despre anul 2012 şi despre străvechi profeţii care anunţă o transformare de proporţii la "sfârşitul timpurilor". Tema mi s-a părut fundamentală. Am ales două din numele grele prezente la Milano pentru interviuri în exclusivitate: Stanislav Grof, doctor în psihiatrie, profesor şi scriitor şi Ervin Laszlo, cel mai important gânditor în domeniul filozofiei sistemelor şi al evoluţiei. Am ales aceste nume nu numai pentru faima lor mondială, ci şi pentru faptul că le-am citit cărţile și am fost implicat în apariţia unora dintre ele în limba română. Una din aceste cărţi, care se numeşte Revoluţia Conştiinţei, formulează în mod strălucit esenţa problemei cu care se confruntă omenirea în acest moment: ori umanitatea va fi capabilă să schimbe ceva într-un timp foarte scurt, ori viitorul nostru ca specie devine incert.



Ervin Laszlo: „Asistăm la sfârşitul unei lumi şi poate la naşterea uneia noi”.

Ervin Laszlo este filozof, scriitor și fost profesor de filozofie, ştiinţa sistemelor şi futurologie la universităţi celebre din SUA, Europa şi Orientul Îndepărtat. A scris vreo 70 de cărţi al căror subiect este Universul în care suntem interconectaţi şi conectaţi miraculos la toate elementele realităţii. A fost de două ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Este fondatorul Consiliului Înţelepţilor Lumii, care reuneşte cei mai faimoşi oameni de ştiinţă ai planetei, fondatorul Clubului de la Budapesta şi al Grupului de Cercetare Generală a Evoluţiei, membru al unei liste lungi de instituţii academice şi universitare din întreaga lume. Trăieşte în Toscana, pe un deal, într-un sătuc, într-o casă care acum vreo 200 de ani era o capelă mânăstirească. Părinţii lui erau transilvăneni din Cluj.



- Vorbiţi despre o lume a cărei schimbare este iminentă sau va dispărea. Ce înseamnă aceasta?



- Înseamnă că ne îndreptăm către cea mai mare transformare din istoria omenirii. Şi dacă vrem să continuăm să existăm pe această planetă și să ne dezvoltăm, trebuie să reanalizam noţiunile de Univers, fiinţă umană, progres și dezvoltare. E târziu, dar trebuie să aflăm cine suntem. Lumea pe care am construit-o, ca reflexie a felului în care vedem noi universul și pe noi înşine, nu se mai poate susţine în niciun fel. Trebuie reformat totul, lumea business-ului bazată pe exploatarea nebunească a resurselor şi pe supraproducţie, politicile industriale care duc la dezastru ecologic, încălzirea globală şi creşterea periculoasă a nivelului oceanului planetar. Politicile economice internaţionale, care au fragmentat lumea în prea săraci şi prea bogaţi, care au dus la mase imense de emigranţi care fug de foame şi de epidemii. Politicile militare, care consumă resurse inimaginabile în folosul unor structuri financiare. Lumea se află în pragul unui colaps economic, social şi politic care generează haos şi violenţă. Este o lume pe care noi am creat-o şi care acum se prăbuşeşte. Ca să înţelegem motivele prăbuşirii, trebuie să privim lucrurile sistemic, ca în medicina holistică, în care pacientul e văzut ca un tot, nu doar ca trup. Aş putea să vă dau cifre teribile despre modul în care omul distruge natura, apa, pământul şi aerul, dar mă voi mărgini să spun că ne îndreptăm rapid către pragul critic, în care distrugerea devine ireversibilă iar mediul impropriu susţinerii civilizaţiei omeneşti. Acest prag este estimat a fi atins în câţiva ani. Acelaşi lucru se poate spune despre exploatarea resurselor planetei, care a atins limita susţinerii populaţiei. Colapsul lumii financiare este deja vizibil, iar cel social, previzibil: populaţia ţărilor sărace va fi în 2050 de două miliarde de suflete. Criza generalizată nu mai poate fi disimulată în nici un fel. Întrebarea este: cât timp mai avem pentru a ne salva? Surpriza pentru oamenii de ştiinţă a fost aceea că tendinţele se accelerează neaşteptat. Estimările cele mai pesimiste sunt de 5 ani, iar cele mai optimiste de 20 de ani. Nivelul mării creşte odată şi jumătate mai repede decât s-a prevăzut, emisiile de CO2 depăşesc orice estimare prealabilă, iar în ceea ce priveşte încălzirea globală estimările anilor '90, de maximum 3°C grade, sunt astăzi de 6°C, ceea ce ar transforma cea mai mare parte a planetei în zone nepotrivite pentru agricultură. Efectele se potenţează unele pe altele, astfel încât linia de sosire pentru colapsul global este în mod interesant apropiată de faimoasele profeţii ale anului 2012.



- Ce legătură au prognozele ştiinţifice cu profeţiile despre anul 2012?



- Există mai multe surse ezoterice ale unor profeţii despre sfârşitul timpului, dar cea mai interesantă şi mai precisă este calendarul Maya, alcătuit de preoţi-astronomi în secolul al XV-lea şi a cărui reprezentare, săpată în piatră, este arhicunoscută. Acest calendar acoperă intervale uriaşe de timp, calculate cu o precizie care-i uluieşte pe astronomii contemporani. Sfârşitul Celei de-a patra lumi a fost calculat de mayaşi la data de 21 decembrie 2012, iar în fapt, ţinând cont de ajustările între calendare, ar fi vorba despre 28 octombrie 2011. Acest lucru nu înseamnă neapărat un sfârşit, ci mai curând o transformare fundamentală a lumii în care trăim. O transformare care a început deja.

Oameni foarte avizaţi afirmă că avem de-a face cu o renaştere a umanităţii pe un nou nivel spiritual, asta dacă planeta nu va fi prea distrusă până atunci. Această dată coincide cu profeţiile mistice ale mai multor sisteme spirituale, cum ar fi cel al indienilor Hopi, cel Vedic, cel islamic şi Kaballa evreiască. În esenţă, este vorba despre încheierea unui an galactic de aproape 26.000 de ani şi începutul unuia nou. Filozoful mistic Terence McKenna a elaborat matematic modelul unei aşa-numite unde a timpului şi a arătat care au fost timpurile din istoria planetei în care această undă a determinat înnoiri fundamentale şi schimbări dinamice enorme. Este interesant că o perioadă de mari schimbări în aceasta curbă a timpului s-a petrecut în perioada Revoluţiei Neolitice (15.000 î.Hr.), atunci când au apărut agricultura şi primele aşezări umane, următoarea fiind în jurul anului 500 î.Hr., timpul marilor figuri mistice ale istoriei ca Lao-Tzu, Platon, Zoroastru, Buda şi alţii.

Intuiţi că aceasta curbă confirmă evenimente care se petrec deja în lume şi culminează din nou cu decembrie 2012. Interesante sunt şi confirmările din astronomie, care indică pentru 2012 mari perturbări ale activităţii solare. Dacă magnitudinea lor va fi confirmată de realitate, sistemele energetice terestre vor înregistra pagube de miliarde de dolari, iar refacerea lor va dura între 5 şi 10 ani. La sfârşitul anului 2008, NASA anunţa descoperirea unei găuri în câmpul magnetic al Pământului de 10 ori mai mare decât cea estimată, ceea ce confirmă calculele despre schimbarea polarităţii magnetice a planetei în jurul aceleiaşi date a anului 2012. Nicio profeţie şi nicio predicţie ştiinţifică nu sunt infailibile, dar aici avem de-a face cu date semnificative în context. Dacă luăm în considerare şi tendinţele actuale din societate, politică, economie etc., trebuie să considerăm sfârşitul lui 2012 cel puţin drept un punct critic în istoria umanităţii.



- Vorbiţi despre o schimbare fundamentală la nivelul conştiinţei. Ce fel de conştiinţă ar fi aceea care să schimbe lumea? Şi cum ar putea fi lumea nouă?



- Mistici, filozofi, lideri spirituali şi sociologi au dat răspunsuri interesante la această întrebare: ce fel de Conştiinţă ar fi următorul stadiu al umanităţii? Cred că un răspuns sugestiv îl oferă misticul american Richard Bucke care vorbeşte despre o Conştiinţă cosmică, depăşind ceea ce numim în zilele noastre „conştiinţa de sine. În esenţă, în zilele noastre, ştiinţa redescoperă cu mijloacele ei ceea ce misticii şi vizionarii au ştiut dintotdeauna, şi anume faptul că Universul este viu şi că ceea ce suntem noi cu adevărat este mult mai mult decât a crezut ştiinţa mecanicistă. Noi nu suntem fiinţe separate, ci comunicăm între noi şi cu întregul Univers pe niveluri infinit de complexe, pe care abia acum începem să le înţelegem.

Îşi face loc încetul cu încetul ideea că suntem în ultimă instanţă manifestări ale conştiinţei, care este esenţa Universului, principiul organizator aflat în spatele apariţiei formei materiale. Din aceasta perspectivă, următorul stadiu al conştiinţei ar putea fi acela al Conştiinţei trezite, iluminate, al Conştiinţei conştiente. O lume care ar reflecta un asemenea nivel de Conştiinţă ar fi o lume total diferită. Stadiul în care suntem acum poate fi descris drept materialist, orientat către consum, care se crede auto-suficient, dar a cărui lege fundamentală este creşterea nelimitată, căci nu înţelege şi nu se preocupă de context, de restul Universului. Este un stadiu egoist, limitat, agresiv şi asta se reflectă în tot ce facem. Observaţi că descrierea ar putea fi aceea a unui cancer în raport cu corpul pe care îl parazitează. Celulele canceroase nu se preocupă de rest, ci doar de ele, cresc fără limită, exact cum concernele multinaţionale distrug totul în cale, exact ca sistemele noastre economice, politice şi militare. Ele sfârşesc prin a muri odată cu trupul secătuit. O nouă lume, clădită de un nou nivel de Conştiinţă, ar fi clădită pe respectul faţă de celălalt şi faţă de univers, care este viu, o lume ecologică, ale cărei sisteme sunt orientate către natură, către a simţi mai mult decât către a avea şi a face, în care celălalt nu mai este perceput ca un adversar, ci ca un partener. Este o lume în care umanitatea trăieşte armonic cu mediul, conştientă că este o parte a Universului viu. Este greu de trasat harta unui alt nivel de Conştiinţă, dar o altă privire asupra Universului generează un alt fel de ştiinţă, un alt fel de medicină, un alt fel de învăţământ, de relaţii sociale etc. Important e că schimbarea a început deja, chiar dacă nu toţi îşi dau seama şi chiar dacă nu avem garanţia că nu e prea târziu.



Stanislav Grof: Singura soluţie este întoarcerea către interior.

Doctorul Stanislav Grof este unul dintre cei mai importanţi cercetători ai Conştiinţei din secolul XX. Este fondatorul curentului transpersonal în psihologie şi cel care a reuşit să introducă spiritualitatea ca dimensiune fundamentală a psihicului uman în lumea psihologiei academice. Este unul din pionierii studiilor privind forţa vindecătoare a stărilor de Conştiinţă extinsă şi creatorul unei tehnici de accesare a acestor stări, numită „respiraţie holotropică”. Este profesor la Institutul de studii integrale din California, unde conduce Catedra de filozofie, cosmologie şi conştiinţă. Este autor a numeroase cărţi despre natura conştiinţei. Considerat un geniu în domeniu, Stanislav Grof este un om de o blândeţe, simplitate şi generozitate extraordinare. Am avut ocazia de a petrece două zile împreună cu el, care au fost un regal de idei şi viziuni. Interviul de mai jos este o sinteză a nenumăratelor ore de discuţii din acele zile.



- Sunteţi om de ştiinţă şi totuşi cărţile dvs. înfăţişează un univers de natură spirituală. Cum se vede criza prin care trece umanitatea din perspectiva psihologiei?



- Una dintre transformările fundamentale prin care trecem este una de viziune. Ştiinţa tindea să se opună spiritualităţii, considerată ca fiind de nedovedit, pentru că se baza pe percepţia subiectivă. Or, subiectivitatea nu era luată în considerare, neputând fi măsurată. Aşa s-a întâmplat că experienţa spirituală, mistică, veche de când lumea, a fost exclusă din ecuaţie. Dar între timp, ştiinţa începe să descopere că subiectivitatea creează Universul, la propriu. Numai că pare târziu. Lumea pe care am creat-o are atributele ştiinţei clasice, mecanice. Este o lume rece, calculată, dură, guvernată de legi înguste, în care oamenii sunt consideraţi corpuri într-un Univers de corpuri şi drept urmare se simt singuri şi izolaţi. Am creat o lume din care orice principiu înalt a fost exclus. Suntem deci singuri, iar consecinţa e frica. Compensăm frica în faţa unui Univers uriaş și gol prin consumul compulsiv, prin a avea, a face, şi creăm o lume care răspunde acestui mod de a privi lucrurile. Tratăm planeta aşa cum ne tratăm pe noi înşine şi pe ceilalţi: ca pe ceva care trebuie supus, învins, exploatat, controlat şi chiar ucis dacă e nevoie, pentru satisfacerea „nevoilor”. Criza prin care trece umanitatea este o criză interioară şi deci psihologică şi spirituală, dar care a generat o altă criză, exterioară, atât de gravă, încât pune în pericol însăşi existenţa noastră ca specie. Umanitatea aflată în criză îşi distruge casa şi întrebarea e dacă ne vom da seama la timp.



- Ce-i de făcut?



- În ultimii 40 de ani am fost implicat în cercetări asupra conştiinţei şi am putut constata că suferinţa vine din modul de a percepe Universul. Trăirea unei expansiuni a conştiinţei conduce frecvent la transformări profunde ale individului, la reducerea semnificativă a agresivităţii, la creşterea înţelegerii, compasiunii şi toleranţei dar mai ales la creşterea capacităţii de a te bucura de viaţă. Cu cât bucuria de a trăi creşte, cu atât scade credinţa că trebuie să ai din ce în ce mai mult, şi apare o spiritualitate de natură universală, bazată pe ideea că întreaga creaţie e un tot format prin legătura profundă cu alţi oameni, cu alte specii, cu natura şi cu întregul Univers. Nu am nicio îndoială că această transformare este nu numai posibilă, dar şi inerentă. Suntem „condamnaţi” să ne întoarcem la Adevăr. Întrebarea este dacă asta se va întâmpla înainte să se strice ceva de nereparat în echilibrul vieţii pe planetă.
Mulţi oameni se află în punctul în care realizează eşecul filozofiei de viaţă pe care au urmat-o şi încep să caute alternativa spirituală care echivalează cu o întoarcere acasă, după o lungă rătăcire. Am fost învăţaţi că trebuie să facem mereu ceva ca să fim fericiţi, că trebuie să îndeplinim ceva, să vânam ceva, să avem ceva, un obiect, o poziţie socială, un partener anume, deci că fericirea este mereu în viitor şi în exterior. Această concepţie ne plasează într-un provizorat permanent. Este o strategie perdantă pentru că niciodată nu ne aduce ce dorim. Singura soluţie este întoarcerea către interior şi descoperirea satisfacţiei în dimensiunea spirituală a existenţei.



- Care ar fi primul pas?



- Uneori, acest prim pas îl face fiinţa noastră prin declanşarea unei crize psiho-spirituale. Psihologia oficială a tratat aceste crize drept patologice şi le-a suprimat cu medicamente dure, sub diagnostice neclare. În realitate, fiinţa noastră interioară declanşa un mecanism de autovindecare, de autoreglare în faţa unei situaţii în care lumea interioară ajungea să fie în divergenţă cu restul Universului. Acum, întreaga umanitate se află într-o stare de urgenţă spirituală, care pune sub semnul întrebării o întreagă perspectivă asupra vieţii şi descoperă că modul materialist de a vedea lumea nu este suficient. Aşa se explică întoarcerea spre meditaţie, spiritualitate, credinţă, medicina naturistă şi holistică şi interesul imens pentru psihologia transpersonală. Omenirea pare că face singură acest pas. E timpul să privim în interior cu onestitate, atunci când simţim criza. Criza este semnul transformării. Ceva trebuie să moară, pentru ca apoi să renască, atât la nivel personal, cât şi la nivelul întregii umanităţi.



- Vorbiţi de transformarea umanităţii ca despre o chestiune de timp. Ce crede despre anul 2012 un cercetător al Conştiinţei ca Stanislav Grof?



- Este un subiect care mă pasionează, pentru că orice profeţie are legătură cu o stare de Conştiinţă extinsă. Au existat dintotdeauna mijloace pentru ca profeţii, şamanii, preoţii, misticii să intre în asemenea stări. Toate sistemele mistice ale planetei vorbesc despre aceeaşi realitate. Aşa se face că profeţiile tuturor continentelor despre sfârşitul timpurilor sunt aceleaşi, inclusiv în creştinism, unde apocalipsa, din punct de vedere etimologic, nu înseamnă sfârşit, ci ridicarea vălului. Profeţiile mayaşe sunt remarcabile nu pentru că spun ceva nou, ci pentru extraordinara precizie a sistemului lor astronomic şi astrologic, calculat pe miliarde de ani înapoi în timp, dar care se opresc pe o anumită dată a anului 2012. Faptul că misticii lumii, separaţi de mii de kilometri şi uneori de mii de ani în timp, văd aceleaşi lucruri în incursiunile lor spirituale, este deja extrem de interesant pentru un cercetător al conştiinţei ca mine. Dar când descoperi că de fapt un întreg calendar întins pe milioane de ani e de fapt un algoritm de evoluţie al Conştiinţei, văzut ca esenţă a Universului, e senzaţional. Cunoaşterea mayaşă despre natura Universului, a conştiinţei şi a timpului depăşeşte cunoaşterea ştiinţifică de azi. La acea dată astronomică precisă, la care se trece într-un nou ciclu galactic şi cosmic, mayaşii vorbesc despre sfârşitul timpului. Dar timpul, aşa cum începem să ne dăm şi noi seama astăzi, este creaţia conştiinţei. Sfârşitul timpului este sfârşitul unui tip de percepţie, sfârşitul unei lumi aşa cum o cunoaştem noi: o lume a violenţei şi a lăcomiei, egoistă, coruptă, sfâşiată de conflicte. În opinia mea, mayaşii vorbesc despre un proces de moarte/renaştere, o transformare interioară masivă a umanităţii, dincolo de care timpul liniar nu mai există, aşa cum nu există în stările de conştiinţă extinsă, sau în relatările marilor mistici. Pentru mine, cel mai important argument provine din propriile mele cercetări. Pe scurt, am constatat că stările prin care trece conştiinţa umană sunt legate în mod sincronic de evenimentele cosmice. Am lucrat cu experţi în domeniu şi am ajuns la concluzia că evenimentele interioare şi cele cosmice se reflectă total între ele. Relaţia dintre Univers şi Conştiinţă este o ecuaţie. Universul este Conştiinţă. Evenimentele astronomice se află într-o relaţie profundă cu evenimentele interioare ale conştiinţei umane individuale şi colective astfel încât nu încape nicio îndoială că schimbările majore au început deja şi că lumea acestui secol va fi spirituală sau nu va fi deloc.



Peter Russell: Orice om de știință onest, utilizând mijloacele științei, va descoperi substratul spiritual al Universului. Peter Russell este matematician, fizician (Cambridge University) și expert în calculatoare. Este fascinat de mintea omenească și de misterele conștiinței. Studiază de ani de zile psihologia experimentală, meditația și filozofiile orientale. Este membru în consiliile științifice ale mai multor universități celebre ale lumii. A fost una din primele persoane care au aplicat programe de dezvoltare personală în cadrul companiilor. În ultimii 20 de ani, a fost consultant pentru IBM, Apple American Express, Banca Barclays, Swedish Telecom, Nike, Shell, British Petroleum ș.a. A scris multe cărți pe tema conștiinței și a Universului din perspectiva omului de știință care l-a descoperit pe Dumnezeu și care nu vede o contradicție în acest lucru. Este considerat unul dintre cei mai importanți gânditori ai momentului, iar conferințele sale din ultimii ani s-au axat în special pe analiza acestor timpuri istorice, pe care le trăim. Este un om de o deschidere extraordinară, iar zâmbetul și abordările lui emana căldură și emoție.


- Sunteți un om de știință care a făcut pasul către spiritualitate. Cum ajunge un matematician și fizician să aleagă în cele din urma spiritualitatea? Pentru majoritatea oamenilor, ele par în contradicție.

- Știința nu numai că nu este în contradicție cu spiritualitatea, dar poate fi o poarta către aceasta, mai ales științele de vârf, cum sunt matematicile sau fizica cuantică. Eu am fost întotdeauna un om de știință. M-a interesat natura Universului și a fenomenelor, m-a pasionat latura ascunsă a lucrurilor. La 16 ani devoram Einstein, descoperind lumea paradoxală a fizicii cuantice, și știam de pe-atunci ca voi fi un cercetător al Universului. Mai târziu, am crezut că matematicile vor fi acelea care îmi vor deschide porțile către înțelegerea supremă. Mă fascina felul în care o ecuație, una dintre cele mai simple și mai elegante din toate ecuațiile matematice, guvernează propagarea luminii, vibrațiile unei corzi de vioară, curba unei spirale și orbitele planetelor. Începeam să înțeleg că Universul este vibrație în toate aspectele lui. Dacă m-ar fi întrebat cineva, aș fi zis că Dumnezeu pare să existe pe teritoriul abstract al matematicii. În cele din urmă, descoperind limitările modelului matematic al Universului, am crezut că pot descoperi adevărul în fizica cuantică, unde natura spirituală a Universului începe să fie evidentă. Experimente deja celebre dovedeau că mintea, dorința, intenția, așteptările unui om influențează particule cum ar fi un foton. Mi se părea uluitor, pentru că acest lucru răsturna tot ceea ce eram obișnuiți să credem despre relația dintre materie și spirit. Un „obiect neînsuflețit” precum fotonul știa, simțea intenția mentală, nerostită a celui care făcea experimentul. Mai mult, se comporta conform așteptărilor sale. Eram om de știință și a trebuit să accept evidența: dincolo de orice fenomen fizic, ceea ce creează realitatea este conștiința, cel mai misterios fenomen din Univers. A concepe Universul ca pe o realitate a conștiinței este o abordare spirituală, pentru că pune inefabilul deasupra materiei grosiere și spiritul deasupra cărnii. Universul nu mai este făcut din materia care ajunge să gândească, ci din gândirea care se poate materializa.

Aceasta nu este o speculație, ci un adevăr profund, la care știința materialistă a ajuns prin propriile puteri. Deci, nu numai că știința nu este în contradicție cu spiritualitatea, dar orice om de știință onest, utilizând mijloacele științei, va descoperi substratul spiritual al Universului. Nu vorbesc aici de religia instituționalizată, care intră în contradicție flagrantă cu știința, ci despre spiritualitate, care, spre deosebire de orice religie, este o chestiune personală, de viziune mistică. La baza oricărei religii a stat viziunea mistică a cuiva. Aceasta confirmă științele moderne: vechile viziuni mistice asupra Universului, nu dogma construită împrejurul lor. Așadar, după ce am petrecut ani studiind matematica și fizica teoretică, acestea m-au condus către psihologia experimentală și, în cele din urmă, către unul dintre cei mai mari mistici ai secolului XX, Ramana Maharshi. Cercul s-a închis. Acest maestru trăia direct misterele Universului, pe care fizica cuantică abia dacă începea să le intuiască. Acesta a fost drumul către Dumnezeu al unui om de știință care a rămas om de știință.

- Cu alte cuvinte, ne este greu să-l primim înapoi pe Dumnezeu, după ce l-am izgonit din lume.

- L-am izgonit, nu din lume și nu din Univers, ci din noi înșine. Știința descoperă că substratul întregului Univers este o energie inteligentă, conștientă, creatoare, purtătoare de informație, vie, și că tot ce există în Univers este făcut din această energie. Misticii o numesc lumină. Noi o putem numi Conștiință sau Dumnezeu. Nu-l putem izgoni pe Dumnezeu din Univers, pentru că el este natura internă, subtilă a Universului. Nu putem izgoni lumina, pentru că singurul lucru care există este această lumină. Dar putem să uităm acest adevăr și să trăim o sub-realitate perfect valabilă pentru noi înșine, din care adevărul a fost exclus. Această sub-realitate va arăta exact așa cum au creat-o mințile noastre, întunecată, teribilă, aspră, lipsită de lumină, dar plină de înlocuitoare artificiale ale luminii. Este lumea în care trăim, care nu este viabilă, pentru că nu respectă liniile de forță cosmice. Este contra legilor Universului. Am crezut că lumea materială este „reală”, iar Conștiința izvorăște din materie. Conștiința nu numai că nu izvorăște din materie, dar pare să aibă putere absolută asupra materiei. Mai mult, pare că materia este cumva generată de Conștiință. Acesta este punctul fundamental în care știința modernă confirmă viziunile misticilor: Conștiința este fundamentul Universului observabil, iar spațiul, timpul și materia izvorăsc din Conștiință. Experimentul unei lumi exclusiv materiale s-a sfârșit și orice încercare de a menține o asemenea lume este sortita eșecului. Această lume este pe cale de a dispărea, ca orice creație a minții umane, în fața creației unei Minți de ordin superior: mintea lui Dumnezeu. Acesta este și punctul în care știința, așa cum o cunoaștem, nu poate cerceta mai departe. Cercetarea Conștiinței este domeniul psihologiei și al spiritualității. Știința are un succes deplin în a explica structura și funcționarea lumii materiale. Dar când vine vorba despre lumea interioară a minții, despre gânduri, sentimente, senzații, vise și intuiții, știința are foarte puține lucruri de spus. Cât despre Conștiința propriu-zisă, știința pur și simplu tace. Nu există nimic în fizică, chimie, biologie sau în oricare altă știință care să poată explica faptul că avem o lume interioară, subiectivă. Această subiectivitate are capacitatea uluitoare de a influența materia. Gândirea, imaginația, visele, dorințele, tot ce ține de aspectul nostru lăuntric, au harul „supranatural” de a influența tot ce ne înconjoară. Când vom accepta acest adevăr, va fi momentul în care îl vom fi acceptat pe Dumnezeu înapoi, în universul nostru, adică în noi înșine.

- În cărțile dvs. există un anumit sentiment de... urgență, ca și cum am fi într-o cursă contra cronometru, ca și cum n-am mai avea timp. Are legătură cu „sfârșitul timpurilor„ despre care vorbeau Ervin Laszlo, Stan Grof și... profețiile mayașe?



- Da, aceasta este „revoluția conștiinței”, o schimbare conștientă a modului în care ne vedem pe noi înșine și Universul, ceea ce este echivalent cu crearea la propriu a unei noi lumi. Sentimentul de urgență pe care-l percepeți este acela al datelor provenind din știință, care indică prăbușirea lumii în care trăim. Crezând că materia e totul și că Universul e gol de sens și de Dumnezeu, am creat o lume după acest model, clădită pe criteriile „științifice” ale eficienței lipsite de sentimente și comunicare, rupte de restul Universului, în care oamenii sunt niște „unități” independente, făcute să supraviețuiască cu orice preț. Am creat o societate agresivă, fără scrupule, cu o economie pe măsură, cu o medicină care tratează corpul omenesc ca pe o bucata de carne, un învățământ care ne pregătește copiii să supraviețuiască în această lume dură, mutilând esența a ceea ce înseamnă un om: sufletul. Umanitatea a uitat că este o parte din Univers și din această planetă și este pe cale să-și distrugă căminul și pe sine însăși. Aceasta este criza în care ne aflăm astăzi: ecologică, economică, politică, socială, culturală și mai ales spirituală. Tot mai mulți oameni se trezesc din coșmar și-și dau seama că valorile și scopurile în care au crezut au fost greșite, întorcându-se acum către valorile spirituale și către ceea ce ne unește, nu către ceea ce ne dezbină. Dar sistemul pe care l-am creat pe această planetă are o inerție enormă. Știm că lumea, așa cum am construit-o, se prăbușește rapid. Cele mai optimiste estimări vorbesc de 20-30 de ani până la colaps, dar avem motive să credem că acest fenomen este mult mai apropiat. În același timp, știm că se petrec schimbări cosmice, care influențează conștiința umanității și, din acest punct de vedere, schimbarea este inevitabilă. Întrebarea este dacă umanitatea va reuși să schimbe ceva esențial înainte ca un colaps al sistemelor fizice și ecologice ale planetei să se producă. Nimic nu garantează acest lucru. Pentru planeta Pământ în sine, la scară cosmică, n-ar fi o problemă un colaps al unei civilizații omenești. Asemenea lucruri s-au mai petrecut în istoria planetei, iar capacitatea ei de refacere este inimaginabilă. La scară cosmică, dispariția unei civilizații este un eveniment minor. Am putea dispărea ca specie, pentru un timp. Dar Conștiința speciei noastre pare acum suficient de evoluată ca să-și decidă singură viitorul. Cât despre profețiile mayașe, nu sunt singurele care, după ce au făcut estimări care se întind pe milioane de ani, se opresc în 2012. Eu nu sunt dintre cei care cred în „sfârșitul lumii”. Dar cred că misticii tuturor timpurilor și tuturor sistemelor mistice, inclusiv preoții maya, au văzut schimbările majore la nivelul Conștiinței cosmice și au știut că umanitatea nu poate scăpa acestei schimbări.

Orice viitor este posibil. Cu cât vom fi mai mulți cei ce vom experimenta o conștiința spirituală, cu atât șansele de rămânere a umanității în spațiul material al acestei planete vor fi mai mari. Viitorul ne așteaptă să-l scriem. Încercările pe care le avem de depășit la acest început de mileniu sunt formidabile. Nu știu dacă ceea ce omenirea a declanșat poate fi oprit. Ce știu cu siguranță este că perspectiva mea interioară nu depinde de ceea ce se petrece „în afară”. Cei care în aceste timpuri se îndreaptă spre o percepție spirituală a Universului, vor fi pregătiți pentru orice eventualitate și o vor accepta ca pe un proces transformator, care a început deja. Întrebarea „cine suntem” se transformă treptat în „ce suntem”, pe măsură ce înțelegem că suntem alcătuiți din aceeași substanță diafană ca tot restul Universului. Pentru mine, 2012 este un prag al transformării din interior, care va continua mult după acest vârf.



Cartea și ulterior documentarul De la ştiinţă la Dumnezeu oferă un curs intensiv în natura realităţii. Este povestea explorării de-o viaţă a lui Peter Russell în natura conştiinţei - cum a ajuns de la ateu convins, studiind matematică şi fizică, la realizarea unei sinteze personale profunde a misticului cu ştiinţificul. Russell îmbină povestea personală de explorare cu fizica, psihologia şi filozofia, pentru a ajunge la o nouă viziune asupra lumii, în cadrul căreia conştiinţa este o calitate fundamentală a creaţiei. El arată cum toate ingredientele pentru această viziune sunt la locul lor; nimic nou nu trebuie descoperit. Trebuie doar să asamblăm piesele şi să explorăm noua imagine a realităţii ce rezultă de acolo. Russell ne ia din sălile de conferinţe de la Cambridge, unde a studiat cu Stephen Hawking, într-un ashram de la poalele Himalayei. Integrând o cunoaştere adâncă a ştiinţei cu propriile experienţe de meditaţie, Russell ajunge la un Univers similar cu cel descris de mulţi mistici - unul în care ştiinţa şi spiritul nu mai sunt în conflict. Puntea dintre ele este lumina. De la ştiinţă la Dumnezeu ne invită să trecem acea punte înspre o viziune radical diferită şi în cele din urmă vindecătoare asupra noastră şi a universului - o viziune în care Dumnezeu capătă un nou înţeles şi practica spirituală o nouă semnificaţie.

Sursa:http://www.formula-as.ro/2009/895/planete-culturale-30/sfarsitul-timpurilor-in-viziunea-unor-savanti-ervin-laszlo-stanislav-grof-si-peter-russell-in-dialog-cu-horia-turcanu-11869

Revoluția conștiinței
Laszlo,Grof,Russell - Revolutia Constiintei   

De la știință la Dumnezeu - Peter Russell  


Gaura albă în timp - Peter Russell 

Linkuri căzute

- Am rugămintea, în cazul linkurilor căzute, să scrieți despre aceasta în rubrica de comentarii, la acea postare. Astfel aflu și eu, și îl pot înlocui pe cât de repede pot. Ok ? Mulțumesc.
- Wow ... , multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc!
* Ultima actualizare linkuri căzute: 12.08.2017 *